ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 17649/15.05.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.03.2015, cu exonerarea societății de la plata sumei de 5.127.624,89 RON și cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 195/F-CONT din data de 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: (i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; (ii) a anulat Decizia nr. 17649/15.05.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.03.2015, cu consecința exonerării reclamantei de debitul în sumă de 5.127.624,89 RON; (iii) a redus onorariul avocațial la 5.000 RON și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.050 RON cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial și taxă judiciară de timbru.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 195/F-CONT din data de 15 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Recurenta a argumentat, în esență, că prima instanță a interpretat și a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 224/2008, art. 2 din Ghidul Solicitantului aferent măsurii 121, cât și a prevederilor art. 1 din Contractul de finanțare, în raport de starea de fapt dedusă judecății. A evocat circumstanțele cauzei și aspectele de fapt care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate și a susținut că noțiunea de solicitant și de acționar al unui solicitant a fost clarificată prin Ghidul solicitantului. Recurenta s-a raportat, în speță, doar la calitatea de acționar majoritar deținută de dl. B. la S.C. D. S.R.L. (administrator, Director General Unic, asociat cu cotă de participare la beneficii și pierderi de 50% și un alt procent de 8% prin intermediul S.C. E. SRL), constatându-se astfel calitatea dlui. B. de acționar majoritar (58%) al S.C. D. S.R.L. La momentul depunerii cererii de finanțare, acționariatul societății S.C. D. S.R.L. era format astfel: dl. B. deținea 50% ca persoană fizică și 50% era deținut de S.C. E. S.R.L. - iar la această din urmă societate dl. B. deținea un acționariat în procent de 8%. Conform extrasului ONRC nr. 44458 din data de 07.08.2009 - asociatul unic al S.C. D. S.R.L. era dl. B. care deținea 100% cota de participare și pierderi. Așadar, în mod întemeiat, s-a constatat că, în sesiunea septembrie- octombrie 2009, S.C. A. S.R.L., jud. Argeș, unde dl. B. era asociat unic cu cotă de participare la beneficii și pierderi de 100% și administrator, a solicitat finanțare pe măsura 121 pentru implementarea proiectului "înființare fermă de găini ouătoare aparținând S.C. A. S.R.L. în localitatea Suseni, jud. Argeș" deși dl. B. - în calitate de acționar majoritar al S.C. D. S.R.L. era beneficiar al contractului de finanțare nr. x - contract ce se afla în derulare. Chiar și în cazul în care o societate are doi asociați, persoane fizice/juridice, care dețin cote egale de capital, (50% cu 50%) regula majorității înseamnă în fapt unanimitate, ambii fiind acționari majoritari deoarece au cotă egală de participare. În cazul de față S.C. D. S.R.L., S.C. F. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., dețin un asociat majoritar prin intermediul dlui B., asociat care deține peste procentul de 50% ca acționar persoana fizică și căruia îi revin încă 8% prin cota de acțiuni deținută la S.C. E. S.R.L. Această practică, de a diviza un proiect complex atât ca valoare cât și ca întindere, în mai multe proiecte, mai mici, permite unui solicitant să realizeze mai multe proiecte pe aceeași măsură - situație interzisă prin prevederile legale în vigoare. Solicitantul S.C. A. S.R.L. a acționat în sensul creării în mod artificial a condițiilor de eligibilitate, aceasta fiind, în realitate, neregula, și nu a respectat declarația privind autonomia societății. Dl. B., prin calitățile și funcțiile cumulate la momentul depunerii cererilor de finanțare în S.C. A. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., respectiv de asociat în S.C. E. S.R.L., asociat în S.C. D. S.R.L., director general, administrator în S.C. F. S.R.L., și asociat și administrator unic în S.C. A. S.R.L., precum și responsabil legal al ambelor ultime proiecte, se găsește într-o poziție evidentă de control și decizie, respectiv deține o influență dominantă în toate cele trei societăți. Intimata nu reprezintă o microîntreprindere autonomă, aptă să realizeze în mod independent obiectivul general al măsurii 121, ci o societate care a creat în mod artificial prin declararea în mod nereal a autonomiei sale a condițiilor necesare pentru a fi declarat un beneficiar eligibil al măsurii 121, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care între beneficiar și entități există aceeași asociați/administratori din același grup, fiind exclusă astfel posibilitatea ca un eventual solicitant de finanțare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanțare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piață în condițiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat, ca și prețuri practicate/volum activitate, de un o singură persoană. Este lesne de observat că prin această construcție financiară, beneficiarul a intenționat să obțină un ajutor financiar dublu în detrimentul altor posibili beneficiari care îndeplineau condițiile impuse de PNDR pentru dezvoltarea fermei, proiecte unice care puteau dezvolta zona și sprijini producătorii mici să se dezvolte, dat fiind faptul că PNDR 2007-2013 a avut la bază competitivitatea proiectelor (concurența acestora la depunerea cererii de finanțare). Eligibilitatea proiectului și a cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, verificare pe care beneficiarul a acceptat-o necondiționat. Așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, regula este că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, însă excepția de la regulă, prevăzută de art. 5 din același regulament coroborat cu art. 17 alin. (4) Anexa I Prevederi Generale ("în cazul înregistrării unei neregularități rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării primite din partea Autorității Contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării. ") din contractul de finanțare, este că în cazul abaterilor intenționate sau săvârșite din neglijență sancțiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat. Obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Recuperarea prejudiciului stabilit în sarcina reclamantei este obligatorie pentru derularea PNDR prin FEADR în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Recursul incident declarat în cauză Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs incident reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prin cererea de recurs, s-a solicitat să se constate că, în mod nelegal, Curtea de Apel Pitești a înlăturat argumentele A. S.R.L. privind aspectele procedurale de nelegalitate ale Procesului-verbal, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente și a actelor normative reglementând procedura de verificare și competențele AFIR, să se modifice sentința recurată și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea acțiunii ca urmare a valorificării criticilor de nelegalitate procedurală invocate pe calea acesteia, precum și obligarea AFIR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs incident. Criticile recurentei s-au subsumat, în esență, următoarelor argumente: (i) Pârâta nu a respectat procedura și termenele prevăzute de art. 21 alin. (5) și 23 din O.U.G. nr. 66/2011 și nu a comunicat reclamantei actele de procedură relative la aceste aspecte. Astfel, se prezumă inexistența acestor acte cu toate consecințele în plan juridic pe care lipsa acestora le-ar presupune, respectiv nulitatea procedurii de control și, pe cale de consecință, nulitatea Procesului-verbal întocmit, având în vedere că se prezumă faptul că membrii echipei de control nu au avut un mandat valid și că nu a existat o delimitare concretă cu privire la obiectul verificărilor și limitele puterilor în care echipa de control era ținută a acționa; (ii) Durata verificării a depășit termenul de 90 de zile, aspect ce atrage de plano nulitatea actului. Expirarea termenului legal de 90 de zile atrage chiar stingerea dreptului autorității de a mai încheia Procesul-verbal (ca act administrativ individual) și de a stabili obligații bugetare în sarcina persoanei controlate; (iii) Societății nu i-a fost comunicat proiectul Procesului-verbal, act ce conține erori materiale, și nu i s-a permis să-și exprime un punct de vedere referitor la acesta, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 CEDO. Vătămarea suferită nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ emis în aceste condiții. (iv) Dreptul la apărare al Societății a fost încălcat și prin necomunicarea de către AFIR a tuturor actelor care au stat la baza emiterii Procesului-verbal contestat; (v) Controlul exercitat de AFIR în perioada de monitorizare a fost nelegal. Odată ce AFIR a verificat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și a aprobat cererea de finanțare depusă de A. S.R.L., semnând Contractul de finanțare, se naște o prezumție de legalitate și veridicitate a constatărilor sale, consemnate în acte administrative individuale care produc efecte juridice conform legii. În mod evident, autoritatea nu poate reveni asupra acestor constatări și nu poate înlătura efectele actelor administrative legal emise și intrate în circuitul juridic civil într-o procedură ulterioară care nu deschide, potrivit legii, posibilitatea reverificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru acordarea fondurilor solicitate. Procedurile reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 (care stă la baza emiterii Procesului-verbal) vizează exclusiv corecta executare de către