ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 2 iulie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A. și alții, toți prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței anularea ordinelor de ministru indicate în anexa la cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la emiterea actelor administrative prin care să se stabilească drepturile salariale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 47/2015, începând cu data de 03.11.2015, și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 1797 din data de 17.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția perimării acțiunii și s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamanți.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului, au arătat că apreciază că nu s-a împlinit termenul de perimare și au invocat prevederile art. 416 din C. proc. civ.
Apărările intimatei
Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.
II. Soluția instanței de recurs
În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că argumentele invocate prin cererea de recurs, deși prezentate extrem de succint, vizează interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin urmare, în temeiul art. 248 raportat la art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., excepția urmează a fi respinsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea ordinelor de ministru indicate în anexa la cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la emiterea actelor administrative prin care să se stabilească drepturile salariale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 47/2015, începând cu data de 03.11.2015, și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare.
Prin încheierea de ședință din data de 25.02.2016, Curtea de Apel București a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015 invocată în dosarul nr. x/2015 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Instanța de fond a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015, invocată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată prin Decizia nr. 396/14.06.2016 a Curții Constituționale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 657 din data de 26.08.2016. De la data la care excepția de neconstituționalitate a fost soluționată prin Decizia nr. 396/14.06.2016 a Curții Constituționale, inclusiv de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii (26.08.2016), și până la momentul pronunțării instanței, partea care justifică un interes nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării procesului, act care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 417 din C. proc. civ., astfel că instanța de fond a admis excepția perimării.
Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului o reprezintă interpretarea dispozițiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanța de judecată.
Potrivit art. 415 din C. proc. civ., "judecata cauzei suspendate se reia:
prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;
prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1 - 6;
în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
prin alte modalități prevăzute de lege."
Deci reluarea judecării procesului în contextul dispozițiilor art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea părților numai în cazurile menționate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat și cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
Totodată, potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."
În cauză se constată că suspendarea nu a operat din motive ce le sunt imputabile recurenților, astfel că, în speță, se poate da eficiență dispozițiilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. arătate anterior.
Instanța de control judiciar reține și obligația impusă prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 care la art. 84 pct. 29 prevede că "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni."
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. și alții, toți prin mandatar B. împotriva sentinței nr. 1797 din data de 17.05.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul Guvernul României.
Admite recursul declarat de A. și alții, toți prin mandatar B. împotriva sentinței nr. 1797 din data de 17.05.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2020.