ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2020

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 13.04.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Ialomița, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Prin sentința civilă nr. 4945 pronunțată în data de 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Ialomița. A anulat decizia nr. 10/05.07.2016 emisa de pârâtul Baroul Ialomița. A anulat decizia nr. 316/09.12.2017 emisa de paratul UNBR. A obligat paratul Baroul Ialomița la emiterea unei noi decizii prin care să dispună reînscrierea reclamantului în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, în calitate de avocat definitiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, în recursul său, Uniunea Națională a Barourilor din România invocă incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., referitoare la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv, cazul în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, pârâta susține că singura interpretare corectă a prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, este cea literală, interpretare care se impune atunci când există concordanță deplină între formularea textului interpretat și situațiile practice care se încadrează în ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde sau a se restrânge aplicarea dispoziției în cauză, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile normei sunt clare și imperative, neputându-se deroga de la acestea.

În continuare, recurenta inventariază alte două tipuri de interpretare juridică, respectiv interpretarea extensivă, cu concluzia că o interpretare extensivă nu este permisă în cazul normelor juridice civile care conțin enumerări limitative, și interpretarea logică, cu concluzia că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că acestea nu trebuie extinse la alte situații pe care norma juridică respectivă nu le prevede.

Concluzia finală a recurentei este că norma prevăzută în art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 - cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cinci ani, dobândește calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine- este o normă imperativă, fiind prevăzută o situație limitativă, în sensul că până la susținerea examenului de primire în profesie a îndeplinit funcția de procuror etc., iar interpretarea se va realiza restrictiv și fără extrapolări și adăugări la lege.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința, în raport de criticile formulate de recurentă, de apărările formulate de intimat, precum și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

O primă observație care se impune, constată Înalta Curte, este aceea că deși pârâta invocă incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., aceasta nu dezvoltă o critică ce vizează ipoteza reglementată la pct. 6 din textul legal precitat, mai exact, nu dezvoltă o argumentație prin care să susțină existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea pronunțată de către instanța de fond. În realitate, recursul gravitează în jurul ideii că hotărârea recurată a fost dată pe baza unei interpretări greșite a normelor de drept material incidente în cauză, de aceea Înalta Curte va examina criticile pârâtei exclusiv din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat în art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În esență, pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România susține că se bucură de beneficiul acestui text legal doar persoanele care au exercitat, printre altele, funcția de procuror timp de cinci ani anterior primirii în profesia de avocat. Or, reclamantul din prezenta cauză, consideră UNBR, nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul de lege amintit, în condițiile în care acesta obținuse calitatea de avocat stagiar, conform deciziei nr. 10 din 12 august 1981 a Colegiului de Avocați Ialomița și abia ulterior, la data de 1 aprilie 1982, a fost încadrat procuror în cadrul Procuraturii Locale Urziceni, moment la care a fost înscris pe Tabloul avocaților incompatibili.

Conform actelor și lucrărilor dosarului, constată Înalta Curte, reclamantul a funcționat ca procuror începând cu data de 1 aprilie 1982, în cursul lunii noiembrie 1883 a promovat examenul de capacitate ca procuror, apoi a funcționat în această calitate până la momentul eliberării sale din funcție prin decretul nr. 345/2015 al Președintelui României .

La data de 3 martie 2016 reclamantul a solicitat Baroului Ialomița reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cerere admisă, însă reînscrierea domnului A. s-a făcut ca avocat stagiar, considerându-se că nu se încadrează în ipoteza din art. 20 alin. din Legea nr. 51/1995.

Aceeași opinie a fost exprimată și de către Uniunea Națională a Barourilor din România prin decizia 316 din 9 decembrie 2017, adoptată de către pârâtă cu ocazia soluționării contestației formulate de către reclamant în cadrul procedurii administrative cu caracter prejudiciar.

Reclamantul s-a adresat instanței de judecată, iar Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 4945 din 28 noiembrie 2018 a admis acțiunea în contencios administrativ, a anulat deciziile contestate de către domnul A., Baroul Ialomița fiind obligat la emiterea unei noi decizii prin care se dispune în reînscrierea acestuia în Tabloul avocaților în calitate de avocat definitiv.

Judecătorul fondului, pentru a ajunge la această soluție, a apelat la metoda interpretării teleologice a textului legal în discuție, considerând că rațiunea avută în vedere de legislator cu ocazia adoptării art. 20 alin. (5) subzistă și în situația în care funcția de procuror este exercitată timp de minim cinci ani și după primirea în profesia de avocat, o persoană aflată în această situație dobândind suficiente cunoștințe și experiență pentru a mai fi necesară parcurgerea stagiului de avocatură de doi ani.

Înalta Curte împărtășește opinia judecătorului fondului, în sensul că reclamantul A. se bucure de beneficiile 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, contrar susținerilor recurentei.

Textul legal pe care judecătorul fondului l-a avut de interpretat cu ocazia soluționării acțiunii în contencios administrativ promovate de către reclamantul A. împotriva deciziilor nr. 10 din 5 iulie 2016 emisă de Baroul Ialomița și nr. 316 din 9 decembrie 2017 emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, este art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Acest text legal are următorul conținut:

"Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândește calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine".

Conform cerințelor acestui text legal, este scutită de stagiul în avocatură de doi ani persoana care a dobândit în mod legal statutul de avocat, a funcționat, printre altele, ca procuror cel puțin cinci ani și a promovat examenul de capacitate pentru funcția de procuror. Aceste exigențe legale au caracter imperativ și sunt pe deplin satisfăcute în cazul reclamantului.

În procesul de determinare a câmpului normativ de aplicare a regulii fixate în conținutul art. 20 alin. (5) din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, judecătorul cauzei a preferat interpretarea teleologica în detrimentul celei literale (textuale) susținută de pârâtă. Opțiunea pentru o metodă sau alta de interpretare a regulilor juridice nu reprezintă în sine în nicio situație o alegere corectă sau incorectă, ceea ce contează fiind rezultatul interpretării care trebuie să fie valid din punct de vedere juridic. O interpretare validă a unei norme juridice, este, printre altele, aceea care conduce la un rezultat ce nu este absurd sau cel puțin nerezonabil. Or, preferința manifestată de către judecător pentru interpretarea teleologică l-a condus pe acesta la o soluție legală deoarece astfel a evitat să ajungă la o interpretare cel puțin nerezonabilă și, astfel fără valoare juridică, al cărei rezultat ar fi fost acela al excluderii de la beneficiul art. 20 alin. (5) a unei persoane care a dobândit în condiții legale statutul de avocat, și-a desfășurat activitatea cel puțin cinci ani în una din profesiile juridice la care se referă textul respectiv și care a promovat examenul de capacitate, adică exact condițiile imperative la care se referă textul supus interpretării. Refuzul pârâtelor de a-i acorda reclamantului beneficiul art. 20 alin. (5) are la bază un fapt, finalmente irelevant, acela al momentului în care s-a produs accesul în profesia de avocat-înainte sau după perioada în care acea persoană a funcționat într-una din profesiile juridice menționate în norma juridică ce a făcut obiectul interpretării.

Așadar, Înalta Curte consideră că judecătorul fondului nu a interpretat extensiv prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, fiind exclusă, în egală măsură, pentru considerentele mai sus expuse, o interpretare care să se fi abătut de la exigențele unei interpretări logice a acestei norme juridice, așa cum consideră recurenta.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta UNBR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 4945 din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.