ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2019

HOTĂRÂRE
17.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și B. - în calitate de președinte ANANP, a solicitat anularea actelor administrative si suspendarea acestor acte reprezentate de adresa nr x/08.08.2018 emisă de către ANANP și înregistrată la AM POIM sub nr 57071/24.08.2018, și adresa nr. x/12.09.2018 emisă de către ANANP, și să se constate ca valid Acordul de Parteneriat nr. 1844/23.10.2017, să obligați Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) să respecte clauzele contractuale ale Acordului de Parteneriat, întrucât nu au fost încălcate prevederile legale la încheierea acestuia. S-a solicitat acordarea de daune materiale reprezentând cheltuielile realizate în cadrul proiectului Protecția naturii și conservarea biodiversității prin realizarea planurilor de management ale ariilor naturale protejate ROSC10372 Dabuleni Potelu, ROSC10258 Vaile Bratia și Brătioara și ROSC10341 Pădurea și Lacul Stolnici Cod MYSMIS 119150, depus în cadrul apelului de proiecte Cod Apel POIM/178/4/1 Cresterea gradului de protecție și conservare a biodiversității prin măsuri de management adecvate și refacerea ecosistemelor degradate, Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, în cuantum de 737129,80 RON reprezentând: 603.598,94 RON valoarea primelor trei cereri de rambursare ce sunt solicitate ca debit de către AM POIM si 133531,00 RON valoarea cererii de rambursare nr. x

Prin sentința nr. 159 din data de 12 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că, în cauză, primul capăt de cerere vizează anularea și suspendarea adresei nr. x/12.09.2018 cu consecința continuării executării contractului apreciat ca valid și respectiv plata despăgubirilor materiale în cuantum de 737 129,80 RON. În consecință, acest capăt de cerere este evaluabil în bani, iar valoarea acestuia este de sub 3000000 RON, prag prevăzut de art. 1 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004.

Cum cuantumul obiectului cauzei este mai mic de 3.000.000 RON, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanța revine tribunalului în temeiul art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr 554/2004 anterior indicat.

Prin sentința nr. 824 din data de 23 mai 2019, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dolj a reținut că obiectul actiunii îl constituie Acordul de Parteneriat 1844/2017 încheiat de reclamanta A. cu Agenția Națională Pentru Arii Naturale Protejate, urmărindu-se respectarea și executarea Acordului de Parteneriat ce vizează finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozitiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea 554/2004, competența de soluționare a cauzei revenind secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, fiind o acțiune neevaluabilă ce se soluționează potrivit rangului autorității.

Aceasta întrucât actele a căror anulare se solicită (adresa nr. x/08.08.2018 emisă de către ANANP și adresa nr. x/12.09.2018 emisă de către ANANP) sunt acte neevaluabile ce comunică doar intenția ANANP de a înceta Acordul de parteneriat.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul litigiului de față îl constituie anularea adreselor nr. x/08.08.2018 și nr. y/12.09.2018 emisr de către ANANP, și să se constate ca valid Acordul de Parteneriat nr 1844/23.10.2017, precum si obligarea ANANP să respecte clauzele contractuale ale Acordului de Parteneriat.

Prin adresele menționate, pârâta Agenția Națională Pentru Arii Naturale Protejate a comunicat Ministerulului Fondurilor Europene și reclamantei A. intenția de a înceta Acordul de Parteneriat 1844/2017, încheiat de reclamantă cu pârâta Agenția Națională Pentru Arii Naturale Protejate.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Competența materială a instanțelor de contencios administrativ se stabilește, așadar, în raport de două criterii: - criteriul valoric în cazul litigiilor privind taxe, impozite, contribuții și datorii vamale, precum și accesorii ale acestora; - criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice, în celelalte cazuri.

Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei, formulată în condițiile mai sus expuse, este o acțiune în anularea unor acte administrative, care au caracter neevaluabil în bani, întrucât actele contestate nu stabilesc taxe, impozite ș.a., iar pentru determinarea competenței materiale în prezenta cauză va fi avut în vedere criteriul rangului autorității publice pârâte.

Cum adresele contestate în cauză au fost emise de pârâta Agenția Națională Pentru Arii Naturale Protejate, autoritate publică centrală, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea de daune materiale reprezentând cheltuielile realizate în cadrul proiectului Protecția naturii si conservarea biodiversității prin realizarea planurilor de management ale ariilor naturale protejate ROSC10372 Dabuleni Potelu, ROSC10258 Vaile Bratia si Bratioara si ROSC10341 Padurea si Lacul Stolnici Cod MYSMIS 119150, Înalta Curte constată că în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și B. - Preșesedintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2019
Ședința publică din data de 18 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2019-03-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2019
Ședința publică din data de 5 martie 2019 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-12-11
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6748/2020
Ședința publică din data de 11 decembrie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotă
ÎCCJ 2019-10-22
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4946/2019
Ședința publică din data de 22 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios
ÎCCJ 2019-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 481/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția co
Sursă