Decizia nr. 5194/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 31/2019 a Curții de Apel Constanța

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii și Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Constanța, contestație împotriva deciziei nr. 390/24.08.2018 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei menționate, prin care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația administrativă formulată împotriva deciziei nr. 21/16.04.2018 emisă de Baroul Constanța, precum și anularea deciziei nr. 21/16.04.2018, cu toate consecințele ce derivă din lipsirea de eficiență juridică a actului administrativ. I.

Prin sentința nr. 31/CA din 07.02.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România- Consiliul Uniunii și Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Constanța. I.

Împotriva sentinței indicate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., apreciind că este nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.08.2029, sub nr. x/2018. I.

Prin decizia nr. 1329 din 03.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 31/CA din data de 07.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. I.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la 26.08.2022, sub nr. x/2022. În baza rezoluției din data de 05.09.2022 a completului învestit cu soluționarea dosarului, conform repartizării aleatorii realizate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus citarea părților pentru termenul din data de 19.01.2023, în vederea soluționării revizuirii. I.

Prin încheierea din data de 19.01.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei nr. 1329 din 3 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că părțile au fost legal citate, însă nu s-au prezentat până la sfârșitul ședinței de judecată și nici nu au solicitat judecata în lipsă. II. Soluția Înaltei Curți asupra revizuirii Analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de perimare a cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate că prezenta cerere de revizuire s-a perimat, în considerarea argumentelor ce succed. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Articolul 416 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituția perimării cererii, prevede că "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 din același cod statuează că: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." În speță, se constată că prin încheierea din 19.01.2023 a fost dispusă suspendarea judecății cererii de revizuire, având în vedere că părțile, cu privire la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata în lipsă, această încheiere reprezentând ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care s-a împlinit la 19.07.2023, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod. Înalta Curte reține că pentru termenul din 19.01.2023 procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar, părțile nefiind însă prezente în fața instanței, astfel cum rezultă din practicaua încheierii întocmite la termenul menționat. Deși încheierea din 19.01.2023 este definitivă, conform art. 414 alin. (1) teza finală C. proc. civ., părțile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării să solicite reluarea procesului, prin intermediul unei cereri formulate în conformitate cu art. 415 alin. (1) din același cod, cu atât mai mult cu cât această încheiere le-a fost comunicată, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosar. În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează de drept, atât în etapa judecății în prima instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, precum și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii. În analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății cererii de revizuire formulate în cauză, excepție invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu 19.01.2023, din vina părților, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deși le-a fost comunicată încheierea pronunțată la acea dată, din care rezultă motivul dispunerii măsurii suspendării judecății, precum și temeiul legal al acesteia, și nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a părților. Această stare de pasivitate a fost menținută mai mult de 6 luni, timp în care nu au efectuat demersuri pentru reluarea judecății înainte de a se împlini termenul de perimare și nici nu au făcut dovada că au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor. În aceste condiții, reținând că de la momentul suspendării judecății, 19.01.2023, până la data de 19.07.2023, când s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 din același cod, că în aceeași perioadă nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, că nu este incident vreunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit de instanță din oficiu și că nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, astfel cum prevede art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția perimării este fondată și că revizuirea formulată în cauză s-a perimat. 2. Temeiul legal al soluției Înaltei Curți Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, având în vedere lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficiență sancțiunii instituite prin art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din motive imputabile părții, în conformitate cu art. 513 coroborat cu art. 420 și art. 421 alin. (2) din același cod, va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1329 din 3 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018.