ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale: suspendarea executării Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/3.04.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei; anularea în tot a Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/3.04.2014; anularea Deciziei nr. 16888/22.05.2014 de soluționare a contestației formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal sus-menționat; în subsidiar, anularea în tot a Deciziei nr. 16888/22.05.2014 și anularea în parte a Procesului-Verbal, în sensul înlăturării măsurii rezilierii contractului de finanțare și, în continuare, diminuarea creanței urmărite la nivelul sumei de 3.693.721,38 RON; precum și anularea tuturor actelor preparatorii care au stat la baza emiterii Procesului-Verbal și a Deciziei; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Prin sentința nr. 60/F-cont din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și, în consecință, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/3.04.2014 privind proiectul "Modernizare și dezvoltare fabrică de conserve mixte", cod contract x/21.12.2009.

Pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 60/F-cont din 20 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac declarate, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Prin motivarea sentinței, instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR și cele ale Legii nr. 346/2004.

Din analiza conținutului hotărârii CJUE din data de 27 februarie 2014 pronunțată de CJUE în cauza HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben nu rezultă că prin actele atacate ar fi fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei, astfel cum au fost interpretate de instanța europeană prin hotărârea menționată.

În speță, reclamanta a întocmit incorect și incomplet "declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii" fără a se declara toate întreprinderile cu care avea legături economice și care își desfășurau activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente și asupra cărora acționarul, administratorul și reprezentantul legal de proiect exercita o influență dominantă și fără a se completa în mod corespunzător cap. II și fișele adiționale.

Dacă reclamanta ar fi completat în mod corect declarația arătată anterior, s-ar fi putut constata încă din faza verificării eligibilității proiectului legăturile dintre aceasta și societățile comerciale B. S.R.L., Glina S.A. și C. S.R.L., conform art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Din cele arătate mai sus rezultă în mod evident încălcarea de către intimata reclamantă atât a criteriilor de eligibilitate ale proiectului cât și a declarației privind încadrarea sa în categoria IMM.

În consecință, recurenta a solicitat modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că se încadrează în categoria IMM și că a beneficiat în mod corect de o finanțare nerambursabilă în cuantum de 50% din valoarea proectului.

Niciuna dintre societățile pretins legate cu intimata nu activează în același sector de activitate ori pe o piață adiacentă, astfel cum sunt definite acestea de dispozițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996 și de Ordinul Consiliului Concurenței nr. 388/2010.

Mai arată intimata că autoritatea recurentă își invocă propria culpă în condițiile în care documentația cerută pentru finanțare a fost depusă integral, conform cerințelor din Ghidul solicitantului. Rolul verificării eligibilității solicitantului este în primul rând acela de control preventiv și numai de sancționare ulterioară demarării și realizării proiectului. Chiar din auditul Curții de Conturi rezultă că reprezentantul autorității ar fi trebuit să constate pretinsa neregularitate din verificarea documentelor depuse de reclamantă.

În subsidiar, intimata a reiterat solicitarea subsidiară de anulare parțială a actelor atacate în sensul diminuării creanței la nivelul sumei de 3.693.721,38 RON, reprezentând 25% din valoarea eligibilă, dat fiind că îndeplinea condițiile de încadrare în categoria "alte întreprinderi care au mai puțin de 750 angajați".

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 03.04.2014 în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. o creanță bugetară în cuantum de 7.387.442,76 RON.

În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut în esență că S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar al fondurilor europene nerambursabile, nu a completat corect declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), conform prevederilor Legii nr. 346/2004. Astfel, deși beneficiarul fondurilor a declarat că face parte din categoria IMM (încadrare ce îi dădea dreptul la un sprijin financiar de 50% din valoarea eligibilă a investiției), în fapt S.C. A. S.R.L. avea calitatea de întreprindere legată, conform art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, încadrându-se într-o altă categorie de beneficiari, care avea dreptul la un sprijin nerambursabil de numai 25% din valoarea eligibilă a investiției.

Prin decizia nr. 16.888/22.05.2014, APDRP a respins contestația administrativă formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 03.04.2014.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu, S.C. A. S.R.L. a solicitat secției competente a Curții de Apel Pitești anularea actelor administrative menționate, iar prin sentința nr. 60/F-cont din 20 aprilie 2015, acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