beneficiar a obligațiilor contractuale asumate, iar nu și posibilitatea revenirii asupra verificărilor efectuate în cadrul etapei precontractuale. Recurenta a mai susținut și că revine AFIR, în temeiul calității sale de autoritate cu atribuții în domeniul alocării și supravegherii modului de utilizare al fondurilor europene, atribuția de a se asigura că toți solicitanții îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de lege (conform art. 5 din O.U.G. nr. 41/2014). O eventuală încălcare a acestor criterii, neobservată de către autoritate cu ocazia verificării și aprobării cererilor de finanțare, rămâne în culpa autorității care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile stabilite prin lege și nu poate constitui temei de reziliere a contractului sau de retragere a fondurilor, mai ales cât timp cererile de finanțare pretins a fi în conflict au fost depuse de societățile menționate la aceiași autoritate, cu bună credință și fără a se ascunde vreo informație suplimentară față de aceasta.

Apărările formulate în cauză Atât recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cât și recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. au depus întâmpinare la cererile de recurs formulate în cauză, solicitând, corespunzător propriei poziții procesuale, respingerea căii de atac și menținerea actelor administrative contestate, respectiv a hotărârii primei instanțe în ceea ce privește desființarea respectivelor acte administrative, inclusiv pentru neregularitățile procedurale anume invocate prin cererea de chemare în judecată. II. Procedura de soluționare a recursului 1. Cu privire la examinarea cererilor de recurs în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ. Prin încheierea din 29 martie 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestora. 2. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor formulate în cauză Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinările depuse în cauză, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele recursuri declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.03.2015 întocmit de autoritatea pârâtă s-a stabilit în sarcina societății reclamante A. S.R.L., în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x, având ca obiect implementarea proiectului "Înființare fermă de găini ouătoare aparținând S.C. A. S.R.L. în localitatea Suseni, județ Argeș", obligația de restituire a sumei de 5.127.624,89 RON, reprezentând finanțarea nerambursabilă acordată acesteia în cadrul măsurii 121 FEADR, ca urmare a nerespectării criteriilor de eligibilitate ale solicitantului, prin aceea că, la data depunerii cererii de finanțare, respectiv la data de 02.10.2009, asociatul unic al S.C. A. S.R.L., și anume dl. B., avea deja în derulare un proiect tot pe măsura 121 FEADR (x/04.09.2008) prin S.C. D. S.R.L., județ Argeș, societate la care aceeași persoană deținea calitatea de asociat majoritar (asociat cu 50% în S.C. D. S.R.L. și 8% în cadrul S.C. E. S.R.L., al doilea acționar cu 50% al S.C. D. SRL), fiind astfel încălcate prevederile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2008. Pe baza acestei situații de fapt, relevată de înscrisurile și informațiile obținute în cadrul verificărilor administrative efectuate în cauză, ținând seama și de Declarația pe propria răspundere, partea F din cererea de finanțare, cuprinzând atestarea dlui. B., conform căreia asociații majoritari ai solicitantului nu erau implicați în derularea altor proiecte finanțate prin FEADR în cadrul aceleiași măsuri, în mod direct sau prin alte societăți comerciale deținute de aceeași acționari majoritari, s-a reținut de către autoritatea administrativă că proiectul reclamantei nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru cofinanțare și, ca atare, era necesară recuperarea sprijinului financiar. Nerespectarea criteriului de eligibilitate, constând în încălcarea interdicției impuse solicitantului ca acționarii săi majoritari să nu fie implicați în alte proiecte aprobate sau aflate în derulare în cadrul aceleași măsuri FEADR, a fost reținută și interpretată în cauză ca o împrejurare și temei de desființare a contractului de finanțare, considerându-se ca fiind evidentă intenția solicitantului în ceea ce privește inducerea în eroare a autorității administrative, în scopul obținerii unui ajutor financiar necuvenit. Contestația administrativă a reclamantei împotriva procesului-verbal mai sus menționat, a fost respinsă de autoritatea pârâtă prin Decizia nr. 17649/15.05.2015. Actele administrative astfel emise au fost anulate prin hotărârea instanței de fond, care a constatat, pe de o parte, că starea de fapt existentă și reținută în cauză nu corespunde și nu se încadrează în ipoteza de la art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2005, normă legală indicată ca temei a neregulii imputate