ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6166/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6166/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 4 decembrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea de ședință din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea dăinuind până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/2015 aflat, în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri reclamantul A. a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că încheierea de suspendare cuprinde motive străine de natura cauzei, sens în care se impune casarea în tot a acestei hotărârii.
Recurentul arată că instanța este investită să analizeze dacă Ordinul Procurorului General (prin care s-a refuzat emiterea avizului în vederea numirii în funcția publică de inspector antifraudă) a fost emis cu încălcarea legii raportat la motivele de recurs arătate de către recurentele ANAF și Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având in vedere ca Tribunalul Timiș a anulat acest Ordin al Procurorului General întrucât nu este motivat (nu cuprinde nicio referire la niciun raport al Agenției Naționale pentru Integritate), recurentele s-au limitat la a invoca următoarele motive de recurs:
- instanța de fond ar fi omis să analizeze aplicabilitatea dispozițiilor art. 4, alin. (11) din O.U.G. nr. 74/2013;
- ANAF nu ar fi avut un temei legal pentru emiterea ordinului de numire in funcție in lipsa avizului procurorului general;
- ANAF nu poate fi obligată la repararea pagubei cauzei de neemiterea ordinului de către Procurorul General;
- instanța de fond ar fi respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii (prin care s-a arătat că avizul Procurorului General nu ar fi act administrativ).
- singura autoritate care poate analiza oportunitatea emiterii avizului este Procurorul General.
Suspendarea prezentei cauze se întemeiază pe faptul că motivul pentru care Procurorul General nu ar fi emis avizul necesar pentru numirea în funcția publică de inspector antifraudă este reprezentat de existența dosarului nr. x/2015 aflat în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recurs.
Or, aceasta încheiere de suspendare este dată prin încălcarea vădită a prevederilor de la art. 413, alin. (1), pct. 1 din C. proc. civ. în sensul că dezlegarea prezentei cauze nu poate depinde în nicio situație de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul dosarului nr. x/2015
Astfel, data la care trebuia să fie emis avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este decembrie 2013.
La soluționarea expresă a recursului a fost emis Ordinul nr. 175/C/i/2013 în data de 13.05.2014 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că Procurorul General a omis să emită avizul în vederea numirii în funcția publică de inspector antifraudă în decembrie 2013.
Data la care a fost emis Raportul Agenției Naționale de Integritate despre care s-a susținut că a fost avut în vedere la refuzul emiterii avizului de către Procurorul General este 08.05.2014.
Data la care a fost aprobat Raportul Agenției Naționale de Integritate prin Ordonanța Comisiei de Cercetare a Averilor (ce face obiectul contestării în contencios administrativ în dosarul nr. x/2015) este 30.01.2015.
Pe cale de consecință, nu se poate susține faptul că refuzul emiterii avizului de care Procurorul General în decembrie 2013, este motivat de existența Raportului Agenției Naționale de Integritate.
În decembrie 2013 nici nu putea fi pusă în discuție existența Raportului Agenției Naționale de Integritate, acesta fiind aprobat la 30.01.2015.
Litigiul invocat drept motiv pentru suspendarea prezentei cauze a fost demarat după mai bine de 1 an și jumatate de la data la care trebuia să fie emis avizul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În opinia recurentului, refuzul de emitere a avizului de catre Procurorul General în decembrie 2013 este unul abuziv și nu are nicio legătură cu Raportul Agenției Naționale de Integritate din data de 08.05.2014.
Soluția instanței de recurs
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a textelor legale indicate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."
Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 413 C. proc. civ. "Instanța poate suspenda judecata:
1.când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".
Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că între prezenta cauză și dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție există o strânsă legătură, soluția în prezenta cauză depinzând de cea care urmează a fi pronunțată în acel dosar, astfel încât, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul menționat.
Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2019.