a) În ce privește privește apărarea reclamantei conform căreia intimată nu mai putea realiza activități de control, curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită, dat fiind că sistemul de subvenții elaborat prin reglementarea Uniunii se întemeiază în special pe executarea de către beneficiar a unei serii de obligații care îi dau dreptul la perceperea asistenței financiare prevăzute (a se vedea Hotărârea Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții, C 383/06-C 385/06, EU:C:2008:165, punctul 56 și jurisprudența citată). Prin urmare, în cadrul procedurilor prevăzute de sistemele naționale de gestiune și de control, revine autorităților naționale competente sarcina de a se asigura că beneficiarul se angajează să execute obligațiile care îi dau dreptul la perceperea asistenței financiare prevăzute. Asumându-și un astfel de control financiar, statul membru în cauză devine principalul responsabil de utilizarea eficace a fondurilor Uniunii, ceea ce, fără a aduce atingere competențelor Comisiei, contribuie la buna executare a bugetului general al Uniunii. În plus trebuie subliniat că principiul protecției încrederii legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții precise a unui text de drept al Uniunii și că comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii care este contrar acestuia din urmă nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

b) În ce privește fondul cererii, curtea de apel a reținut că este întemeiată apărarea reclamantei, întrucât în cazul utilizării fondurilor comunitare de către IMM-uri trebuie să se recurgă la definiția acestora, astfel cum este stabilită în Recomandarea CE nr. 361/2003. În această privință, rezultă din considerentele (9) și (12) ale acestei recomandări că, prin definirea întreprinderilor afiliate, se urmărește o mai bună înțelegere a poziției economice reale a IMM urilor și eliminarea din această categorie a grupurilor de întreprinderi a căror putere economică o poate depăși pe cea a unui IMM pentru a se asigura că vor beneficia de avantajele care rezultă pentru categoria IMM urilor din diferitele reglementări sau măsuri adoptate în favoarea lor numai acele întreprinderi care într-adevăr au nevoie de ele. În aceste considerente se menționează și că, pentru limitarea la strictul necesar a examinării relațiilor care există între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice, trebuie să se restrângă luarea în considerare a acestor relații la societățile care desfășoară activități pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente.

În aceste condiții, pentru a lua în considerare numai întreprinderile care constituie în mod efectiv IMM uri independente, trebuie să se examineze structura IMM urilor care formează un grup economic a cărui putere o depășește pe aceea a unei astfel de întreprinderi și să se asigure că definiția IMM urilor nu este eludată pentru motive pur formale (a se vedea Hotărârea Italia/Comisia, C 91/01, Rec., p. I 4355, punctul 50).

De asemenea s-a decis în practica CJUE (C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben) că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. De asemenea s-a mai statuat că "se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări".

În speță, judecătorul fondului a constatat că intimata a realizat doar o analiză a raporturilor juridice, pe baza înscrisurilor comunicate de ONRC, iar nu și o analiză economică pentru a stabili dacă reclamanta este o întreprindere afiliată în sensul mai sus menționat. Este real că acționarii (D. și E.) dețin acțiuni și la alte societăți în proporție mai mare de 50% însă din împrejurările speței rezultă că societatea reclamantă nu poate fi considerată întreprindere afiliată în condițiile în care societatea Glina S.A. are ca principal obiect de activitate cod CAEN 1013 (fabricarea produselor din carne, inclusiv din carne de pasăre), societățile F. S.R.L. și C. S.R.L. au cod CAEN 5610-restaurante, iar societatea B. are cod CAEN 1084- fabricarea condimentelor și ingredientelor.

Împrejurarea că în studiul de fezabilitate s-a indicat ca potențiali beneficiari și o parte din societățile mai sus menționate, nu prezintă relevanță juridică, întrucât pentru aplicarea interdicției prevăzută de lege trebuie să se recurgă la noțiunea de piață economică efectivă adică tranzacțiile de piață efectiv desfășurate. Or, nu s-a dovedit de către intimată că s-au desfășurat, în mod efectiv, tranzacții comerciale, între societățile mai sus menționate.

În plus, curtea de apel a reținut că nu poate fi aplicabilă nici prezumția prevăzută de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 întrucât societățile S.C. Glina S.A., S.C. F. S.R.L., C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. nu își desfășoară activitatea în amonte sau în aval, pe piețe adiacente, astfel cum se prevede la art. 4

4

alin. (4) teza finală din Legea nr. 346/2004, întrucât raportat la reclamantă în amonte se află piață de producere a legumelor și fructelor, iar în aval se află desfacerea cu amănuntul a produselor finite de către beneficiari.

În opinia Înaltei Curți, judecătorul fondului a concluzionat în mod eronat că actele atacate sunt nelegale întrucât intimata-reclamantă nu este întreprindere legată în înțelesul art. 4

4

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, în condițiile în care aceasta îndeplinește cerințele textului legal menționat.

Astfel, din analiza actelor dosarului se constată că asociații intimatei-reclamante sunt, în cotă de 50% fiecare, persoanele fizice D. și E., care sunt totodată și asociați ai societăților comerciale B. S.R.L. (D. - 68% și E. - 32%), C. S.R.L. (D. - 100%), G. S.R.L. (D. - 5% și E. - 95%) și F. S.R.L. (D. - 95% și E. - 95%). De asemenea, persoanele fizice menționate dețin indirect și S.C. Glina S.A., dat fiind că 98% dintre acțiunile acesteia sunt deținute de S.C. B. S.R.L.

