ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6402/2019

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. Anularea Adresei nr. x/13.04.2016 - Informare privind situația cheltuielilor aprobate in Cererea de rambursare nr. x finala și a Adresei de explicitare nr. x/18.05.2016, ambele emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin care nu au fost acceptate la rambursare parțial cheltuielile solicitate de reclamantă;

Anularea Adresei nr. x/12.04.2016 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin care se stabilesc parțial sume de returnat către pârâtă.

Anularea Adresei nr. x/25.07.2016 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin care a fost respinsă plângerea prealabilă față de actele administrative menționate anterior.

Constatarea ca fiind eligibile a cheltuielilor solicitate prin Cererea de Rambursare nr. x în cuantum de 1.020.017 RON si 245.308,25 reprezentând TVA si Cererile de rambursare 8, 9 si 10 (suspendate de la plata si asupra cărora parata s-a pronunțat tot in cadrul cererii 13), in cuantum de 539.896,17 RON si 129.575,09 RON reprezentând TVA, sume care au fost respinse de la rambursare de către pârâtă prin actele administrative sus-menționate și obligarea pârâtei la rambursarea acestora.

Obligarea paratei la rambursarea sumelor constate eligibile si reținute de la rambursare, în cuantum de 1.142.369,32 RON reprezentând FEDR, Bugetul de Stat si TVA.

Constatarea nulității absolute a prevederilor art. 14 alin. (16) din Contractul de finanțare nr. x/24.09.2009, pentru cauză ilicită. Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta Universitatea din Craiova și admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei la plata următoarelor sume: - 1.734.593,62 RON, în temeiul art. 14 alin. (9)-(16) din Contractul de finanțare nr. x/24.09.2009, reprezentând finanțare nerambursabilă încasată necuvenit de beneficiar și compusă din: - 1.232.135,82 RON debit aferent FEDR; - 183.338,23 RON reprezentând debit aferent cofinanțării de la buget de stat; - 319.119,57 RON reprezentând TVA. dobânzi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, respectiv 1.734.5936 RON/zi de întârziere, începând cu data scadenței de 27.04.2016 (care reprezintă termenul limită de restituire o debitului, conform notificării MDRAP nr. 36981/12.04.2016) și până la data plății efective, conform art. 14 alin. (16) din Contractul de finanțare nr. x/28.09.2009. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 701 din data de 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia ca nefondată. A respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca nefondată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud -Vest Oltenia, ca nefondată. A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtul MDRAP a sumei de 1.734.593,62 RON reprezentând finanțare nerambursabilă și a dobânzii de întârziere aferentă debitului în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, dobândă calculată de la data scadenței - 27.04.2016 și până la data plății efective. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 701 din data 18 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Universitatea din Craiova, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, în esență, recurenta-reclamantă a arătat următoarele: - instanța de fond nu a avut în vedere toate criticile invocate și nu a expus argumentele pentru care nu a avut în vedere anumite apărări invocate de recurenta-reclamantă, pronunțând o hotărâre care încalcă dispozițiile art. 425 C. proc. civ. - hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecata sentinței civile nr. 120/15.04.2014 prin care s-a constatat eligibilitatea unor cheltuieli care fac obiectul actului adițional nr. x, supus verificării și în prezenta cauză; - încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 969 C. civ., în sensul că, deși autoritatea publică a fost de acord cu modificările de buget intervenite pe linia 5.3 prin încheierea actului adițional nr. x/2013, ulterior, prin actele contestate nu ține seama de noua structură a bugetului și constată neeligibilitatea cheltuielilor; - instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 759/2007 conform căruia: "Devizul general întocmit la faza de proiectare - studio de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții se actualizează prin grila beneficiarului ori de câte ori este necesar", deși modificările bugetare impuse de aprobarea proiectului tehnic revizuit au presupus și repartizarea cheltuielilor diverse și neprevăzute pe liniile bugetare aferente corespunzătoare categoriilor de lucrări, în speță utilități, construcții și instalații; - instanța de fond a nesocotit principiul așteptării legitime, în condițiile în care autoritatea intimată a acceptat și semnat actele adiționale, precum și proiectul tehnic și devizul revizuite, creând așteptarea legitimă că sumele de pe linia bugetară 5.3 au fost redistribuite în mod corect către alte linii; - instanța de fond a încălcat prevederile legale care reglementează nulitatea pentru cauză ilicită, în condițiile în care finalitatea prevederilor art. 14 alin. (16) din contractul de finanțare nu a fost de a acoperi eventualul prejudiciu, ci de a obține un avantaj patrimonial cu mult mai mare față de prejudiciul efectiv suferit, cu atât mai mult cu cât se aplică unor sume care reprezintă finanțare asigurată din fonduri europene; - instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 1017 C. civ. din 2011 și O.G. nr. 13/2011 cu încălcarea principiului neretroactivității legii, întrucât respectivele acte normative au intrat în vigoare ulterior semnării contractului dintre părți. