ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5489/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.12.2015 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015 emis de pârâtă și obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 139 pronunțată la data de 30 septembrie 2016 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate- Inspecția de Integritate având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015 emis de pârâtă.

Împotriva sentinței prezentate la pct. 2, a declarat recurs reclamantul care a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate a susținut:

Referitor la constatarea stării de incompatibilitate a recurentului reclamant având funcția de viceprimar al primăriei Bățani jud. Covasna raportat la funcția de administrator la S.C. B., pe care ar fi deținut-o în perioada 25.06.2012 și până în prezent, considerându-se ca s-a încălcat art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 susține că instanța de fond nu a luat în calcul situația de ansamblu a recurentului și anume:

În data de 15.06.2012 recurentul reclamant și-a depus demisia din funcția de administrator a S.C. B. iar în data de 25.06.2012 a fost ales viceprimar al Comunei Bățani.

Ca atare, recurentul reclamant, începând cu data de 15.06.2012, nu a mai exercitat funcția de administrator a S.C. B.. De altfel nu era de competența sa să opereze modificări la Registrul Comerțului, după data depunerii demisiei sale.

Chiar dacă ar fi dorit să înregistreze demisia la Registrul Comerțului nu ar fi putut, având în vedere că nu mai avea nici o calitate în acea societate ca atare Registrul Comerțului i-ar fi respins înregistrarea pe motivul lipsei calității de administrator s-au asociat la societatea B.. Practic era în imposibilitate de a mai face înscrieri în Registrul Cornetului.

Societatea B., avea datoria, obligația și competență de a înregistra demisia recurentului reclamant la Registrul Comerțului și înlocuirea acestuia cu un alt administrator prin hotărârea AGA conform Legii 31/1990 a societăților comerciale sau menținerea unui singur În concluzie, consideră că atâta vreme cât nu a efectuat nici o activitate la S.C. B. după data de 15.06.2012 data de la care și-a depus demisia, predată personal celuilalt administrator C., care a și semnat pe demisie că a luat la cunoștință de acesta, nu există starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003.

Referitor la interpretarea dată de ANI art. 5 din Legea 26/1990 și art. 278 din C. proc. civ. arată că este unilaterală deoarece recurentul nu putea să solicite să se opereze modificări la Registrul Comerțului.

Referitor la susținerea ANI din raportul de evaluare în sensul că nu și-a exprimat punctul de vedere la solicitarea acestuia arată că a răspuns la solicitarea ANI prin adresa recomandată cu nr. x din 15.07 2015. în termenul legal.

Deși s-a cerut de recurentul reclamant a se admite proba cu interogatoriul B. și audierea martorului administrator C., instanța nu s-a pronunțat asupra acestor probe ceea ce a dus la încălcarea a dreptului său la apărare.

Susține și că instanța a apreciat probele - înscrisuri - prin prisma faptului că aceasta nu avea dată certă și anume nr. de înregistrare de la societatea B. S.R.L., dar nu ia în considerare că nu e vina petentului că Societatea B., nu a înregistrat cererea de demisia a acestuia în înscrisurile sale și nici la Registrul Comerțului și nu a procedat la înlocuirea acestuia cu un alt administrator prin hotărârea AGA conf. Legii 31/1990 a societăților comerciale, sau menținerea unuia singur administrator.

În conformitate cu art. 223, 244 coroborat cu art. 411 alin. (2) C. proc. civ. solicităm judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare însă, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, fără a invoca excepții a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În prealabil se impune a se observa că recurentul reclamant invocă în mod formal, în cadrul cererii de recurs cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedând însă potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. la încadrarea argumentelor aduse de reclamant în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se rețin următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent ce vizează ipoteza "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", altfel spus, nemotivarea hotărârii judecătorești supusă recursului, nu este incident în speță.

Astfel, din analiza sentinței recurate se reține că aceasta respectă pe deplin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. respectiv cuprinde în considerentele sale expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De altfel, deși prin cererea de recurs se face trimitere la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu aduce niciun argument în susținerea incidenței acestui motiv de casare, respectiv nu prezintă niciun motiv în sensul în care hotărârea recurată ar fi nemotivată, ar cuprinde considerente străine de natura cauzei sau considerente contradictorii.

Pe de altă parte se reține că recurentul invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unora dintre probele solicitate prin acțiunea introductivă respectiv interogatoriul propus a fi luat societății B. și audierea martorului C..

Această critică nu poate fi analizată, potrivit considerentelor anterioare, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ci se impune a fi analizat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează respectarea normelor de procedură de către instanța de fond.

Din acest punct de vedere instanța de recurs reține că neregularitatea invocată de recurent, care vizează interesul său privat, nu poate atrage decât o nulitate relativă a actului de procedură întocmit în aceste condiții, respectiv a încheierii prin care s-a statuat cu privire la probele ce urma a fi administrate în cauză.

O astfel de nulitate relativă se impunea a fi invocată la termenul la care a intervenit, respectiv la momentul la care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor două probe solicitate de reclamant sau la termenul imediat următor în condițiile art. 173 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

În speță însă, observându-se încheierile de ședință de la termenele de judecată în fața instanței de fond se reține că reclamantul, deși a fost asistat de avocat, s-a rezumat doar la a menționa probele despre care face vorbire în motivele de recurs doar prin acțiunea introductivă fără a reitera această solicitare pe parcursul cercetării judecătorești sau a invoca în fața instanței de fond faptul că nu s-a pronunțat în mod complet asupra solicitării sale privind probele ce urmau a fi administrate.

În aceste condiții, motivul de recurs prin care se critică de către recurent faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor propuse prin acțiunea introductivă, respectiv interogatoriul propus a fi luat societății B. și audierea martorului C. este nefondat.

Analizând criticile aduse de recurent sentinței și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reține:

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de administrator la societăți comerciale.

Incompatibilitatea reținută în sarcina recurentului reclamant constă în aceea că în perioada 26.06.2012 - 02.06.2015 a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Bățani și de administrator al S.C. B..

Apărarea recurentului, reiterată și prin motivele de recurs constă în faptul că și-a prezentat demisia din funcția de administrator al S.C. B. încă de la data de 15.06.2012, anterior numirii sale în funcția de consilier local și viceprimar.

Această apărare a fost în mod temeinic înlăturată de instanța de fond în condițiile în care înscrisul prin care recurentul reclamant încearcă să facă dovada acestei împrejurări, aflat la dosar fond, nu are dată certă, nefăcând dovada că a fost înregistrat în evidențele S.C. B. în condițiile pe care reclamantul le susține în apărare.

De asemenea, demisia invocată de recurentul reclamant nu a fost înregistrată prin mențiune la Registrul Comerțului pentru a produce efectul de opozabilitate față de terți reglementat de art. 5 alin. (2) din Legea 26/1990 privind registrul comerțului, republicată.

Apărările recurentului în sensul că aceste mențiuni nu puteau fi solicitate a fi făcute de el din momentul în care pierduse calitatea de administrator al S.C. B. sunt nefondate deoarece potrivit art. 22 din Legea 26/1990, înregistrarea de mențiuni în registrul comerțului se poare face nu numai la solicitarea comerciantului ci și la solicitarea oricărei persoane interesate.

Astfel art. 22 alin. (1) și (2) din Legea 26/1990 prevede în mod clar:

"(1) Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.

(2) Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării."

În aceste condiții în mod temeinic instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada demisiei sale din funcția de administrator al S.C. B..

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 139/2016 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.