Decizia nr. 3045/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 170/2019 a Curții de Apel Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca să se dispună suspendarea Deciziei de impunere xnr. 584/09.07.2019 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. xnr. 529/09.07.2019 cu privire la obligația fiscală de plată cu privire la TVA în sumă de 124.521 RON, stabilită prin pct. 2.1.2 B1 din Decizie, respectiv Capitolul II pct. B1 din Raport (Codul fiscal nevalid), obligația fiscală de plată cu privire la TVA în suma de 4.990.753 RON stabilită prin pct. 2.1.

B2 din Decizie, respectiv Capitol II pct. B2 din Raport (lipsa CMR), până la soluționarea pe fond a litigiului având ca obiect anularea actului administrativ fiscal contestat, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 170 din 6 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a fost suspendată parțial executarea Deciziei de impunere nr. x/09.07.2019, cât privește suma de 124.521 RON și suma de 4.990.753 RON reprezentând obligații fiscale principale de regularizat, până la pronunțarea instanței de fond și a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 170 din 6 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Activitatea de Inspecție Fiscală - SIF 5 a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare a Decizie de impunere nr. x/09.07.2019, cât privește suma de 124.521 RON și suma de 4.990.753 RON. În contextul prezentării situației de fapt, în esență, a arătat recurenta-pârâtă că, în dezacord cu instanța de fond, susținerile reclamantei nu pot să înlăture prezumția de legalitate a decizie de impunere, întrucât: pe de o parte jurisprudența CJUE la care se face referire vizează alte situații juridice, iar, p e de altă parte, ridicarea beneficiului scutirii instituit de art. 294 din Codul fiscal nu este condiționată de buna credință a contribuabilului furnizor, fiind consecința nerespectării cerinței exprese impuse de legiuitor în vederea scutirii de taxă pe valoare adăugată, intimata-reclamantă neprobând faptul că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a verifica partenerii contractuali, instanța de fond achiesând la simplele afirmații nedovedite ale acesteia. Totodată, a apreciat recurenta că nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție, respectiv cea a pagubei iminente, întrucât plata sumelor datorate bugetului de stat, ca și cea a impozitelor și taxelor constituie o obligație legală și nu însemnă c aceasta este de natură a provoca vreo pagubă, acestea fiind determinate prin raportare la activitatea desfășurată de contribuabil și la încasările realizate. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a arăta că își menține poziția procesuală exprimată prin memoriul de recurs, reiterând, în esență, aspectele expuse prin acesta.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Prin notele scrise depuse la dosar, la data de 10 martie 2020 recurenta-pârâtă a arătat că a fost desființată Decizia de impunere nr. x/09.07.2019 a cărei suspendare ce formează obiectul prezentului demers judiciar, prin Decizia nr. 47/03.03.2020, pe care a atașat-o, apreciind că acțiunea a rămas fără obiect. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei de interes în susținerea recursului. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, să se dispună suspendarea Deciziei de impunere xnr. 584/09.07.2019 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. xnr. 529/09.07.2019 cu privire la obligația fiscală de plată cu privire la TVA în sumă de 124.521 RON, stabilită prin pct. 2.1.2 B1 din Decizie, respectiv Capitolul II pct. B1 din Raport (Codul fiscal nevalid), obligația fiscală de plată cu privire la TVA în suma de 4.990.753 RON stabilită prin pct. 2.1.2. B2 din Decizie, respectiv Capitol II pct. B2 din Raport (lipsa CMR), până la soluționarea pe fond a litigiului având ca obiect anularea actului administrativ fiscal contestat. Prin sentința nr. 170 din 6 septembrie 2019, instanța de fond admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și a fost suspendată parțial executarea Deciziei de impunere nr. x/09.07.2019, cât privește suma de 124.521 RON și suma de 4.990.753 RON, reprezentând obligații fiscale principale de regularizat, până la pronunțarea instanței de fond. Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 6 septembrie 2019, iar, după data de 4 octombrie 2019, la care autoritatea pârâtă a declarat calea de atac exercitată împotriva acesteia, a fost emisă Decizia nr. 47/03.03.2020, prin care a fost desființată Decizia de impunere nr. x/09.07.2019 emisă de organele de inspectie fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că încetarea, prin desființare, a efectelor Decizie nr. F-CJ 584/09.07.2019 a cărei executare a fost suspendată, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, ce formează obiectul prezentului recurs, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea acestei hotărâri, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului în susținerea recursului exercitat în cauză. Condiția interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătorești pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public și părțile "interesate". Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. Astfel, nu este suficient ca recurenta să aibă capacitate procesuală (de folosință și de exercițiu) și legitimare procesuală, ci este necesar și ca aceasta să justifice un interes în exercitarea și susținerea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluționării recursului, a hotărârii judecătorești atacate, care îi este defavorabilă. Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu mai justifică un interes în susținerea recursului de față, atât timp cât după exercitarea căii de atac aceasta a emis o altă decizie, prin care a desființat Decizia de impunere nr. x/09.07.2019, cât privește suma de 124.521 RON și suma de 4.990.753 RON, reprezentând obligații fiscale principale de regularizat, criticată de reclamantă în prezenta cauză, a cărei executare a fost suspendată prin sentința recurată, un astfel de interes subzistând numai în cazul în care aceste dispoziții mai existau. Soluția instanței de control judiciar se impune și în contextul în care în cauza de față, pretenția dedusă judecății nu este anularea actului administrativ, ci solicitarea acordării măsurii de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, executorialitatea actului, ceea ce nu mai este cazul, reținându-se, totodată, că sentința recurată și-a produs efectele, iar recurenta-pârâtă nu a indicat eventuale prejudicii cauzate ca urmare a suspendării executării Deciziei de impunere nr. x/09.07.2019 dispusă prin aceasta. Așa fiind, Înalta Curte, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condițiile legale astfel cum au fost analizate anterior, urmează să respingă, ca atare, prezenta cale de atac exercitată de autoritatea pârâtă. Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviința, și a obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recursului și va respinge recursul ca lipsit de interes; va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.