ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința penală nr. 1789 din 6 noiembrie 2000, a condamnat pe inculpatul

P.G. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt,

prevăzută de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37

lit. b) C. pen.

Totodată, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 300 dolari S.U.A. despăgubiri civile, către partea civilă

P.C., s-a menținut starea de arest și s-a dedus perioada arestării preventive

de la 7 august 2000.

Hotărând astfel, s-a reținut, în

fapt, că, în cursul zilei de 6 august 2000, la intervale scurte de timp (câteva

ore), aflat în vizită la partea vătămată P.C., inculpatul a sustras din

locuința acesteia cinci inele din aur, în valoare de aproximativ 20 milioane

lei.

Tribunalul București, prin decizia penală

nr. 34 din 5 ianuarie 2001 și Curtea de Apel București, prin decizia penală nr.

285 din 20 februarie 2001, au respins, ca nefondate, apelul și, respectiv,

recursul declarate de către inculpat.

În baza art. 409 și a art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat un recurs în anulare, pentru

casarea hotărârilor atacate, pe care le consideră pronunțate cu încălcarea

legii, prin reținerea greșită a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de

art. 37 lit. b) C. pen.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat,

urmând a fi admis.

lit. b) C. pen., există recidivă postexecutorie când, după executarea unei

pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului

de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei

asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Potrivit art. 38 alin. (1) lit. a)

din același cod, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile

de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

Revenind la cauză, din fișa de

cazier judiciar a inculpatului, rezultă că prin sentința penală nr. 3048 din 7

decembrie 1993 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la 29 decembrie

1993, inculpatul a fost condamnat la un an și 5 luni închisoare, pentru

comiterea în minorat a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208

alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g), cu aplicarea art.

41 alin. (2) și a art. 99 C. pen. (perioada infracțională fiind 14 august 1990

– 27 februarie 1993).

Așa fiind, prima instanță trebuia să

constate că, pedeapsa anterioară, aplicată inculpatului pentru o infracțiune

comisă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, nu poate constitui prim termen

al recidivei, situație în care prin admiterea recursului în anulare se vor

înlătura dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

vedere, totodată, și reținerea din pedeapsa aplicată a perioadei de timp

executată.

Astfel, din referatul întocmit la 25

martie 2003 de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei sectorului

1 București și adresa nr. 1332/III/13/2003 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași rezultă că, prin sentința penală nr. 2886 din 31 mai 2001 a

Judecătoriei Iași executarea pedepsei aplicate în cauză, respectiv, 2 ani și 6

luni închisoare, a fost întreruptă pe o perioadă de 3 luni, inculpatul fiind

pus în libertate la 12 iunie 2001. Deoarece la expirarea perioadei de

întrerupere (12 septembrie 2001) acesta nu s-a prezentat pentru reîncarcerare

și nici nu a fost găsit, a fost dat în urmărire generală, fiind reîncarcerat la

23 ianuarie 2003, la Spitalul Penitenciar Jilava, conform adresei nr. M2/16167

din aceeași dată.

În aceste condiții, urmează a se

constata că, din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, a cărei executare a

început la 7 august 2000, condamnatul a executat efectiv 10 luni și 5 zile

închisoare (7 august 2000 – 12 iunie 2001), urmând să mai execute un an, 7 luni

și 7 zile închisoare, începând cu 23 ianuarie 2003, data reîncarcerării.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 414

1

alin. (1), raportat la

art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul în anulare, va casa hotărârile atacate cu privire la reținerea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., și la perioada executată și va dispune

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1789 din 6 noiembrie 2000 a

Judecătoriei sectorului 1 București, deciziei penale nr. 34 A din 5 ianuarie

2001 a Tribunalului București, secția I penală și deciziei penale nr. 285 din

20 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpatul P.G.

Casează hotărârile atacate cu

privire la reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și la perioada

executată.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 37 lit. b) C. pen. și constată că din pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, inculpatul a executat 10 luni și 5 zile închisoare, în perioada 7

august 2000 – 12 iunie 2001, urmând să mai execute, pedeapsa de un an, 7 luni

și 7 zile închisoare.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.