reclamantei, iar, pe de altă parte, că elementele faptice relevante, astfel cum erau ele evocate în cuprinsul procesului-verbal contestat, nu confirmau pretinsa încălcare a criteriului de eligibilitate a solicitantului, la data formulării cererii de finanțare. S-a reținut de către instanță că textele de lege relevante în cauză erau cele de la art. 3 alin. (3) și (6) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, norme legale cuprinzând cerințele/condițiile prevăzute pentru acordarea finanțării nerambursabile în cadrul măsurii 121 "Modernizare exploatații agricole". Astfel, potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2008, "Un beneficiar poate depune un a doilea proiect în cadrul aceleiași măsuri cofinanțate din FEADR, cu condiția ca primul proiect să fie nefinalizat, cu excepția beneficiarilor care aplică pentru măsura 125 (…) și pentru schema de ajutor de stat XS 13/2008". Iar, potrivit art. 3 alin. (6), "Proiectele solicitanților ai căror acționari majoritari au în derulare alte proiecte finanțate din FEADR în cadrul aceleiași măsuri nu sunt eligibile, cu excepția celor care aplică pentru schema de ajutor de stat XS 13/2008". S-a arătat de către instanță că, din interpretarea primului text, rezultă că un beneficiar de proiect nu poate depune al doilea proiect în cadrul aceleiași măsuri de finanțare până când primul nu este finalizat. S-a subliniat că textul se referă la beneficiarul unui proiect, ceea ce presupune existența unui proiect care a fost deja aprobat și se află în derulare. Concluzia formulată a fost susținută și prin trimitere la Ghidul Solicitantului pentru accesarea măsurii 121 "Modernizare exploatații agricole", reglementare care definește "beneficiarul" ca fiind acea persoană juridică/fizică autorizată care a realizat un proiect de investiții și care a încheiat un contract de finanțare pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR. Conform aceleiași reglementări, cât timp durează implementarea primului proiect, un al proiect nu poate fi depus de beneficiar pentru aceeași măsură de finanțare. Pe baza acestor considerente, instanța de fond a arătat că deși textul de la art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2008 a fost menționat în procesul-verbal de constatare a neregulilor din speță, respectiva dispoziție legală nu avea incidență în cauză, întrucât societatea reclamantă nu deținuse calitatea de beneficiar al unui proiect anterior la data depunerii celui în discuție, iar nu aceasta era neregula imputată reclamantei în litigiul de față. S-a reținut de către instanță că ceea ce i s-a reproșat reclamantei, în calitate de "solicitant", termen distinct de cel de "beneficiar", era aceea că, la data depunerii cererii de finanțare, asociatul său unic avea în derulare pe aceeași măsură un alt proiect cu o altă societate comercială, S.C. D. S.R.L., la care aceeași persoană era asociat majoritar. Instanța de fond a subliniat că interdicția prevăzută de art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008 îi vizează pe asociații majoritari ai solicitantului fără a face trimitere la calitatea acestora, de asociați în alte societăți. S-a arătat că din interpretarea literară a textului rezultă că legiuitorul interzice ca asociații majoritari înșiși să aibă un alt proiect în derulare, iar nu un alt solicitant la care ei să fie asociați majoritari. În speță, condiția ca unicul asociat al reclamantei B. să nu fi avut el însuși un proiect în derulare la data depunerii celui al reclamantei a fost considerată ca realizată în cauză, dar nu aceasta era neregula reținută în sarcina reclamantei. Că legea interzice ca asociații majoritari înșiși să aibă un alt proiect în derulare la data depunerii cererii de finanțare, iar nu un alt solicitant la care respectivii asociați să fie tot asociați majoritari, a fost susținută de instanță și în raport de conținutul dispozițiilor relevante din Ghidul Solicitantului, unde, la Capitolul 3, se prevede că "un beneficiar poate depune un al doilea proiect în cadrul măsurii 121, cofinanțată prin FEADR, cu condiția ca primul proiect să fie finalizat. Proiectele solicitanților ai căror acționari majoritari au în derulare alte proiecte finanțate prin FEADR în cadrul acestei măsuri, nu sunt eligibile" "o persoană fizică/juridică care este acționar/asociat majoritar în sensul majorității absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acțiunilor/părților sociale) din punct de vedere al acțiunilor/părților sociale în două sau mai multe societăți nu poate solicita fonduri FEADR, în același timp și în cadrul aceleiași măsuri, decât în cadrul unei singure societăți". Așadar, s-a concluzionat de către instanță că asociatul care este majoritar în două sau mai multe societăți nu poate obține fonduri pentru o anumită măsură decât în cadrul unei dintre aceste societăți, celelalte solicitări