ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 295/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 8 august 2016 pe rolul Tribunalul Bacău, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Onești, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată parțial dispoziția primarului nr. 2029/30.10.2009.

Prin sentința civilă nr. 965 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. prin administrator B..

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Onești prin primar.

A fost admisă excepția inadmisibilității și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect Legea 10/2001

Prin decizia nr. 719 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator B. împotriva sentinței civile nr. 965 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău.

A anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, intervenientul în nume propriu C. a declarat recurs.

În cuprinsul motivelor de recurs, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că nu a fost citat în apel, deși are calitatea de proprietar al terenului în litigiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 11 ianuarie 2021.

Intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, arătând că recursul nu poate fi declarat atât timp cât partea nu a exercitat calea de atac a apelului.

Recurentul-intervenient C. a transmis prin poșta un înscris intitulat "apel incident la apelul declarat de către apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 965 pronunțată la data de 07.11.2018 de către Tribunalul Bacău.

De asemenea, recurentul intervenient a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a arătat că recursul este admisibil și a depus practică judiciară sub forma unui alt raport asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în dosarul nr. x/2014.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea parțială a dispoziției primarului nr. 2029/30.10.2009, iar prin precizările depuse la 19 ianuarie 2018 în dosarul Tribunalului Bacău, reclamanta a indicat ca motive de drept art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 68 alin. (1) și alin. (2), art. 69 coroborat cu art. 70 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, art. 3 și art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege speciala se prevede că hotărârea judecătorească de prima instanța este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de prima instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similar".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor anterior menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Se reține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești promulgate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Având în vedere textele legale anterior menționate, reiese că decizia civilă nr. 719 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă este definitivă, considerent pentru care nu este supusă prin lege căii de atac a recursului.

În ceea ce privește înscrisul depus de recurentul-intervenient, intitulat "apel incident la apelul declarat de către apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 965 pronunțată la data de 07.11.2018 de către Tribunalul Bacău", se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept: 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Acest text legal trebuie însă coroborat cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că " secția I civila, secția a II civila și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecații a fost întrerupt în fata curților de apel".

În reglementarea C. proc. civ. și potrivit Legii nr. 303/2004 anterior menționate, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de posibilitate.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afara de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Aceasta regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constitute dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le considera necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecații, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei definitive nr. 719 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul în nume propriu C. împotriva deciziei nr. 719 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.