ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 395/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2016, sub dosar x/2015 pe rolul Curții de Apel - Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/17.06.2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, comunicat la data de 24.06.2015, prin intermediul Instituției Prefectului Județul Gorj.

Prin sentința nr. 159/2016 pronunțată în data de 22 iunie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de către pârâtă, a respins ca tardivă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a respins în fond cererea de intervenție accesorie în sprijinul reclamantului formulată de intervenientul Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

A susținut că în mod greșit prima instanță a respins ca tardivă contestația formulată, considerând că nu sunt aplicabile disp. art. 2548 alin. (3), (25)39 alin. (2), (25) pct. 2 C. civ.

Astfel, raportul de evaluare i-a fost comunicat la data de 01.07.2015, acesta fiind contestat la Curtea de Apel Craiova în termenul legal, formându-se dosarul nr. x/2015.

Împotriva raportului de evaluare, recurentul a depus, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, contestație la Curtea de Apel Craiova, ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, cerere anulată în procedura de regularizare.

Apreciază că, în ipoteza în care instanța va considera că termenul de decădere de 15 zile curge de la data comunicării raportului spre informare Consiliului Județean Gorj de către Instituția Prefectului, și nu de la data de 01.07.2015 când i s-a comunicat personal recurentului, devin incidente efectele întreruptive ale unei cereri anulate ca informă, în speță anulată sau netimbrată, în aplicarea instituțiilor juridice ale decăderii și prescripției extinctive.

Art. 2548 alin. (3) din C. civ. stabilește expres un caz de întrerupere a termenului de decădere iar norma de trimitere a acestui text de lege vizează art. 2537 pct. 2 C. civ. care reglementează cazul de întrerupere a prescripției.

Este de observat că a doua cerere cu același obiect, pentru care s-a format dosarul nr. x/2015 a fost introdusă la data de 17.07.2015, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de anulare a cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x, situație ce asigură premisele incidenței instituției întreruperii termenului de decădere în condițiile art. 2548 alin. (3) C. civ.

Prin urmare, petentul s-a conformat termenului inițial de decădere de 15 zile prevăzut de Legea nr. 176/2010.

În consecință, o eventuală tardivitate ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 nu poate fi constatată întrucât titularul cererii nu a rămas în pasivitate, în condițiile în care a formulat o nouă cerere în termenul de 15 zile prevăzut de art. 2548/alin. (3) C. civ.

Apreciază că instanța de fond, admițând excepția tardivității, a încălcat dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a, art. 2548 alin. (3) C. civ.

În consecință, solicită admiterea recursului.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, întrucât motivele de recurs nu se circumscriu niciunui motiv de casare prevăzut de lege și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Apreciază că, în mod corect instanța de fond a reținut că termenul de exercitare a contestației împotriva raportului de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 este un termen care conduce la pierderea dreptului de acces la instanță și nu pierderea unui drept substanțial. Dreptul de acces la instanță este un drept exclusiv procedural și nu termen care apără un drept material.

Excepția nulității recursului a fost respinsă prin încheierea din data de 28.01.2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Intimata a emis raportul de evaluare nr. x/17.06.2015 prin care s-a stabilit că au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților de către recurentul-reclamant A., prin nerespectarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Inițial, recurentul-reclamant a depus contestația împotriva raportului de evaluare la data de 25.06.2015, a doua zi după ce a fost comunicat, de către Instituția Prefectului - Județul Gorj, către Consiliul Județean Gorj, recurentul deținând funcția de președinte al acestei instituții publice.

În această situație, instanța de recurs, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că recurentul a luat cunoștință de conținutul raportului de evaluare împotriva căruia a formulat contestație, cel mai târziu la data de 25.06.2015, neputându-se accepta existența a două momente de la care încep să curgă termenele pentru formularea contestației.

Textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 uzitează expresia "de la primirea acestuia", fără a se face o distincție cu privire la modalitatea în care persoana care face obiectul evaluării a "primit" raportul.

Or, în condițiile de față, este evident că, la momentul la care a formulat contestația inițială (data de 25.06.2015), recurentul-reclamant avea cunoștință despre conținutul raportului de evaluare, interpretarea dată de instanța de fond situației de fapt aplicată la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 fiind corectă și în spiritul voinței legiuitorului.

În consecință, termenul de 15 zile pentru contestarea raportului de evaluare a început să curgă de la data de 25.06.2015, și nu de la data confirmării de primire a raportului(01.07.2015).

Instanța de recurs reține că termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 are natura juridică a unui termen de decădere, fiind reglementat intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură, potrivit prevederilor art. 180 C. proc. civ., actul normativ special neconținând alte dispoziții exprese în acest sens. Această concluzie se impune și din interpretarea dispozițiilor art. 32 din acest act normativ, care prevede că Legea nr. 176/2010 se completează cu normele procedurale de drept comun.

Recurentul s-a prevalat de dispozițiile art. 2548 alin. (3) din C. civ. potrivit cărora "(3) De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător."

Astfel cum s-a arătat mai sus, termenul legal de 15 zile prevăzut pentru formularea contestației împotriva raportului de evaluare este un termen procedural de decădere, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 180 și următoarele din C. proc. civ., și nu prevederile art. 2548 alin. (3) cu trimitere la art. 2537 pct. 2 și art. 2539 alin. (2) din C. civ.

Prevederile art. 2501 din C. civ., potrivit cărora"(1) Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescripției extinctive și alte drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor" se coroborează cu cele ale art. 2663 prin care se dispune că "Prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuși."

Din interpretarea sistematică a textelor legale incidente, indicate anterior, se desprinde concluzia conform căreia, instituția prescripției reglementată de prevederile C. civ. nu se aplică în cazul drepturilor la acțiune prin care nu se urmărește valorificarea unui drept substantial și față de care este prevăzut în mod expres un termen de decădere în sens procedural.

În consecință, astfel cum corect a interpretat instanța de fond, dispozițiile art. 2548 alin. (3) din C. civ., invocate de către recurent, sunt aplicabile numai termenelor de decădere de drept material, substanțial, pentru a căror valorificare este necesară promovarea acțiunii în justiție iar consecințele decăderii sunt pierderea a însuși dreptului material.

În acest context, instituția decăderii din exercitarea dreptului substanțial nu trebuie confundată cu decăderea din termenul de procedural, care are alte consecințe, și anume pierderea dreptului de a accede la instanța de judecată, astfel că nu se vor reține ca fiind întemeiate susținerile recurentului-reclamant referitoare la incidența prevederilor art. 2548 alin. (3) cu referire la art. 2539 din C. civ.

În cazul de față, depășirea termenului de 15 zile pentru contestarea raportului de evaluare în fața instanței de contencios administrativ, prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a condus la pierderea dreptului de acces la instanță și nu la pierderea unui drept substanțial, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 184 C. proc. civ., ca efect al decăderii dintr-un drept procesual.

Or, atât timp cât recurentul-reclamant nu a solicitat repunerea în termen și nici nu a invocat întreruperea termenului de decădere, în condițiile prevăzute de normele C. proc. civ., se impunea ca să fie formulată contestația împotriva raportului de evaluare, în termen de 15 zile începând cu data de 25.06.2015.

Cea de-a doua contestație a fost formulată la data de 17.07.2014, fiind depășit termenul de decădere prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 astfel că nu prezintă relevanță faptul că prima contestație, care a fost anulată în procedura de regularizare din culpa reclamantului, a fost formulată în termen.

De altfel, nu este lipsit de importanță faptul că jurisprudența instanței supreme este în acest sens (decizia nr. 1157/22.03.2017, decizia nr. 3185/16.10.2015).

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 159/2016 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.