fiind neeligibile dacă sunt formulate înainte de finalizarea proiectului aprobat. În același sens, s-a făcut trimitere și la mențiunile înscrise în formularul F "Declarație pe propria răspundere a solicitantului", referitoare la faptul că asociații majoritari ai solicitantului nu trebuie să aibă în derulare alte proiecte finanțate prin FEADR în cadrul aceleiași măsuri, în mod direct sau prin alte societăți comerciale în care sunt asociați majoritari, sub sancțiunea neeligibilității proiectului sau a rezilierii contractului. În aceste coordonate, s-a reținut că elementele de fapt relevante din perspectiva îndeplinirii condițiilor de eligibilitate nu confirmă pretinsa neregulă imputată reclamantei prin actele administrative contestate în cauză. Astfel, s-a reținut că, la data depunerii cererii de finanțare de către reclamanta A. S.R.L. - 02.10.2009, având ca asociat unic pe B., o altă societate la care B. era asociat, și anume D. S.R.L., obținuse finanțare pe măsura 121 și își implementa proiectul de investiții. La S.C. D. S.R.L., B. era asociat cu 50% părți sociale atât la momentul depunerii cererii de finanțare pentru D. S.R.L., cât și la momentul depunerii cererii de finanțare pentru reclamanta A. S.R.L., coasociat cu 50% fiind G. și, respectiv, S.C. E. S.R.L., corespunzător celor două momente menționate. Conform evidențelor ONRC, B. deținea 8% părți sociale în cadrul coasociatului E. S.R.L., dar nu la data depunerii cererii de finanțare pentru reclamanta A. S.R.L., așa cum eronat se susținuse de către autoritatea administrativă, ci, ulterior acestui moment, cu mult după depunerea cererii de finanțare ce interesează în cauză și chiar după semnarea contractului de finanțare. S-a mai arătat de către instanță că participația dlui. B. cu 8% din părțile sociale în S.C. E. S.R.L. chiar la data depunerii cererii de finanțare pentru reclamanta A. S.R.L. nu modifica cu nimic starea de fapt relevantă în contextul aplicării dispozițiilor art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008, neputându-se considera că dl. B. ar fi fost asociat majoritar la S.C. D. S.R.L. Sub acest aspect, s-a arătat de către instanță că majoritatea absolută nu poate fi calificată astfel prin însumarea realizată de autoritatea administrativă, care, în mod eronat, a adăugat/adiționat procentul de 8% deținut de B. în cadrul E. S.R.L. la cele 50% părți sociale deținute de B. la D. S.R.L.. Procentul de 8% nu vizează părțile sociale ale reclamantei A. S.R.L. și nu contribuie la formarea voinței sociale a respectivei entități juridice prin adăugare la cele 50% părți sociale deținute de B., având relevanță exclusiv pentru formarea voinței sociale a E. S.R.L. Faptul că asociatul B. exercita o influență mai mare asupra societății D. S.R.L. nu constituia o împrejurare care să justifice extinderea definiției "asociaților majoritari" din Ghidul Solicitantului, majoritatea stabilindu-se, conform reglementării enunțate, prin raportare la totalul părților sociale ale asociatului la societatea respectivă. S-a concluzionat așadar că la data depunerii cererii de finanțare și la data completării formularului pentru reclamanta A. S.R.L., dl. B. nu era asociat majoritar la S.C. D. S.R.L. și, prin urmare, autoritatea administrativă nu a fost indusă în eroare, solicitarea reclamantei fiind una eligibilă. Prin intermediul cererii sale de recurs, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a criticat hotărârea instanței de fond, de anulare a actelor administrative emise în privința societății reclamante, cât și considerentele expuse în justificarea acesteia, susținându-se în esență că ceea ce avea relevanță și trebuia analizat în cauză era calitatea de acționar majoritar a dlui. B. la D. S.R.L., de 58% din totalul părților sociale, situație în care judecătorul primei instanțe avea obligația să constate că, în sesiunea septembrie- octombrie 2009, societatea reclamantă - având ca unic acționar tot pe B., solicitase finanțare în cadrul măsurii 121, în condițiile în care aceeași persoană, în calitate de acționar majoritar al D. S.R.L., era beneficiarul unui contract de finanțare în derulare, pe aceeași măsură 121. Deopotrivă, a fost criticată opinia instanței în legătură cu modul în care a calificat/determinat majoritatea absolută în cadrul societăților cu răspundere limitată, susținându-se că, potrivit literaturii de specialitate, în cazul în care o societate este constituită din asociați, persoane fizice/juridice, care dețin cote egale de capital (50% cu 50%), regula majorității înseamnă în fapt unanimitate, ambii fiind acționari majoritari, în condițiile în care fiecare acționar deține o cotă egală de participare. Raportat la circumstanțele cauzei și starea de fapt evidențiată de actele și informațiile obținute în etapa procedurii documentare, s-a solicitat să se constate că dl. B. a acționat în sensul creării în mod artificial a condițiilor de eligibilitate, prin divizarea unui proiect complex ca valoare și ca întindere în mai multe proiecte mai mici, prin intermediul S.C. D. S.R.L., S.C. F. