ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4895/2019

HOTĂRÂRE
17.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4895/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic-Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat instanței de contencios administrativ:

a)Cererea de rambursare nr. x, în cadrul proiectului x - codul SMIS: 21178, cu titlul "O calificare în turism - o șansă pentru o slujba mai buna", depusa de subscrisa in 27.10.2011;

b)Cererile de rambursare nr. x si 2, în cadrul proiectului x - codul SMIS: 20972, cu titlul "Calificarea și orientarea profesionala a angajaților din industria panificației", depuse de subscrisa in datele de 06.05.2011 si, respectiv, 27.10.2011;

c)Cererile de rambursare nr. x, 2 si 3, în cadrul proiectului x - codul SMIS: 20810, cu titlul "Formarea profesionala în vederea obținerii calificărilor de electrician în construcții și electrician de întreținere și reparații - A.", depuse de subscrisa in datele de 29.12.2010, 04.08.2011 si, respectiv, 17.10.2011;

d)Cererile de rambursare nr. x și 2 din cadrul proiectului x, cu titlul "Calificarea și orientarea profesionala a angajaților din industria cărnii", depuse de subscrisa în datele de 17.01.2011 și, respectiv, 27.10.2011.

Prin sentința civilă nr. 2919 din 06 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

Pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2919 din 06 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanța de fond a analizat acțiunea, fără să indice în concret nici măcar una dintre condițiile prevăzute în dispozițiile contractuale care nu au fost respectate de către reclamantă și fără să indice care au fost documentele care au fost solicitate și nu au fost depuse de către reclamantă la autoritatea care se ocupă cu verificarea cheltuielilor de rambursare.

Recurenta a susținut că, de fapt, hotărârea recurată este nemotivată, nu cuprinde motivele concretele pentru care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, și mai mult decât atât a interpretat eronat normele de drept material incidente în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Organismul Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul conform art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., ci s-a rezumat la o adevărată critică a motivării instanței de fond din punct de vedere al modalității în care Curtea de Apel București a motivat hotărârea.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea autorităților pârâte la validarea și rambursarea cheltuielilor efectuate și evidențiate în cererile de rambursare menționate în cererea de chemare în judecată, precum și la plata despăgubirilor rezultate din neîndeplinirea acestor obligații.

Apărările formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată vizează, în esență, faptul că aceasta și-a îndeplinit toate obligațiile stabilite în sarcina sa cu privire la depunerea cererilor de rambursare, că a răspuns solicitărilor concrete stabilite prin vizitele reținute în minutele încheiate cu aceste ocazii și că nu din cauza sa s-a ajuns în situația litigioasă din prezent.

Instanța de fond, analizând cererea reclamantei, a constatat că este neîntemeiată, reținând că, "potrivit manualului de proceduri interne depus în copie la dosar reiese că reclamanta, în calitate de beneficiar al fondurilor nerambursabile, are obligația de a depune cererea de plată însoțită de dosarul complet, respectiv de documentele menționate la pct. 8.4.1.3 din subsecțiunea "Procedura de verificare a cheltuielilor și a cererilor de rambursare", inclusiv raportul tehnic financiar .

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că cererile de plată depuse de reclamantă nu au fost însoțite de toate documentele cerute de manualul de proceduri. În atare situație, autoritatea pârâtă a solicitat completarea documentației, însă reclamanta nu s-a conformat nici chiar după verificările la fața locului. În acest sens sunt concludente înscrisurile depuse la filele x și urm. din dosar".

O asemenea motivare a hotărârii atacate nu satisface cerința procesului echitabil.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Înalta Curte reține că respectarea dispoziției cuprinse în art. 425 din C. proc. civ., cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, furnizându-le dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Față de cele menționate anterior, instanța de control judiciar constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de ambele părți, întrucât nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al răspunsului la întâmpinare, nu ar fi temeinice, raportat la apărările formulate de pârât și la dispozițiile legale incidente în cauză.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar.

Prin urmare, lipsa unei motivări care să susțină soluția cuprinsă în dispozitiv echivalează cu o necercetare a fondului și determină soluția casării cu trimitere, asigurând astfel părților beneficiul dublului grad de jurisdicție.

Găsind întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva sentinței nr. 2919 din data de 6 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.09.2015, reclamanta S.C
ÎCCJ 2022-03-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2019-06-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3452/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios admin
ÎCCJ 2020-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2020
Ședința publică din data de 16 septembrie 2020 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2019-05-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2455/2019
Ședința publică din data de 10 mai 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 01 martie 201
Sursă