ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4808/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR au solicitat anularea deciziei nr. 11377/16.11.2017 emisă de pârât și să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să admită cererea lor de plată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1852 din data de 18 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1852 din data de 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentința penală nr. 67/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cornetu, secția Penală, inculpatul C. a fost obligat la plata sumei de 20.000 Euro către B. și 15.000 Euro către A., ambele sume reprezentând daune morale, ca urmare a producerii unui accident de circulație al cărui risc a fost asigurat la S.C. D. S.A, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 797/A/23.0+5.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția Penală. Intrarea în procedura insolvenței a S.C. D. S.A. s-a făcut prin Decizia nr. 2034/27.07.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, deci anterior pronunțării titlului executoriu cu privire la recurenții-reclamanți. Fondul de Garantare a Asiguraților cât și instanța de fond au calificat cererea reclamanților ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 privind fondul de garantare a asiguraților care menționează că: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior". Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 se referă la formularea cererii de despăgubire/indemnizații reglementată de art. 20 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, în vigoare la data punerii în executare a titlului precum și la data emiterii Deciziei nr. 11377/16.11.2017. Art. 20 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, are în vedere cererile de despăgubire/indemnizații care sunt soluționate direct de către asigurator și care exclud existența unei hotărâri judecătorești. Având în vedere că instanța penală a stabilit dreptul recurenților-reclamanți la daune morale și cuantumul acestora, Fondul de Garantare a Asiguraților trebuia să facă direct plata daunelor. În concluzie, atât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin emiterea Deciziei nr. 11377/16.11.2017, cât și instanța de fond, prin sentința civilă nr. 1852/18.04.2018 au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, deoarece acestea exclud situațiile în care cererea de plată se întemeiază pe hotărâri judecătorești penale.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinările formulate, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 09 septembrie 2020.

Aspecte procesuale Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2019 13.06.2019, recurenții-reclamanți B. și A. au solicitat, în temeiul art. 230 C. proc. civ., preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 09.09.2020, pentru analiza recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și E. împotriva sentinței nr. 1852 din data de 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamantul B. în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a preschimbat termenul de judecată din data de 09.09.2020 la data de 16.10.2019, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți, prin prisma dispozițiilor incidente, precum și a apărărilor invocate de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenții-reclamanți au investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea deciziei nr. 11377/16.11.2017 emisă pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să le admită cererea de plată. Prin decizia contestată nr. 11377/16.11.2017 emisă de pârâtul FGA s-a respins cererea de plată formulată de reclamanții A. și B. cu motivarea că această cerere a fost depusă după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, indiferent dacă se are în vedere data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii/deciziei penale prin care au fost stabilite despăgubirile. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, dreptul de creanță al reclamanților s-a născut la data producerii accidentului, respectiv 9.12.2014, astfel că cererea de plată trebuia formulată în 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschiderii a procedurii falimentului S.C. D. S.A., adică de la data de 28.04.2016. Prima instanță a reținut că decizia contestată nr. 11377/16.11.2017 emisă de pârâtul FGA a fost fundamentată pe aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 213/2005. Din dispozițiile art. 2 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților rezultă că Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurator și, ca atare, Fondul de Garantare a Asiguraților plătește în baza Legii nr. 213/2015 și ale Normei nr. 16/2015 a ASF, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind diferit. Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale Fondului de Garantare a Asiguraților, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asiguratorul. Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului sunt menționate în Cap. III al Legii nr. 213/2015, după cum urmează: "Art. 13: (1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Fondul va publica pe site-ul propriu informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond a despăgubirilor/indemnizațiilor. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență". "Art. 14: (1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior nașterii dreptului de creanță". Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor, persoana care pretinde un drept de creanță de asigurări trebuie să se adreseze cu cerere scrisă în vederea întocmirii dosarului de daună. Din actele dosarului de fond rezultă că dreptul de creanță al reclamanților s-a născut la data producerii accidentului, respectiv 09.12.2014. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului S.C. D. S.A. a rămas definitivă la data de 28.04.2016. Or, în situația în care dreptul de creanță al reclamanților s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asiguratorului, termenul de 90 de zile în care recurenții-reclamanți aveau posibilitatea formulării unei cereri în vederea încasării despăgubirilor a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) și s-a împlinit la sfârșitul lunii iulie 2016. Faptul că prin hotărârea penală nr. 67 din data de 08.03.2017 Judecătoria Cornetu, secția Penală a obligat asigurătorul parte responsabilă civilmente S.C. D. S.A., prin lichidator judiciar F. la plata sumei de 20.000 Euro către partea civilă B. și la plata sumei de 15.000 Euro către partea civilă A., reprezentând daune morale, echivalentul în RON la data plății, nu trebuie interpretat în sensul că această hotărâre va fi pusă în executare automat de către Fondul de Garantare a Asiguraților în lipsa unei cereri și fără întocmirea dosarului de daună deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, plata indemnizațiilor/despăgubirilor se poate face numai cu respectarea unor proceduri speciale prevăzute de lege, printre care și cele referitoare la termenul de depunere al cererilor de plată. În consecință, prima instanță a apreciat în mod corect că cererea reclamanților recurenți, depusă la data de 17.10.2017, a fost înregistrată cu depășirea termenului legal de 90 de zile, calculat de la data rămânerii definite a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului față de S.C. D. S.A., adică de la data de 28.04.2016, iar dacă s-ar aprecia că termenul legal începe să curgă de la data la care s-a stabilit în mod definitiv cuantumul despăgubirilor prin decizia penală nr. 797/A/23.05.2017 termenul a expirat în luna august, 2017, cererea fiind depusă tot tardiv. Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe, în sensul că pentru depunerea cererii de despăgubire nu era necesară obținerea unui titlu executoriu, iar data motivării deciziei instanței, care era definitivă de la pronunțare, nu prezintă relevență sub aspectul stabilirii momentului de la care termenul a început să curgă. Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, criticile formulate de recurenții-reclamanți fiind nefondate.

Soluția instanței de recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.