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., aceasta fiind în realitate neregula, săvârșită și prin faptul nerespectării declarației de autonomie a societății, ce constituie Anexa 4.1 la Cererea de finanțare, având în vedere că toate cel trei societăți erau controlate de o singură persoană, dl. B. fiind principalul beneficiar al rezultatelor economice. Or, cerința referitoare la autonomia societății reclamante, aspect în raport de care se determină eligibilitatea proiectului, nu a fost deloc analizată în cauză, deși constituia un element important în rezolvarea litigiului. Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate și motivele și criticile din recurs ale autorității administrative pârâte, Înalta Curte constată că aspectele faptice relevante în contextul aplicării dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 au fost corect decelate în cauză, hotărârea instanței de fond fiind legală, temeinic și corespunzător motivată, oferind un răspuns specific și explicit tuturor chestiunilor de care depindea corecta rezolvare a litigiului. Recurenta-pârâtă nu a prezentat argumente solide la ceea ce s-a reținut și statuat prin hotărârea primei instanțe, iar susținerile formulate în recurs nu înlătură raționamentul instanței și nici distincțiile impuse de interpretarea normelor de lege aplicabile speței. Și în aprecierea Înaltei Curți, analiza elementelor invocate în susținerea tezei privind îndeplinirea în cauză a prevederilor art. 3 din H.G. nr. 224/2008 nu demonstrează nerespectarea criteriului de eligibilitate a proiectului reclamantei A. S.R.L., fiind perfect întemeiate și justificate toate distincțiile și observațiile făcute de instanța de fond în aplicarea respectivei norme legale. Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în speță, delimitarea celor două noțiuni cu care operează textul de la art. 3 alin. (3) și (6) din H.G. nr. 224/2008 este una deosebit de importantă, în sensul în care primul aliniat evocat are în vedere situația "beneficiarului" unui proiect aprobat în cadrul măsurii 121, iar celălalt alineat se referă la proiectele "solicitanților". Din conținutul normativ al textelor de lege enunțate rezultă că noțiunile sunt diferite și vizează categorii distincte de destinatari, cu reguli și restricții aparte, fapta descrisă în actele administrative emise în privința reclamantei, încadrându-se formal în prevederile art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008, așa cum întemeiat a subliniat și prima instanță, care, în verificarea îndeplinirii condiției de eligibilitate a proiectului reclamantei, a avut în vedere situația "solicitantului" de fonduri FEADR, cu toate implicațiile aferente. Formularea clar și precis determinată a prevederilor art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008, detaliate în Ghidul Solicitantului pentru accesarea măsurii 121 "Modernizare exploatații agricole", Capitolul 3, astfel cum acestea au fost redate mai sus în paragrafele anterioare, cuprinzând motivația specifică din sentința instanței de fond, face inutilă orice discuție legată de conținutul interdicției acolo prevăzute, rezultând, în mod neechivoc, că ceea ce legiuitorul a înțeles să interzică prin respectiva dispoziție legală este ca asociații majoritari înșiși să aibă un alt proiect în derulare, iar nu un alt solicitant la care ei să fie asociați majoritari. Or, în speță, condiția ca unicul asociat al reclamantei, și anume B., să nu fi avut el însuși un proiect în derulare la data depunerii celui privind pe reclamantă, nu a fost nesocotită în cauză, S.C. D. S.R.L. nefiind una și aceeași persoană cu B.. Nu rezultă în cauză ca B. să fi fost asociat majoritar în două sau mai multe societăți și să fi solicitat și obținut fonduri pe aceeași măsură în cel puțin două societăți. Contrar celor susținute în recurs, Înalta Curte constată că, în analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere și a examinat în mod corespunzător chestiunea referitoare la calitatea de asociat majoritar a dlui. B. la S.C. D. S.R.L., iar faptul că nu a ajuns la aceeași concluzie cu cea a autorității administrative nu înseamnă și nu echivalează cu o analiză eronată sau incomplet efectuată din partea instanței. Înalta Curte nu poate îmbrățișa punctul de vedere al recurentei pârâte care, invocând calitatea de acționar majoritar a dlui. B. la S.C. D. S.R.L., cu 58 % din totalul părților sociale, însumează cele 50% părți sociale deținute de respectiva persoană cu cele 8 % părți sociale deținute tot de B. în cadrul S.C. E. S.R.L., celălalt acționar cu 50%, literatura de specialitate evocată având la bază și reglementând o altă