ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința penală nr. 1789 din 6 noiembrie 2000, a condamnat pe inculpatul P.G. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 dolari S.U.A. despăgubiri civile, către partea civilă P.C., s-a menținut starea de arest și s-a dedus perioada arestării preventive de la 7 august 2000. Hotărând astfel, s-a reținut, în fapt, că, în cursul zilei de 6 august 2000, la intervale scurte de timp (câteva ore), aflat în vizită la partea vătămată P.C., inculpatul a sustras din locuința acesteia cinci inele din aur, în valoare de aproximativ 20 milioane lei.

Tribunalul București, prin decizia penală nr. 34 din 5 ianuarie 2001 și Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 285 din 20 februarie 2001, au respins, ca nefondate, apelul și, respectiv, recursul declarate de către inculpat. În baza art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat un recurs în anulare, pentru casarea hotărârilor atacate, pe care le consideră pronunțate cu încălcarea legii, prin reținerea greșită a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat, urmând a fi admis.

1. În acest sens, conform art. 37 lit. b) C. pen., există recidivă postexecutorie când, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. Potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din același cod, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

Revenind la cauză, din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că prin sentința penală nr. 3048 din 7 decembrie 1993 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la 29 decembrie 1993, inculpatul a fost condamnat la un an și 5 luni închisoare, pentru comiterea în minorat a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 99 C. pen. (perioada infracțională fiind 14 august 1990 – 27 februarie 1993). Așa fiind, prima instanță trebuia să constate că, pedeapsa anterioară, aplicată inculpatului pentru o infracțiune comisă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, nu poate constitui prim termen al recidivei, situație în care prin admiterea recursului în anulare se vor înlătura dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

2. Recursul în anulare are în vedere, totodată, și reținerea din pedeapsa aplicată a perioadei de timp executată. Astfel, din referatul întocmit la 25 martie 2003 de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei sectorului 1 București și adresa nr. 1332/III/13/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași rezultă că, prin sentința penală nr. 2886 din 31 mai 2001 a Judecătoriei Iași executarea pedepsei aplicate în cauză, respectiv, 2 ani și 6 luni închisoare, a fost întreruptă pe o perioadă de 3 luni, inculpatul fiind pus în libertate la 12 iunie 2001. Deoarece la expirarea perioadei de întrerupere (12 septembrie 2001) acesta nu s-a prezentat pentru reîncarcerare și nici nu a fost găsit, a fost dat în urmărire generală, fiind reîncarcerat la 23 ianuarie 2003, la Spitalul Penitenciar Jilava, conform adresei nr. M2/16167 din aceeași dată.

În aceste condiții, urmează a se constata că, din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, a cărei executare a început la 7 august 2000, condamnatul a executat efectiv 10 luni și 5 zile închisoare (7 august 2000 – 12 iunie 2001), urmând să mai execute un an, 7 luni și 7 zile închisoare, începând cu 23 ianuarie 2003, data reîncarcerării. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 414 1 alin. (1), raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate cu privire la reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., și la perioada executată și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1789 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, deciziei penale nr. 34 A din 5 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția I penală și deciziei penale nr. 285 din 20 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul P.G. Casează hotărârile atacate cu privire la reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și la perioada executată. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și constată că din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul a executat 10 luni și 5 zile închisoare, în perioada 7 august 2000 – 12 iunie 2001, urmând să mai execute, pedeapsa de un an, 7 luni și 7 zile închisoare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.