ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1610/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul (unitatea administrativ teritorială) Municipiul Onești - Direcția Economico - Financiară, Serviciul constare și control fiscal, anularea sumelor stabilite ca obligații fiscale prin Decizia de impunere nr. x din 22 iunie 2017, prin raportul de inspecție fiscală nr. 31.139 din 22 iunie 2017 și dispoziția nr. 1855 din 8 septembrie 2017 a Primarului municipiului Onești prin care s-a respins contestația administrativă.

Prin sentința civilă nr. 202 din 22 februarie 2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, în considerarea dispozițiilor art. 10 alin. (81) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 98 din C. proc. civ., precum și a valorii obligațiilor fiscale contestate.

La Curtea de Apel Bacău cauza a fost înregistrată la data de 12 martie 2018sub nr. x/2017 și, ca urmare a punerii în discuție a calității procesual pasive în raport de emitenții actelor contestate, la primul termen de judecată, din 19 aprilie 2018, reclamanta a depus o cerere, denumind-o "precizări", prin care a menționat că, în calitate de pârâți sunt chemați în judecată atât Municipiul Onești - Direcția Economico-Financiară - Serviciul constatare și control fiscal, în calitate de emitent a actelor administrativ-fiscale contestate, cât și Primarul municipiului Onești, în calitate de emitent al dispoziției de soluționare a contestației administrative.

Prin urmare, prin încheierea din 19 aprilie s-a dispus citarea Primarului municipiului Onești în calitate de pârât.

Prin sentința nr. 68/2018 pronunțată în data de 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată (sub aspectul părților), formulată de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Onești - Direcția Economico Financiară, Serviciul constatare și control fiscal și Primarul municipiului Onești.

Anulează, în parte, dispoziția nr. 1855 din 8 septembrie 2017 emisă de pârâtul Primarul municipiului Onești în soluționarea contestației administrative, decizia de impunere nr. x din 22 iunie 2017 emisă de pârâtul Municipiul Onești - Serviciul constatare și control fiscal și raportul de inspecție fiscală nr. 31.139 din 22.06.2017 întocmit de Municipiul Onești - Direcția Economico-Financiară - Serviciul control fiscal în privința diferențelor suplimentare reprezentate de taxa pe clădiri pentru perioada 1 iulie 2014 - 30 aprilie 2017 și de taxa pe teren pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 30 aprilie 2017 după cum urmează:

- pentru anul 2014, taxa pe clădiri în sumă de 24.053 RON și accesorii în sumă de 11.545 RON (total 35.598 RON);

- pentru anul 2015, taxa pe clădiri în sumă de 400.888 RON și accesorii în sumă de 120.267 RON (total 521.155 RON);

- pentru anul 2016, taxa pe clădiri în sumă de 187.081 RON și accesorii în sumă de 21.514 RON (total 208.595 RON);

- pentru anul 2017, taxa pe clădiri în sumă de 44.544 RON și accesorii în sumă de 1.559 RON (total 46.103 RON);

- pentru anul 2016, taxa pe teren în sumă de 1.156 RON și accesorii în sumă de 133 RON (total 1.289 RON);

- pentru anul 2017, taxa pe clădiri în sumă de 384 RON și accesorii în sumă de 14 RON (total 398 RON);

Menține creanțele anuale declarate pentru anul 2017 (89.085 RON taxa pe clădiri și 772 RON taxa pe teren), precum și obligațiile fiscale suplimentare pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2014, respectiv impozitul pe clădiri pe anii 2012 (48.107 RON debit și 49.069 RON accesorii), 2013 (48.107 RON debit și 37.523 RON accesorii) și 2014 (24.054 RON debit și 14.432 RON accesorii)."

Împotriva sentinței nr. 68/2018 pronunțată la 7 iunie 2018 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești și pârâții Municipiul Onești - Direcția Economico-Financiară, Serviciul constatare și control fiscal și Primarul municipiului Onești solicitând admiterea recursurilor.

Reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii și că instanța de fond încălcat și aplicat greșit normele de drept material.

În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pârâții Municipiul Onești - Direcția Economico Financiară, Serviciul constatare și control fiscal și Primarul municipiului Onești, au solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință să se respingă în tot cererea de chemare în judecată ca nefondată și nedovedită.