situație decât cea existentă în cauză. Soluția din exemplul propus de recurenta pârâtă era valabilă în ipoteza în care dl. B. ar fi deținut și calitatea de asociat unic al S.C. E. S.R.L., celălalt coasociat cu 50% la S.C. D. S.R.L. În speță însă, acționarul majoritar (unic asociat) al reclamantei, dl. B., nu avea decât 8% din părțile sociale ale S.C. E. S.R.L., ceea ce îi conferea acestuia numai o poziție privilegiată în formarea voinței societare a D. S.R.L., nicidecum aceea de acționar majoritar. Or, în condițiile în care reglementarea legală cuprinde și o definiție a noțiunii de "asociați majoritari", majoritate ce se stabilește prin raportare la totalul părților sociale ale asociatului la societatea respectivă, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a refuzat algoritmul de calcul avut în vedere la emiterea actelor administrative contestate în prezentul litigiu. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod justificat, prima instanță a reținut că, la data depunerii cererii de finanțare și la data completării formularului pentru reclamanta S.C. A. S.R.L., dl. B. nu era acționar majoritar la S.C. D. S.R.L., neexistând astfel nicio acțiune de inducere în eroare a autorității administrative și nici elemente pe baza cărora să se poată concluziona că solicitantul S.C. A. S.R.L. ar fi acționat în sensul creării în mod artificial a condițiilor de eligibilitate sau că nu ar fi fost respectată în cauză declarația privind autonomia societății. Celelalte susțineri din recursul autorității pârâte, invocate în susținerea tezei privind pretinsa lipsă de autonomie a societății reclamante și obligațiile prevăzute în sarcina autorității cu atribuții în gestionarea fondurilor Uniunii Europene nu necesită o examinare separată și un răspuns explicit din partea instanței de control judiciar, fiind exterioare și fără legătură directă cu neregula reținută în sarcina reclamantei prin actele administrative emise în cauză. În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că toate criticile din recursul pârâtei sunt nefondate și nu justifică reformarea sentinței primei instanțe. Aceeași concluzie este valabilă și în privința recursului incident declarat în cauză de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Așa cum s-a arătat mai sus, la pct. I.4 din prezenta decizie, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate că, în mod greșit, prima instanță a înlăturat argumentele din cererea de chemare în judecată în ceea ce privește aspectele procedurale de nelegalitate ale procesului-verbal de constatare a neregulilor întocmit în cauză, interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei, susținând, în opinia reclamantei, temeinicia celor afirmate. O primă neregularitate invocată se referă la faptul că autoritatea pârâtă nu ar fi respectat procedura și termenele prevăzute de art. 21 alin. (5) și 23 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și nici nu a comunicat recurentei reclamante actele de procedură în legătură cu respectivele aspecte. S-a susținut că orice încălcarea a normelor procedurale prevăzute în materia dreptului administrativ reprezintă o nesocotire a principiului legalității și atrage de plano nulitatea actului administrativ nelegal emis. Sub acest aspect a fost invocată încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul în care autoritatea pârâtă nu a prezentat documente care să ateste că procedura de control în cauză fusese derulată cu respectarea competenței materiale a echipei de control, inclusiv în componenta ce vizează obiectul verificărilor și limitele puterilor conferite echipei de control. Răspunzând aspectelor invocate, Înalta Curte arată că, într-adevăr, dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează atribuțiile prevăzute/stabilite în sarcina conducerii autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene și, chiar dacă ele nu pot fi ignorate atunci când se verifică legalitatea procedurii de control efectuate, este necesar, așa cum s-a subliniat de judecătorul primei instanțe, să fie dovedită existența unei vătămări în drepturile și interesele legitime ale entității verificate. Or, în speță, actul administrativ încheiat la finalizarea procedurii de control efectuate în cauză, a fost însușit de autoritatea pârâtă, care avea și competența legală de a proceda la emiterea acestuia. Pe de altă parte, nu pot fi ignorate circumstanțele care au condus la declanșarea căii de atac în cauză, împrejurare judicios reținută și evaluată la judecata în primă instanță. Verificările efectuate în legătură cu îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru finanțarea acordată recurentei reclamante au fost determinate/generate de constatările și rezultatele controlului realizat la S.C. F. S.R.L., entitate juridică față de care se conturase suspiciunea că nu era eligibilă pentru