ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4933/2019

Ședința publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. x/2016 la data de 22.06.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. București și Primăria Oituz a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria x privind suprafața de 5043,78 mp învecinat cu: C., pârâtul Oituz, D., E., F., G., H., I., DN 11 și J., cu nr. Cadastral 61389 în valoare de 2000 RON. A solicitat de asemenea obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2419/13.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta S.C. B. S.A. și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., împotriva pârâtelor B. S.A. București și Primăria Oituz, având ca obiect " constatare nulitate act juridic" în favoarea Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 14/2017 pronunțată în data de 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins în consecință acțiunea în materia contenciosului administrativ și fiscal privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. București și Primăria Oituz.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 14/2017 din data de 27 ianuarie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurentul- reclamant a menționat că nu a chemat în judecată emitenta titlului de proprietate, ci numai beneficiarul titlului; pe de altă parte, nu mai era posibilă revocarea actului/titlului, pentru că era intrat în circuitul civil, deci, o eventuală plângere prealabilă de se revoca actul defăimat, era inadmisibilă.

Este adevărat că procedura administrativă prealabilă are menirea de a se evita litigii, prin posibilitatea pentru emitent de a-și revoca actul, dar, doar dacă acesta nu a intrat în circuitul civil, invocând în acest sens Decizia nr. 994/25.02.2007.

Deci, exista imposibilitatea absolută a revocării actului administrativ, întrucât, o eventuală încercare de soluționare amiabilă a litigiului nu mai era permisă de lege.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii, cu trimitere pentru continuarea judecății, sentința fiind nelegală și netemeinică.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, prin care, în principal, pe cale de excepție, a invocat excepția nulității recursului, solicitând admiterea acesteia și anularea recursului, ca nemotivat, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței de fond.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului declarat împotriva sentinței nr. 14/2017 din data data de 27 ianuarie 2017, Înalta Curte, va verifica mai întâi dacă a fost respectat termenul de declarare a recursului, astfel cum este prevăzut la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmând ca excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă B. BUCUREȘTI să fie analizată doar în subsidiar, în funcție de soluția ce se va da cu privire la termenul de declarare a recursului.

Potrivit articolului 20 din Legea nr. 554/2004 " Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ. " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs…".

În cauză, în ceea ce privește recursul formulat de reclamant împotriva sentinței de fond, se constată că sentința recurată, în speță sentința nr. 14/2017 din 27 ianuarie 2017 a fost comunicată reclamantului la data de 16.02.2017 (dosar fond) iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la instanța de fond la data de 10.03.2017, astfel cum rezultă din conținutul mențiunilor făcute de aparatul fax pe cererea de recurs depusă la dosar și înregistrată la instanță la data de 13.03.2017, atașată la dosar, în condițiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 06.03.2017.

În raport de aceste date, se constată că recursul promovat împotriva sentinței nr. 14/2017 a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, incidentă în prezenta cauză, termen care s-a împlinit pentru recurentul-reclamant la data de 06.03.2017.

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs" iar potrivit dispozițiilor 489 alin. (1) din același act normativ " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ prevăzut de lege, motivarea cererii după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În cauză, astfel cum s-a constatat, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nici nu a solicitat repunerea sa în termen.

Astfel, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pe cale de consecință, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamantul A. ca tardiv formulat, aplicând astfel și sancțiunea juridică a decăderii părții din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 14/2017 din 27 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2019.