După expunerea pe larg a istoricului speței, recurenții - pârâți menționează următoarele aspecte în susținerea căii de atac promovate:

- instanța de fond în mod eronat și cu aplicarea greșită a legii a prevederilor legale în vigoare a admis în parte cererea de chemare în judecată;

- situația reținută de judecătorul fondului în considerentele sentinței atacate nu sunt corecte, în cauză reclamanta potrivit prevederilor Legii nr. 277/2015 este obligată să plătească taxa pe clădiri și teren, având în vedere că are încheiate contracte de închiriere pe spațiu cu diferite entități, încasând chirie.

- reclamanta se comportă în termeni reali ca agent economic fără scop lucrativ ca filială a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, dar potrivit art. 250 alin. (1) și art. 257 lit. f) din Legea nr. 571/2003 și art. 456 lit. a) și 464 lit. a) din Legea nr. 227/2015 numai instituțiile publice sunt scutite de la plata taxelor și impozitelor;

- HCL nr. 82/2014, prin care imobilul (teren și construcții) Casa de Cultură a Sindicatelor Onești a fost declarat ca bun aparținând domeniului public de interes local, fapt certificat și de decizia civilă nr. 599/25.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2014, a fost contestată, pârâtul Municipiul Onești devenind proprietar abia din anul 2018 când a pornit executarea silită împotriva reclamantei.

În toată perioada pentru care instanța de fond a reținut eronat că Municipiul Onești ar fi fost proprietar, reclamanta a închiriat spații și a încasat bani, astfel că aceasta trebuie obligată să achite impozit și pentru anii 2014-2017 când a folosit personal o parte din spațiu și restul l-a închiriat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

1.1 În ce privește recursul declarat de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești, Înalta Curte examinând excepția netimbrării recursului invocată din oficiu, o găsește întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

2)În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei-reclamante de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă și primită de aceasta la data de 9 martie 2021.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Reține instanța de control judiciar că, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul trebuia timbrat cu suma de 200 RON.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului declarat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar, recurenta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești împotriva sentinței nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

1.2. În ce privește cala de atac promovată de pârâții Municipiul Onești prin Primar și Primarul Municipiului Onești, ca o primă precizare, Înalta Curte constată că pârâții au denumit greșit calea de atac ca fiind apel, recalifică calea de atac ca fiind recurs și, drept urmare a recalificării căii de atac greșit denumite de către parte, criticile recurenților se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac formulată în cauză, constată că recursul promovat de pârâți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Onești a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia de impunere nr. x din 22 iunie 2017, Raportul de inspecție fiscală nr. 31.139 din 22 iunie 2017 și Dispoziția nr. 1855 din 8 septembrie 2017.

Prin actele contestate s-a stabilit în sarcina reclamantei o serie de obligații fiscale provenind din impozitul pe clădiri, impozit pe teren și taxă suplimentară pe teren și pe clădiri, pentru anii 2012-2017.

Instanța de fond a admis în parte cererea stabilind că pentru perioada ulterioară adoptării H.C.L. nr. 82/2014, reclamanta nu poate fi debitoarea obligației de plată a taxei pe clădiri și pe teren.

Împotriva acestei soluții, pârâții au declarat recurs apreciind că instanța de fond a pronunțat soluția cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 571/2003 și Legii nr. 227/2015.

Criticile invocate de recurenții-pârâți în susținerea recursului promovat în cauză se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenții-pârâți cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că reclamanta nu datorează impozit pentru perioada ulterioară adoptării HCL nr. 82/2014.

Prima critică vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, întrucât instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurenților potrivit căreia situația reținută de judecătorul fondului în considerentele sentinței atacate nu este corectă, în cauză reclamanta potrivit prevederilor Legii nr. 277/2015 trebuie obligată să plătească taxa pe clădiri și teren, având în vedere că are încheiate contracte de închiriere pe spațiu cu diferite entități, încasând chirie.

