ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6119/2019

Ședința publică din data de 3 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/06.03.2017 și anularea Deciziei nr. 52/24.04.2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/06.03.2017, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și onorariu de avocat.

Prin sentința nr. 183/F-CONT pronunțată în data de 01 noiembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a suspendat executarea Procesului-verbal nr. x/06.03.2017, emis de pârât până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea actului, a anulat Decizia nr. 52/24.04.2017, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Procesul-verbal nr. x/06.03.2017 și a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 3.157,61 RON cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii în tot ca netemeinică.

Apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004.

În opinia recurentului, aplicarea greșită a normei de drept material este rezultatul unei interpretări eronate a Recomandării 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003.

Contrar celor reținute de prima instanță, Hotărârea CJUE dată în Cauza C-110/13 este incidență în speța de față, fapt ce rezultă din împrejurările cauzei.

Susține că prima instanță nu a avut în vedere elementele care dovedesc faptul că cele trei societăți comerciale sunt legate, că acționează ca o întreprindere unică, în mod concertat, fiind dependente una de cealaltă din punct de vedere economic.

Modul în care au acționat societățile, prin organele acestora, au creat de fapt dependență economică, asigurându-și astfel existența, veniturile și profiturile unele prin altele.

Prima instanță nu a data eficiență împrejurării că activitatea societăților este reunită sub același brand unic, "UN BĂIAT ȘI O FATĂ" și funcționează ca un furnizor complet de servicii, având în vedere și că centrul de îngrijire corporală se află la mansarda pensiunii, fără a exista o delimitare care să prezinte două entități comerciale distincte.

În aceeași ordine de idei este și situația clienților beneficiarului.

Consideră că fiecare activitate a persoanelor implicate în societățile în speță nu poate și nu trebuie să fie analizată exclusiv sub acest aspect, ci evaluate în ansamblu, unele prin altele și toate împreună, numai în această modalitate fiind posibilă relevarea faptului că s-a acționat în mod concertat, ca întreprinderi legate. Or, prima instanță a analizat doar în aparență și la nivel pur teoretic, abstract, împrejurările cauzei, raportat la cele statuate prin Hotărârea CJUE invocată, fapt ce a condus la o soluție greșită.

În acest context, legăturile de rudenie între persoanele asociate și administratorii celor trei societăți comerciale, spațiile comune unde își desfășoară activitatea, promovarea serviciilor oferite sub același brand vin să întărească cele expuse, în sensul că firmele în discuție sunt întreprinderi legate, fapt ce exclude intimata de la eligibilitatea finanțării obținute.

Apreciază recurentul că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală prin aplicarea greșită a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 întrucât cazul bine justificat nu poate fi argumentat în considerarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât vizează fondul actului.

De asemenea, s-a apreciat greșit că este îndeplinită și condiția pagubei iminente.

În consecință, solicită admiterea recursului.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal a invocat excepția tardivității capătului de cerere privind suspendarea și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului în tot, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva capătului de cerere referitor la suspendarea executării actului contestat, a invocat tardivitatea acestuia iar, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat.

Cu privire la anularea actelor contestate, apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind efectuată o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/06.03.2017 s-a stabilit o creanță bugetară în sarcina intimatei-reclamante, în cuantum de 434.564,40 RON, motivat de faptul că nu era eligibilă pentru obținerea finanțării deoarece nu se încadra în categoria microîntreprinderilor, fiind completată incorect declarația de încadrare în categoria IMM ca întreprindere autonomă, deși făcea parte dintr-un grup de întreprinderi legate.

Astfel, recurentul a reținut că:

- centrul SPA pentru care intimata a obținut finanțarea este situat la aceeași adresă a și S.C. "UN BĂIAT ȘI O FATĂ"S.R.L. și S.C. B. S.R.L., la mansarda imobilului celei din urmă societăți, în baza unui împrumut de folosință cu titlu gratuit; accesul la SPA se face pe scările de acces la camerele pensiunii iar la baza scărilor un poster face reclamă centrului SPA sub marca "x"; administratorul și asociatul unic al reclamantei are domiciliul la aceeași adresă;

- intimata și S.C. B. S.R.L au puncte de lucru la o adresă comună;

