ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6408/2019

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Instituția Primarului Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 349/04.05.2016 emisă de pârât.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 276 din 2 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamantul Consiliul General al Municipiului București și, în consecință, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul General al Municipiului București.

Instanța a admis cererea reclamantului Primarul General al Municipiului București și a fost anulată în parte Hotărârea CNCD nr. 349/04.05.2016, relativ la constatările, sancțiunea și obligațiile stabilite în ceea ce-l privește pe Primarul General al Municipiului București.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantul Consiliul General al Municipiului București și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Consiliul General al Municipiului București a criticat ca fiind nelegală soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamantul Consiliul General al Municipiului București, arătând faptul că susținerea instanței este lipsită de orice fundament legal, în condițiile în care împuternicirea este conferită de lege, respectiv de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul nelegalității, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale și a O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în ceea ce privește anularea în parte a hotărârii atacate relativ la constatările, sancțiunea și obligațiile stabilite în ceea ce-l privește pe Primarul General al Municipiului București.

S-a arătat că instanța de fond a menținut constatarea discriminării săvârșită de Consiliul General al Municipiului București prin emiterea HCGMB nr. 162/31.08.2015 privind aprobarea listei documentelor necesare, criteriilor și punctajelor necesare pentru repartizarea locuințelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului București și în administrarea Serviciului Spațiu Locativ și cu altă destinație, în condițiile în care prin Legea administrației publice locale în relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, pe de o parte, precum și între consiliul local și primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

S-a susținut că chiar dacă criteriile în baza cărora se repartizează locuințele sociale au fost stabilite prin hotărârea autorității deliberative, iar aceste criterii au fost constatate ca fiind discriminatorii, totuși și autoritatea executivă se face vinovată de discriminare la adresa persoanelor cu dizabilități prin punerea în aplicare a acestei hotărâri, astfel încât punerea în aplicare a acestei hotărâri de către Primarul General al Municipiului București are ca și consecință posibilitatea de sancționare a primarului.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursurile formulate vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În acord cu soluția dată de instanța de primă jurisdicție asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamantul Consiliul General al Municipiului București, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la nelegalitatea soluției asupra excepției, având în vedere argumentele ce urmează.

Astfel, instanța de control judiciar reține că instanța de fond a pus în discuția părților necesitatea dovedirii calității de reprezentant pentru semnatarul cererii de chemare în judecată în numele Consiliului, acordând termen pentru acest fapt, iar la dosarul cauzei a fost depusă o dispoziție a primarului privind delegarea atribuției primarului de semnare a cererilor de chemare în judecată în numele Municipiului București, a Primarului General al Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București.

Recurentul susține în cererea de recurs că împuternicirea este conferită de lege, respectiv de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, argument pe care Înalta Curte nu îl poate primi, întrucât potrivit legii, consiliul local este autoritate deliberativă, activitatea sa concretizându-se în hotărâri, adoptate în forma și cu respectarea condițiilor strict prevăzute de lege.

Dacă în ceea ce privește calitatea procesuală a consiliului local discuțiile din doctrina juridică se cantonează pe calitatea de titular de drepturi și obligații ce revine, de regulă persoanei juridice (respectiv comuna) și nu autorităților administrației publice locale, în ceea ce privește reprezentarea acestor autorități în fața instanței de judecată, se vor avea în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 și ale art. 793 din O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale.

Astfel, din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că, în situația în care consiliul local figurează ca parte într-un litigiu, este necesar ca organul deliberativ să-și exercite drepturile procesuale în aceeași manieră în care își desfășoară activitatea sa de autoritate publică locală.

Aceasta înseamnă că pentru promovarea unei acțiuni în justiție consiliul local trebuie în ședință, convocată și desfășurată în conformitate cu prevederile art. 39-44 din Legea nr. 215/2001, să discute și să voteze o hotărâre prin care să stabilească necesitatea promovării unei acțiuni, căi de atac și să împuternicească o persoană în acest sens (persoană angajată, conform art. 791 și 793 din O.G. nr. 35/2002 sau apărător ales).

Pe de altă parte, chiar dacă acțiunea a fost semnată de reprezentantul Primarului, manifestarea de voință în acest sens nu poate produce efecte juridice, fiind lovită de nulitate, pentru încălcarea condițiilor imperative ale Legii nr. 215/2001 referitoare la condițiile și procedura de adoptare a actelor consiliului local (secțiunea a 3-a din lege).

Consiliul local, ca autoritate publică locală, cu caracter deliberativ, funcționează în ședințe și adoptă hotărâri, iar orice altă acțiune a consilierilor locali, în afara acestui cadru legal, este lipsită de efecte juridice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că nu poate fi vorba de o împuternicire conferită de lege, așa cum susține recurentul, motiv pentru care recursul formulat de Consiliul General al Municipiului București va fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente.

Prin acțiunea introductivă a fost supusă controlului judiciar Hotărârea CNCD nr. 349/04.05.2016. Instanța de control judiciar reține că pârâtul CNCD s-a sesizat din oficiu cu privire la criteriile de atribuire a locuințelor sociale menționate în Anexa nr. 3 a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 162/2015 privind aprobarea listei documentelor necesare, criteriilor și punctajelor necesare pentru repartizarea locuințelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului București și în administrarea SSLAD.

Este astfel de necontestat că Hotarârea nr. 162/2015 vizată de actul supus controlului judiciar (Hotărârea nr. 349/2016) a fost emisă de Consiliul General al Municipiului București, autoritate publică deliberativă distinctă de autoritatea executivă a primarului, fiecare dintre aceste autorități având o capacitate de drept administrativ proprie în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.

Pentru aceste considerente, văzând atribuțiile partajate conferite autorității deliberative și autorității executive, Înalta Curte constată, în deplin acord cu cele reținute de instanța de fond, că discriminarea ce a fost reținută de pârât prin hotărârea atacată nu poate fi imputată Primarului General al Municipiului București, deoarece respectivele criterii ce au fost analizate nu au fost stabilite de primar, ci au fost stabilite prin hotărârea autorității deliberative.

Nu poate fi acceptată teza susținută de recurent cu privire la faptul că și autoritatea executivă se face vinovată de discriminare la adresa persoanelor cu dizabilități prin punerea în aplicare a acestei hotărâri și va fi respinsă de instanța de control judiciar, în primul rând pentru că executarea unor dispoziții nu poate fi pusă pe același plan cu elaborarea dispozițiilor în discuție. În al doilea rând, Înalta Curte are în vedere că instanța de fond a analizat hotărârea atacată numai cu privire la constatările, sancțiunea și obligațiile stabilite în ceea ce-l privește pe Primarul General al Municipiului București, motiv pentru care instanța de recurs nu va proceda la analiza detaliată a criteriilor reținute in Hotărârea Consiliului Local care au fost constatate ca fiind discriminatorii.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul General al Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 276 din 2 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.