Totodată, Înalta Curte reține că întreprinderile menționate își desfășoară cel puțin o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe situate direct în amonte sau în aval față de piețele pe care activează intimata-reclamantă. Înalta Curte are în vedere că, astfel cum rezultă din studiul de fezabilitate atașat cererii de finanțare, intimata-reclamantă colaborează pentru distribuție cu S.C. Glina S.A., ceea ce înseamnă că aceste societăți își desfășoară activitatea pe piața relevantă a distribuției de produse alimentare.

De asemenea, se constată că S.C. B. S.R.L. are ca obiect principal de activitate fabricarea condimentelor și ingredientelor, piață situată direct în amonte față de cea a prelucrării fructelor și legumelor (este de necontestat folosirea condimentelor în procesul de fabricație a conservelor de fructe și legume) pe care activează intimata-reclamantă. Pe de altă parte, societățile comerciale G. S.R.L. (obiect principal de activitate - comerț cu amănuntul, cu vânzare predominantă de produse alimentare), F. S.R.L. și C. S.R.L. (obiect principal de activitate - restaurante) activează pe o piață situată direct în aval față de cea a prelucrării fructelor și legumelor, fiind de domeniul evidenței comercializarea conservelor de fructe și legume în magazinele alimentare și folosirea lor în restaurante.

Înalta Curte apreciază că reținerea calității de întreprindere legată a intimatei reclamante este conformă jurisprudenței Curții de Justiție a UE, dat fiind că în cuprinsul considerentelor Hotărării din 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-110/13 (pct. 34) s-a statuat că în sensul dispozițiilor articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderile care își desfășoară activitățile sau o parte a activităților pe aceeași piață relevantă sau pe piețele adiacente trebuie să fie considerate întreprinderi afiliate în sensul dispoziției menționate.

Ca urmare, contrar celor reținute de instanța fondului, autoritatea pârâtă a realizat și o analiză economică a legăturilor dintre întreprinderile afiliate, tocmai prin relevarea desfășurării de către acestea a activității economice pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente. Mai mult, autoritatea pârâtă a analizat și în concret, legăturile economice efective dintre intimata-reclamantă și S.C. Glina S.A. (în cuprinsul actelor atacate este menționată colaborarea celor două societăți, în vederea distribuției produselor alimentare), precum și aspectele referitoare la cumpărarea de către intimata-reclamantă a terenului, clădirilor și utilajelor pe care se implementează proiectul de la S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte nu poate reține aserțiunea instanței de fond potrivit căreia "pentru aplicarea interdicției prevăzută de lege trebuie să se recurgă la noțiunea de piață economică efectivă adică tranzacțiile de piață efectiv desfășurate", atâta timp cât prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 condiționează existența întreprinderilor legate de desfășurarea activității pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, fără a se face referire la trazacții comerciale efective.

De asemenea, Înalta Curte constată că are caracter pur formal argumentul din întâmpinare referitor la incidența în cauză a prevederilor Ordinului Consiliului Concurenței nr. 388/2010, atâta timp cât intimata nu indică în mod concret prevederea aplicabilă în cauză din cuprinsul Instrucțiunilor privind definirea pieței relevante.

Înalta Curte apreciază că actele atacate sunt legale și din perspectiva recuperării în întregime a finanțării nerambursabile acordate intimatei-reclamante, atâta timp cât prin declarația pe proprie răspundere a reprezentantului legal al acesteia (anexă la cererea de finanțare) s-a certificat corectitudinea informațiilor din cererea de finanțare și documentele anexate, exprimându-se totodată acordul în sensul neeligibilității proiectului sau rezilierii contractului de finanțare, în cazul nerespectării declarației. De aseemenea, potrivit art. 11 alin. (3) din anexa I la contractul de finanțare, în situația în care se constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind incomplete sau inexacte, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

Nu pot fi primite argumentele intimatei din cuprinsul întâmpinării prin care se susține culpa autorității pentru prejudiciul produs în cauză, atâta timp cât, astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, instanța de fond a respins argumentul reclamantei potrivit căruia autoritatea nu mai putea realiza activități de control, dat fiind că sistemul de subvenții elaborat prin reglementarea Uniunii se întemeiază în special pe executarea de către beneficiar a unei serii de obligații care îi dau dreptul la perceperea asistenței financiare prevăzute. Or, intimata nu a formulat cale de atac împotriva acestor considerente, astfel că argumentul menționat nu poate face obiectul controlului instanței de recurs.

În mod evident, în raport cu principiul tempus regit actum, nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că pe perioada derulării procesului a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 702/2017, atâta timp cât aceasta este ulterioară actelor a căror legalitate este pusă în discuție în prezentul litigiu

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 60/F-Cont din 20 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2017.