finanțare pe Măsura 121, raportat la faptul că asociatul majoritar al acestuia una și aceeași persoană cu asociatul unic al reclamantei, obținuse deja finanțare pe aceeași măsură în cadrul altei societăți în care era asociat majoritar, și anume reclamanta din cauză. Prin urmare, procedura de control efectuată în cauză nu a reprezentat decât o prelungire firească a controlului aprobat și realizat în cadrul S.C. F. S.R.L., procedură a cărei neregularitate nu a fost invocată și nici nu putea fi valabil examinată în prezenta cauză, având în vedere părțile din raportul juridic de drept administrativ stabilit în cauză. Tot ca o consecința directă a acestei sesizări derivate este și faptul că autoritatea pârâtă nu avea îndatorirea de a comunica reclamantei dovezile referitoare la aspectele analizate. Cu aceste precizări Înalta Curte îmbrățișează argumentația instanței de fond referitoare la inaplicabilitatea în procedura derulată în cauză a garanțiilor conferite de art. 6 din CEDO și imposibilitatea de asimilare a obligației de plată impusă printr-un proces-verbal de constatare a neregulilor cu o acuzație penală, fiind perfect întemeiată statuarea instanței în sensul că stabilirea și recuperarea creanțelor decurgând din nerespectarea condițiilor de încheiere a contractului de finanțare constituie o măsură administrativă, nicidecum o taxă sau o impunere fiscală ori o sancționare contravențională, pentru a fi incidente astfel atributele atașate dreptului la un proces echitabil, în lumina jurisprudenței CEDO. De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o corectă rezolvare și susținerii reclamantei vizând nerespectarea în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 99/2011, prin faptul depășirii termenului de 90 de zile prevăzut pentru efectuarea verificărilor în cadrul procedurii de control. Criticile din recursul reclamantei nu constituie o contraargumentație la constatările și concluziile primei instanțe, cele afirmate exprimând mai degrabă suspiciunile reclamantei cu privire la data când ar fi avut loc în realitate completarea formularului IRD 0. I și motivele care justifică în opinia acesteia respectiva bănuială. Fiind vorba de acte care se bucură de prezumția de autenticitate, Înalta Curte arată că informațiile consemnate în cuprinsul acestora, cu referire la data emiterii înscrisului, nu poate fi contestată decât în procedura anume prevăzută de dispozițiile art. 270 și urm. din C. proc. civ. Prin urmare, înscrisurile depuse în cauză, în special formularul IRD 0. I din 16.12.2014, atestă că activitatea de organizare a verificării s-a încheiat la data de 16.12.2014, iar procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost întocmit la data de 16.03.2015. În consecință, Înalta Curte constată neîntemeiată susținerea recurentei reclamante privitoare la nerespectarea în cauză a prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011. În schimb, Înalta Curte constată că, deși reale susținerile reclamantei privitoare la necomunicarea proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor întocmit în cauză și indicarea greșită în cuprinsul actului a sediului societății reclamante, acestea nu au produs consecințe practice în caz, în condițiile în care dreptul al apărare a fost asigurat prin soluționarea pe fond a contestației administrative, ce a fost considerată de autoritatea pârâtă ca fiind formulată în interiorul termenului legal. Nici faptul că societatea reclamantă nu a avut posibilitatea să exprime un punct de vedere cu privire la neregula imputată, în mod direct în fața autorității emitente, care, la rândul său, avea posibilitatea să-și evoce sau modifice actul în funcție de criticile aduse, nu constituie o împrejurare care să atragă nulitatea procedurii prealabile emiterii actului administrativ așa cum a subliniat și prima instanță, Înalta Curte însușindu-și considerentele expuse în partea relevantă a sentinței. În fine, Înalta Curte constată că și aspectul referitor la competența Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de a verifica criteriile de eligibilitate precontractuale a fost corect și justificat întemeiată în cauză, prima instanță pronunțându-se în mod legal în sensul existenței acestei competențe, raportat la prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), e), h),j), cât și la conținutul formularului F "declarație pe propria răspundere a solicitantului" și Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 121, pârâta AFIR având competență și fiind prevăzută posibilitatea declarării neeligibilității după încheierea contractului de finanțare Așa fiind, Înalta Curte constată nefondate toate criticile din recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. Văzând și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/204, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 497 C. proc. civ.