- centrul SPA al intimatei este promovat și prezentat pe internet ca făcând parte din grupul definit prin marca "x", alături de o pensiune, cofetăriile și restaurantele cu același nume, titularul mărcii fiind S.C. B. S.R.L;

- S.C. "UN BĂIAT ȘI O FATĂ"S.R.L are ca administrator și asociat unic pe C., care este mama administratorului și asociatului unic al intimatei, D.;

- S.C. B. S.R.L are ca administrator pe C. și ca asociat unic pe E., care este tatăl administratorului și asociatului unic al intimatei;

- din comisia de evaluare a echipamentelor achiziționate de reclamantă cu finanțare publică a făcut parte și C., care este administratorul celorlalte două societăți;

- toate cele trei societăți au același domeniu principal de activitate;

- în anul 2003 principalul client al intimatei a fost S.C. "UN BĂIAT ȘI O FATĂ"S.R.L. în respectivul an, cele două societăți au cumulat peste 64% din cifra de afaceri a intimatei, reprezentând principalele relații comerciale ale acesteia.

Prin decizia nr. 52/24.04.2017 s-a respins contestația administrativă.

Prin procesul-verbal contestat s-a reținut că situația expusă îndeplinește condițiile stabilite de art. 4 indice 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 potrivit căruia "Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: (4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente."

Este de remarcat faptul că emitentul actului contestat nu indică într-o manieră suficientă temeiul de drept avut în vedere întrucât alin. (4) al art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 se referă la întreprinderile între care există "oricare din raporturile descrise mai sus", norma legală făcând astfel trimitere la raporturile prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol.

În aceste condiții, era absolut necesar ca recurentul să precizeze ce raporturi a avut în vedere (prevăzute la lit. a)-d) la alin. (1), atunci când a stabilit caracterul de întreprinderi legate a celor trei societăți.

Aceeași situație se poate remarca și în cazul indicării art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003, fiind redat textul legal referitor la "întreprinderile între care există oricare dintre aceste relații", fără să se indice, în concret, care sunt acele relații avute în vedere de emitentul actului.

Instanța de recurs, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că, pentru a fi calificate ca fiind întreprinderi legate, este necesar a se dovedi existența oricăruia dintre raporturile prevăzute la art. 4 indice 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, potrivit căruia: "(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) ... o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; .

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; .

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective."

Or, din elementele prezentate de recurent, rezultă că situația de fapt reținută nu se încadrează în niciuna din ipotezele mai-sus citate, legăturile între cele trei societăți nefiind de natură a contura îndeplinirea condițiilor necesare pentru a fi întreprinderi legate.

Astfel, recurentul nu a dovedit că una din societăți ar deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi, că o întreprindere ar avea dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi, că una din societăți ar avea dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract sau al unei clauze din statut, că o societate ar fi acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și ar deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

După cum s-a arătat anterior, emitentul actului contestat nici nu a indicat în care ipoteză prevăzută de Legea nr. 346/2004 se încadrează legăturile relevate, între cele trei societăți.

Simplele legături de rudenie dintre asociații celor trei societăți și faptul că afacerile acestora se desfășoară în cadrul aceluiași spațiu iar o parte din activități se desfășoară pe aceeași piață relevantă, nu se încadrează în niciunul din raporturile descrise la art. 4 indice 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004.

Recurentul, relevând existența gradului de rudenie dintre asociații celor trei întreprinderi, a aplicat prezumția unei înțelegeri între aceștia dar fără să demonstreze, în mod concret, că ar exista un control direct asupra activității desfășurate de intimată.

Pentru a fi îndeplinite condițiile art. 4 indice 4 alineatul(4) din același act normativ, era necesar ca, pe lângă raporturile descrise la alin. (1), să se dovedească inclusiv intervenția unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord.

Or, în speța de față, recurentul s-a rezumat la evidențierea unor legături între asociați, legături care nu au nicio relevanță în plan juridic, întrucât legiuitorul a înțeles să introducă anumite condiții pentru calificarea unor întreprinderi ca fiind legate, condiții care trebuiau dovedite și nu prezumate.

Recurentul s-a prevalat de statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Hotărârea nr. C-110/13 prin care s-a realizat o interpretare a prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003.

