ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 12,06.2018 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4924 din 27 noiembrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 12.06.2018 emisă de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a reprodus apărările formulate în fața primei instanțe, respectiv a motivelor pentru care consideră că actul contestat este legal, apreciind, contrar celor reținute de prima instanță, că decizia contestată este motivată, atât în fapt, cât și în drept, așa încât s-a dat o dezlegare greșită cauzei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C. A. S.A a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constătă nulitatea recursului formulat de pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 4924 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.