Sub acest aspect instanța de control judiciar constată că, desi reclamanta a contestat calitatea sa de debitor al obligaților fiscale având în vedere că potrivit art. 28 din Statutul Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, calitatea de proprietar a aparținut acestei asociații, instanța de fond a stabilit că pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 30 aprilie 2014, până la momentul adoptării H.C.L. nr. 82/2014, reclamanta datorează impozit pe clădiri, în baza art. 249 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și având în vedere personalitatea juridică proprie conferită filialelor prin art. 17 din Statutul Asociației.

Pentru perioada 2014 - 2017, se reține că, prin Hotărârea nr. 82 din 18 iunie 2014 a Consiliului Local al municipiului Onești a fost declarat ca bun aparținând domeniului public de interes local, imobilul (terenuri și construcții) - Casa de Cultură din Municipiul Onești, situat în Onești str. x.

Casa de Cultură a Sindicatelor Onești s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru anularea Hotărâri nr. 82/2014, litigiul făcând obiectul dosarului nr. x/2014 Acțiunea în anulare a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 599 din 25 martie 2016.

În prezenta cauză, prin motivele de recurs pârâții susțin că reclamanta trebuia să plătească impozit și pentru perioada 2014- 2017, iar reclamanta a contestat calitatea sa de debitor apreciind că nu are calitatea de proprietar, de concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosință, atât înainte, cât și după adoptarea H.C.L. nr. 82/2014.

Din cuprinsul actelor din dosar mai rezultă că, după adoptarea H.C.L. nr. 82/2014 în sarcina reclamantei au fost stabilite taxa pe clădiri pentru perioada 1 mai 2014 - 30 aprilie 2017 și taxa pe teren pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 30 aprilie 2017, aplicându-se dispozițiile Legii nr. 571/2003 și Legii nr. 227/2015.

Potrivit prevederilor Codul fiscal impozitul pe clădiri și pe teren constituie impozit pe proprietate, putându-se aplica o taxă pe proprietate (teren/clădiri) concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz.

Noutatea în aplicarea taxelor fiscale a venit, astfel cum corect a stabilit instanța de fond, prin Legea nr. 277/2015 care a extins "sfera persoanelor care pot fi obligate la plata taxei pe clădiri/teren, noțiunea de entitate, astfel cum rezultă din definiția dată expresiei de expresia de entitate transparentă fiscală, cu/fără personalitate juridică prin art. 7 pct. 14 din Legea nr. 227/2015, fiind mai cuprinzătoare decât cea de persoană juridică care presupune existența personalității juridice conform definițiilor cuprinse în art. 7 pct. 29 - 31 din Legea nr. 227/2015."

În cazul în speță, de la data adoptării H.C.L. nr. 82/2014, imobilul (teren și construcții) Casa de Cultură din municipiul Onești aparține domeniului public, reclamanta fiind doar un detentor precar, nefiind dovedit în cauză indeplinirea condițiilor art. 41 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2000.

Potrivit legii, impozitul este datorat de proprietar și nu se poate reține critica vizând faptul că abia după punerea în executare a deciziei civile nr. 599/2016, în anul 2018, pârâții au devenit efectiv proprietari, întrucât din punct de vedere legal imobilul (teren și construcții) Casa de Cultură a Sindicatelor Onești este din anul 2014 în proprietatea Municipiului Onești.

Critica vizând faptul că în toată perioada pentru care instanța de fond a reținut eronat că Municipiul Onești ar fi fost proprietar, reclamanta a închiriat spații și a încasat bani, astfel că aceasta trebuie obligată să achite impozit și pentru anii 2014-2017 când a folosit personal o parte din spațiu și restul l-a închiriat, nu poate face obiectul verificării instanței de contencios fiscal, chiar dacă această stare de fapt a creat o interferență în dreptul de proprietate al pârâților, ci instanței de drept civil.

Instanța de recurs apreciază că în mod legal s-a reținut de către judecătorul fondului că pentru perioada ulterioară adoptării H.C.L. nr. 82/2004, reclamanta nu poate fi debitoarea obligației de plată a taxei pe clădiri și pe teren.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâții Municipiul Onești prin Primar și Primarul Municipiului Onești împotriva sentinței nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR ONEȘTI împotriva sentinței nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de pârâții MUNICIPIUL ONEȘTI PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI ONEȘTI împotriva sentinței nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.