În ce privește incidența în speța pendinte, a interpretării oferite prin Hotărârea menționată, Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului, constată că circumstanțele din cauza ce s-a aflat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene diferă de împrejurările din cauza de față, astfel că nu se vor reține ca întemeiate motivele de recurs învederate de recurentul-pârât.

Astfel, în cauza C -110/13 HaTeFo GmbH c/Finanzamt Haldensleben s-a statuat în sensul că "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

În consecință, interpretarea dată de instanța europeană trebuie avută în vedere, raportat la speța dedusă judecății și nu aplicată de plano, în orice situație, fără efectuarea unei analize din care să rezulte incidența cazuisticii europene într-un caz concret.

Or, Hotărârea sus-menționată, de care s-a prevalat recurentul, a fost pronunțată în anumite circumstanțe, pornindu-se de la situația potrivit căreia societatea HaTeFo a fost considerată o întreprindere afiliată ("legată") întrucât doi dintre asociații și administratorii acesteia erau și administratorii altei societăți iar unul dintre asociați era și asociat la acea societate, în cotă egală cu mama sa. În cazul aflat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a doua societate acordase sprijin către societatea HaTeFo la momentul înființării ei și a încheiat un mandat potrivit căruia toate comenzile HaTeFo au fost aduse de cea de-a doua societate, un reprezentant al acesteia asigurând conducerea tehnică. Societatea HaTeFo utilizase unul din conturile bancare ale celei de-a doua societăți pentru activitățile sale și i-a transferat activitățile de cercetare și dezvoltare precum și gestiunea sa informatică.

În consecință, era evidentă depedența economică a societății HaTeFo de cea de-a doua societate și controlul exercitat asupra întreprinderii ceea ce a condus la concluzia că societatea nu putea funcționa fără factorii decidenți ai celei de-a doua societăți.

În acest context s-a pronunțat Hotărârea în cauza C -110/13 și s-a realizat interpretarea articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, având la bază elemente clare, definitorii, care au relevat dependența dintre cele două societăți, și nu doar o simplă legătură de rudenie sau circumstanțe singulare care nu se pot corobora pentru a se concluziona că întreprinderile sunt, în mod efectiv, "legate" în înțelesul noțiunii date de legislația națională și legislația europeană, pe baza unei coordonări evidente și dovedite, simplele suspiciuni nefiind suficiente.

Tot instanța europeană a arătat că este rolul instanței de trimitere să aprecieze asupra existenței unei entități economice unice constituită prin intermediul unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, dându-se posibilitatea părților interesate de a dovedi contrariul.

În cauza de față, recurentul nu a dovedit că a existat o influență asupra deciziilor cu caracter economic a intimatei-reclamante, venită din partea părinților asociatului unic și nici modalitatea în care s-a fi acționat în mod concertat, din care să rezulte dependența economică și funcțională a intimatei.

Într-adevăr, societățile implicate au sediul la aceeași adresă, în anul 2013 principalii clienți ai intimatei au fost celelalte două societăți, și de asemenea, promovarea prin intermediul internetului a fost realizată sub aceeași siglă, existând astfel relații de ordin comercial, însă aceste împrejurări nu sunt suficiente pentru a se reține că au fost influențate în vreun fel deciziile economice ale intimatei, influențe care excludeau varianta ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere financiar și economic.

În ceea ce privește faptul că, din comisia de evaluare a echipamentelor achiziționate de reclamantă cu finanțare publică a făcut parte și numita C., care este administratorul celorlalte două societăți și mama asociatului intimatei, situația de fapt nu este contestabilă însă, nici în acest caz, recurentul nu a indicat care a fost, în mod concret, influența acesteia asupra activității economice a intimatei și în ce mod a existat o subordonare din punct de vedere juridic, economic și financiar.

În consecință, prima instanță a pronunțat o soluție cu respectarea prevederilor art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, fiind interpretate în mod corect și dispozițiile inserate în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003, în contextul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțate în cauza C -110/13.

Jurisprudența anexată de recurent nu este relevantă întrucât fiecare caz este analizat în funcție de particularitățile sale, situațiile de fapt din spețele prezentate fiind diferite față de cazul din prezentul dosar.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, ceea ce face inutilă examinarea recursului declarat împotriva soluției de suspendare a executării actului contestat și implicit, examinarea excepției tardivității acestor motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 183/F-CONT din 01 noiembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2019.