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 13.03.2018, intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate. În esență, a arătat că hotărârea recurată a fost motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., instanța de fond arătând clauzele contractuale încălcate, precum și efectul încălcării acestora, concluzionând în mod corect cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor efectuate. Referitor la pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a arătat că obiectul celor două cauze este diferit, nefiind îndeplinite condițiile art. 431 C. proc. civ. pentru a fi invocată autoritatea de lucru judecat. 4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la 15.03.2018, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând, în esență, aceleași apărări ca și intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. În opinia intimatului-pârât, cheltuielile solicitate de recurenta-reclamantă prin cererea de rambursare nr. x Finală, aferente liniei bugetare 4.3 sunt neeligibile, întrucât la momentul depunerii cererii de rambursare aceste cheltuieli nu s-au încadrat în bugetul aprobat conform contractului de finanțare. 5. Procedura derulată în recurs Prin rezoluția din 28.11.2018 a completului investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată în ședință publică fără a se parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Prin încheierea dată în ședință publică din data de 16.05.2019, Înalta Curte a admis cererea recurentei-reclamante de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru data de 04.06.2020 la data de 28.11.2019. 6. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal adresa nr. x/25.07.2016 prin care autoritatea intimată a respins plângerea prealabilă formulată împotriva notei de informare nr. 58581/13.04 2016 privind situația cheltuielilor solicitate la rambursare în cererea nr. x finală și a adresei de explicitare nr. x/18.05.2016, prin care au fost diminuate cheltuielile solicitate la rambursare. Neregulile constatate prin actele administrative contestate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare nr. x/28.09.2009, cod SMIS 3791, având ca obiectiv implementarea proiectului "Reabilitare campus universitar Complex Mecanica - lucrări de schimbare destinație a cantinei în bibliotecă, extindere clădire pentru asigurarea de spații de învățământ și facilități conexe Craiova, str. x nr. 107D". În esență, urmare a analizării și verificării cererii de rambursare nr. x finală, autoritatea intimată a comunicat următoarele: - cheltuieli aferente liniei bugetare 4.3 "Dotări" (aferente facturilor fiscale nr. x/15.01.2013 și nr. x/15.01.2013, emise de S.C. Eurodidactica SRL), în sumă de 1.020.017 RON, la care se adaugă TVA de 245,308,25 RON, au fost declarate neeligibile întrucât nu respectă prevederile Ordinului comun de cheltuieli eligibile nr. 185/621/2008 (aceste cheltuieli nemaifiind rambursate beneficiarului); • din sumele autorizate în această cerere de rambursare, au fost reținute următoarele sume: dobânda în contul de prefinanțare:- 25.028,91 RON FEDR; întrucât la data procesării Cererii de rambursare nr. x Finală, beneficiarul nu a achitat suma menționată în Notificarea nr. x/09.01.2014 (respectiv 2.379.076,33 RON, la care se adaugă TVA de 547.609,31 RON), reprezentând sold negativ aferent liniei bugetare 5.3 "Cheltuieli diverse și neprevăzute"1, care a rezultat în urma încheierii Actului adițional nr. x/2013 la contractul de finanțare, se va recupera parțial acest debit prin reținerea următoarele sume: 790.079,06 RON (FEDR); 123.800,52 RON (buget de stat); 228.489,74 RON (TVA). Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, constatând că actelor administrative atacate sunt legale și temeinice și, totodată, a admis cererea reconvențională formulată de intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a obligat recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.734.693,62 RON reprezentând finanțare nerambursabilă, precum și a dobânzii de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferentă debitului. Soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la fondul raportului litigios nu este însușită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea greșită a legii în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză și, totodată, încalcă prezumția legală a lucrului anterior judecat. Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: O primă critică încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează împrejurarea că instanța de fond nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către recurenta-reclamantă. Critica este apreciată ca nefondată, întrucât din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a examinat cererile și susținerile părților, cu arătarea motivelor de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, motivare ce permite instanței de recurs să exercite controlul judiciar. În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de părți, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației fiind variabilă, în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luarea în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive sau apărări. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este apreciată ca fondată, în raport de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează prezumția legală de lucru judecat, ca manifestare pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că oricare dintre părțile unui litigiu au posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În acest caz, contrar susținerilor autorităților intimate, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai prin considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. În speță, între aceleași părți, s-a judecat anterior dosarul nr. x/2014, în care obiectul era reprezentat de sume declarate neeligibile de către autoritatea publică în cadrul aceluiași proiect cu finanțare europeană, cheltuieli reprezentând dotări cu mobilier, care au făcut chiar obiectul Actul Adițional 4 la Contract și care prevede la Anexa V - Bugetul Proiectului, linia 4.3. Prin sentința nr. 120/15.04.2014 Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea, a anulat actele administrative și a considerat eligibilă cheltuiala de 1.719.883 RON plus TVA aferent în cuantum de 412.771,92 RON reprezentând contravaloare dotare mobilier, sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2686/20.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, în considerentele deciziei sus arătate, Înalta Curte a reținut legalitatea dezlegărilor date de judecătorul fondului cu privire la eligibilitatea cheltuielilor în cuantum de 1.719.883 RON plus TVA aferente cererii de rambursare nr. x, reprezentând cheltuieli cu mobilier, potrivit actului adițional nr. x la contractul de finanțare, prin care s-a majorat linia 4.3 prin transferul unei sume de bani de pe linia 4.1, solicitare avizată favorabil de către autoritatea de management. Or, atâta timp cât cu privire la o parte din cheltuielile care au făcut obiectul Actului Adițional nr. 4, considerate inițial neeligibile de către autoritatea administrativă s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a constatat eligibilitatea respectivelor cheltuieli, în raport de funcția pozitivă a lucrului judecat, cea de-a doua instanță nu poate ignora chestiunea litigioasă tranșată deja printr-o altă hotărâre înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Prin urmare, la dezlegarea chestiunii ce vizează încadrarea cheltuielilor cu mobilierul în cuantum de 1.020.017 RON și TVA de 245.308,25 RON reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise de S.C. Eurodidactica S.R.L., cheltuieli eferente liniei bugetare 4.3 "Dotări", instanța de fond trebuia să țină seama de dezlegarea dată aceleiași chestiuni litigioase prin sentința nr. 120/2014 rămasă definitivă prin Decizia nr. 2686/2016 atât în ceea ce privește încadrarea în linia bugetară 4.3, cât și în privința îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de art. 5 alin. (5) lit. b) din Ordinul nr. 185/621/2008. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează nerespectarea principiului forței obligatorii a contractului reglementat de art. 969 C. civ. de la 1864, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007 care reglementează condițiile de eligibilitate, precum și a dispozițiilor art. 948 C. civ. de la 1864. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., Înalta Curte reține că, pe parcursul derulării contractului de finanțare nr. x/28.09.2009 au fost încheiate acte adiționale care au modificat structura bugetului proiectului, prin transferul unor sume de bani pe alte linii bugetare decât cele alocate inițial, toate actele adiționale fiind aprobate de autoritatea de management. Astfel, prin actul adițional nr. x/25.02.2013, părțile contractante au modificat inclusiv structura bugetară aferentă liniei 5.3. Cheltuieli diverse și neprevăzute în corespondență cu liniile 2.1 Cheltuieli pentru asigurare utilității necesare obiectivului și 4.1 Construcții și instalații. Deși a fost aprobat de către autoritatea de management în data de 25.02.2013, odată cu depunerea cererii de rambursare 13 finală (depusă ulterior aprobării AA4), autoritatea a invocat existența unui sold negativ pe linia bugetară 5.3 în valoare de2.717.996,33 RON, diferență provenită tocmai din neoperarea efectivă a modificărilor cheltuielilor conform actelor adiționale încheiate de părți pe parcursul derulării contractului de finanțare. Contrar susținerilor intimaților-pârâți, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a respectat prevederile contractuale, cheltuielile efectuate având acoperirea contractuală și bugetară, așa cum rezultă și din expertiza contabilă efectuată la instanța de fond. Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prin cererea de rambursare nr. x nu au fost solicitate la decontare cheltuieli aferente liniei bugetare: Diverse și neprevăzute. Potrivit constatărilor expertului contabil, până la data aprobării actului adițional x/2013, valoarea liniei bugetare 5.3 a fost de 3.617.000 RON și a fost decontată suma de 2.717.996,33 RON, existând un sold de 899.003 RON, iar prin Actul Adițional nr. 4 valoarea liniei 5.3 a fost redusă la 338.920 RON sumă din care nu au mai fost făcute decontări. De asemenea, expertul arată că în bugetul proiectului aprobat prin Actul Adițional 4 au fost cuprinse în liniile bugetare 2.1 și 4.1 sumele cuprinse inițial în linia bugetară 5.3, fără a se produce o diminuare a bugetului ci o reașezare a elementelor de cheltuieli pe liniile bugetare. În privința condițiilor de eligibilitate, Înalta Curte reține că acestea sunt definite de dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 759/2007, conform cărora: "(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi nuditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006: d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare". În speță, descrierea neregulii pornește de la împrejurarea că sumele cheltuite și solicitate la rambursare nu au respectat încadrările bugetare conform contractului, refuzul autorității fiind întemeiat pe dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 28/2008, conform căruia "Devizul general întocmit la faza de proiectare - studio de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții se actualizează prin grija beneficiarului ori de câte ori este necesar". Din actele dosarului rezultă că, urmare a modificării soluției tehnice de consolidare a bibliotecii, parte a proiectului de investiții, a fost necesară actualizarea Proiectului tehnic și obținerea unei noi autorizații de construire, proiectul tehnic revizuit presupunând și un nou deviz general și un nou buget, toate acestea fiind aprobate de autoritatea de management. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile cu privire la existența neregulii în condițiile în care nu se contestă realitatea prestațiilor sau depășirea sumei stabilite prin contractul de finanțare. Referitor la cererea reconvențională, în raport de lipsa culpei recurentei-reclamante în executarea contractului de finanțare, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, urmează a fi respinsă obligarea la plata sumelor solicitate de către intimatul-pârât și a penalităților de întârziere. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 C. civ. de la 1864 în soluționarea capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a dispozițiilor art. 14 alin. 16 din contractul de finanțare pentru cauză ilicită, Înalta Curte constată că nivelul penalităților stabilit de comun acord de către părțile contractante este expresia principiului libertății contractuale și reprezintă echivalentul prejudiciului suportat de creditor pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de către debitor. Prin urmare, critica recurentului-reclamant în sensul că finalitatea prevederilor contractuale clauzei referitoare la penalitățile de întârziere ar fi aceea de a obține un avantaj patrimonial mai mare decât prejudiciul suferit efectiv nu poate fi primită, de vreme ce cuantumul penalităților a fost convenit de către ambele părți, iar legea civilă nu interzice ca părțile contractante să stabilească cuantumul penalităților prin contract. Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât sunt neîntemeiate constatările autorităților intimate cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor cu achiziția de mobilier în cuantum de 1.020.017 RON la care se adaugă TVA de 245.308,25 RON precum și cu privire la existența unui sold negativ aferent liniei bugetare 5.3, Înalta Curte constată nelegalitatea actelor administrative contestate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse din care rezultă că sunt întemeiate, în parte, criticile recurentei-reclamante încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ., în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia, va dispune anularea Adresei nr. x/13.04.2016 - Informare privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală, a Adresei nr. x/18.05.2016 și a Adresei nr. x/25.07.2016 prin care s-a respins plângerea prealabilă. De asemenea, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a prevederilor art. 14 alin. (16) din contractul de finanțare și cererea reconvențională și va menține dispozițiile sentinței cu privire la soluția dată excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive.