ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4294/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând anularea în parte a Deciziei ASF nr. 1289/16.06.2015 - și anume a punctelor 2, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 20, 24 și 25 ale acesteia, decizie comunicată prin adresa nr. x din data de 16.06.2015, și a deciziei ASF nr. 2198/10.09.2015, comunicată în data de 16.09.2015, prin care a fost dispusă măsura sancțiunii cu amendă în cuantum de 11.250 RON, cu consecința înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului scris și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate și suportate de către reclamantă în cadrul prezentului litigiu.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3928 din 7 decembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. După o prezentare detaliată a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că decizia ASF nr. 1289/16.06.2015 este netemeinică și nelegală și solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Recurenta-reclamantă precizează faptul că nu este și nu poate fi subiect pasiv al încălcărilor reținute în motivarea în drept și în fapt a deciziei de sancționare. În decizia de sancționare nu există o descriere în fapt și în drept a faptei personale pentru care a fost sancționată. Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că ar putea fi subiect activ al contravențiilor stabilite prin decizia contestată. Potrivit descrierii faptei constatate și sancționate de Decizia nr. 1289/16.06.2015, este neîndoielnic că subiectul activ al presupusei contravenții ar putea fi numai persoana juridică B. S.A., chiar și în cazul în care fapta s-ar dovedi a fi reală, astfel ținând cont de acest aspect, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că recurenta ar deține vreo culpă. În opinia sa, nu poate fi sancționată contravențional pentru presupuse fapte omisive sau comisive săvârșite de către alt subiect activ, și nu de propria persoana (întrucât prevederile art. 64 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 se referă în mod clar la obligațiile S.S.I.F., și nu la obligațiile personalului însărcinat cu atribuții de control - de altfel întregul titlu din care articolul face parte TITLUL III - Cerințe organizatorice și reguli de conduită - nestabilind obligații specifice reprezentanților compartimentului de control intern). Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că există vreo culpă în persoana reclamantei, având în vedere faptul că pe parcursul derulări relațiilor contractuale cu societatea a deținut calitatea de prepus. În calitate de reprezentant al compartimentului intern, avea atribuțiile prevăzute în mod clar în art. 76 din Regulamentul 32/2006, iar din acest articol nu există legătură între faptele pentru care a fost sancționată și atribuțiile sale. Astfel, recurenta consideră că presupusa faptă detaliată prin decizia nr. 1289/16.06.2015 nu există (nu există nicio legătură între presupusa contravenție și prevederea legală invocată). Se mai arată că nu este detaliată fapta personală a reclamantei, precum și faptul că deși a fost angajata societății B. S.A., a fost sancționată deși era prepus conform prevederilor C. civ. Se mai precizează că instanța de fond nu motivează de ce ar fi subiect activ al contravențiilor aplicate prin Decizia nr. 1289/16.06.2016, ci doar precizează că ar fi subiect activ al contravenției. Sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de control și anume amenda în valoare de 11.250 RON este excesivă și este rezultatul unei greșite individualizări a faptei din partea reprezentanților ASF, prejudiciile create prin aplicarea acestei măsuri sunt mult disproporționate fată de fapta avută în vedere în momentul la care s-a aplicat sancțiunea. Raportat la sancțiunea severă și excesivă aplicată, aplicarea acestei sancțiuni este consecința exclusivă a faptului că A.S.F. nu a aplicat absolut deloc criteriile de individualizare a sancțiunii. La individualizarea sancțiunii nu au fost aplicate prevederile art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. respectiv nu s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita reclamantei. De asemenea, caracterul disproporționat al sancțiunii este evident. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 1289/16.06.2015 emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost sancționată reclamanta A. cu amendă contravențională în sumă de 11.250 RON pentru săvârșirea mai multor contravenții prevăzute în art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea 297/2004 privind piața de capital, contravenții ce au fost descrise la pct. 1-25 din decizie. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că, în cauză, contravențiile pentru care a fost sancționată reclamanta au fost descrise la pct. 1 - 25 din decizie, fiind precizată atât descrierea în fapt cât și încadrarea juridică a contravențiilor. De asemenea, în mod temeinic și legal s-a apreciat faptul că în cuprinsul deciziei, atunci când sunt descrise faptele, se precizează că abaterile sunt săvârșite de către SSIF Broker S.A., nu înseamnă că reclamanta a fost sancționată pentru faptele altei persoane întrucât s-a precizat expres după ce au fost descrise faptele că pentru acestea "este responsabilă recurenta-reclamantă în calitate de reprezentant al Compartimentului de Control Intern al SSIF Broker S.A. autorizat prin Decizia CNVM nr. 1256/13.08.2009, care nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile și obligațiile aferente funcției deținute". Prin urmare, sancționarea recurentei-reclamante s-a realizat nu pentru că ar fi săvârșit ea personal toate abaterile reținute, ci pentru că este și ea responsabilă de respectivele abateri având în vedere calitatea deținută de aceasta de reprezentant al Compartimentului de Control Intern al SSIF Broker S.A.. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia recurenta nu poate fi subiect activ al contravențiilor, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată și această critică întrucât pentru abaterile constatate în activitatea unei persoane juridice răspunde nu numai acea persoană juridică, ci și angajații societății care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și care sunt responsabile pentru apariția respectivelor abateri. Potrivit art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea 297/2004 "constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către: a) S.S.I.F. și/sau de către membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului, reprezentanții compartimentului de control intern, agenții pentru servicii de investiții financiare ai S.S.I.F. și agenții delegați, persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege, precum și de către persoana sau persoanele care acționează în mod concertat și care a decis să achiziționeze o participație calificată într-o S.S.I.F. sau sunt acționari ai S.S.I.F., după caz, în legătură cu: (…)". Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurenta-reclamantă în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al SSIF Broker S.A. putea fi subiect activ al contravențiilor reglementate de art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea 297/2004 și pentru care a fost sancționată prin decizia contestată. În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că la individualizarea și stabilirea cuantumurilor amenzii aplicate s-a avut în vedere adoptarea de către societate a unor măsuri de remediere a deficiențelor semnalate de către echipa de control prin procesul-verbal de control, unele dintre aceste situații reținute fiind deja în proces de remediere. Individualizarea sancțiunilor a fost realizată în conformitate cu principiul juridic al aplicării legii mai favorabile pentru faptele reținute. Toate faptele reținute în sarcina recurentei pentru a fi sancționate au fost calificate drept contravenție în cadrul tuturor reglementărilor/legislației aplicabile în decursul perioadei în care acestea s-au săvârșit. Totodată, în cazul propunerilor de sancționare și atenționare, s-a ținut cont de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei conform art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.