Decizia nr. 2811/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 aprilie 2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea în tot a procesului-verbal nr. x din 16 februarie 2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și suspendarea efectelor procesului-verbal arătat, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 26 mai 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare a efectelor procesului-verbal nr. x din 16 februarie 2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 26 mai 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat și solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Recurenta arată că încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, întrucât chiar dacă încheierea instanței are 11 pagini, dintre acestea 8 reprezintă o reproducere exactă a considerentelor reclamantei, fără nicio trimitere la poziția intimatei și fără nicio expunere de argumente în sprijinul soluției pronunțate. Susține că prima instanță nu a făcut o analiză pertinentă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând prezumția de legalitate a actelor administrative, care ar împiedica-o să analizeze aspectele invocate de către reclamantă, iar pe de altă parte, susține că pentru a se putea aprecia dacă paguba este însemnată și iminentă pentru societate, este necesar să se realizeze o analiză comparativă între cifra de afaceri a contestatorului actului administrativ și sarcina pecuniară impusă prin acest act. De asemenea, s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că rambursarea fondurilor europene acordate reprezintă 19,5 % din cifra de afaceri a societății, fiind de natură a-i perturba în mod grav activitatea și că textul de lege face trimitere la o pagubă iminentă și previzibilă, nu născută și actuală. Recurenta-reclamantă invocă Recomandarea nr. 18/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele particularilor, precum și Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia.

Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii recurate. Susține că la soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ, instanța poate efectua doar o cercetare sumară a acestuia, întrucât nu se poate prejudeca fondul litigiului, respectiv nu pot fi invocate aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă. Referitor la paguba iminentă, intimatul-pârât susține că indisponibilizarea sumelor din litigiu nu are caracterul unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă nici nu a probat acest aspect. Raportat la motivele de recurs invocate, consideră, în esență, că recurenta-reclamantă nu a dovedit incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, pe care și-a întemeiat prezenta cale de atac.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. SRL ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului. De asemenea, prin aceeași încheiere s-a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menționării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în locul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice). II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat. În ceea ce privește critica din recurs ce se referă la nemotivarea încheierii de recurate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât considerentele încheierii cuprind argumente suficiente pentru a înțelege raționamentul instanței de fond în aprecierea îndeplinirii condițiilor incidenței cazului de suspendare a executării actului administrativ, întemeiat pe art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, întrucât hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., iar analiza și verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanță a analizat susținerile societății reclamante în raport de temeiurile de drept incidente, nu se va reține motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că argumentele primei instanțe transpar din considerentele încheierii. Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, având în vedere considerentele ce urmează. În cauză, reclamanta A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat anularea în tot a procesului-verbal nr. x din 16 februarie 2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și suspendarea efectelor procesului-verbal arătat, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte constată că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că, prin sentința atacată, instanța de fond a concluzionat în ceea ce privește cazul bine justificat, că reclamanta a invocat critici ce privesc legalitatea actului administrativ și care nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare, nefiind de natură a indica o îndoială puternică și întemeiată asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat. În ce privește cea de a doua condiție, s-a reținut că reclamanta nu a administrat probe prin care să facă dovada iminenței prejudiciului, iar pe de altă parte, s-a reținut că plata unei sume de bani în baza actului administrativ contestat și diminuarea patrimoniului societății ca urmare a acestei plăți, are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Înalta Curte reține că, în cauză, în ceea ce privește cazul bine justificat, sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția pronunțată în acțiunea în anulare a actului administrativ ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză. Astfel, prin Sentința civilă nr. 81 din 04 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a admis ca întemeiată contestația modificată formulată de reclamanta A. SRL și s-a dispus anularea procesului-verbal nr. x din 16 martie 2015 și a Deciziei nr. 73 din 05 mai 2015 întocmite de M.D.R.A.P., prima instanță constatând caracterul eligibil al cheltuielilor aferente achiziției celor trei autospeciale, respectiv autobasculanta MAN, cap tractor și semiremorcă. Pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Chiar dacă sus-menționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursurile declarate de ambele părți împotriva Sentinței civile nr. 81 din 04 aprilie 2016 a Curții de Apel Pitești se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind fixat prim termen de judecată), această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru a opera suspendarea actului administrativ atacat. În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, așa cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere cuantumul sumei stabilite în sarcina recurentei-reclamante prin procesul-verbal nr. x din 16 martie 2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, de 720.507,00 RON, reprezentând contravaloarea unor mijloace de transport, pentru care s-a apreciat că nu ar fi îndeplinite criteriile de eligibilitate, dat fiind faptul că executarea unei asemenea creanțe, în cuantumul anterior arătat, este aptă să genereze o îngreunare a activității reclamantei, în sensul avut în vedere de către legiuitor ca premisă pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ. Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamantă. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, găsind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din același cod coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 26 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015; va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va admite cererea formulată de A. SRL și va dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 16 martie 2015, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a aceluiași act administrativ.