Decizia nr. 2651/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1997/24.06.2016, precum și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016, ambele emise de Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 62 din 29.03.2017, a respins acțiunea reclamantului.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Prima instanță nu a ținut seama de faptul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Noul Codul de procedură fiscală pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară. Pe acest aspect, recurentul menționează faptul că nu a avut calitatea de reprezentant al S.C. B. S.R.L. și nici obligația să declare și să achite obligațiile fiscale ale acestei societăți. * Judecătorul fondului a prezumat în mod nejustificat că ar fi fost de rea- credință, fără să se raporteze la probatoriul administrat în cauză. Recurentul consideră că motivele invocate în decizia contestată privind faptul că a fost de rea-credință nu au nicio bază reală, pentru că: - numita C. nu este primul administrator al unei societăți din România care conduce afacerea fără a avea domiciliul în România; dl. D. a fost delegat pentru depunerea online a declarațiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L.; - dl. E. a fost împuternicit de Adunarea Generală a asociaților să efectueze o serie de formalități ce țineau de atribuțiile administratorului S.C. B. S.R.L.; - posturile pe care recurentul le ocupa la F. S.R.L. și G. S.R.L. erau unele tehnice, fără nicio atribuție în conducerea societăților sau verificarea documentelor contabile; societățile F. S.R.L. și G. S.R.L. nu au avut relații comerciale directe cu S.C. B. S.R.L.; - nu a avut împuternicire pentru operațiunile bancare ale societății. * Emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare nu a procedat la identificarea persoanelor care au determinat cu rea-credință nedeclararea/neplata obligațiilor fiscale, după cum impun prevederile pct. 3.5 lit. d) din Capitolul III al Anexei I din Ordinul nr. 127/2014. * Instanța de fond nu a avut în vedere neconcordanțele existente între decizia de impunere din data de 28.04.2015 emisă pe numele S.C. B. S.R.L. și decizia de angajare a răspunderii solidare contestată în cauză.

Apărările formulate în cauză Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Răspunzând punctual la motivele de recurs, partea a precizat următoarele aspecte: * În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal a procedat la audierea asociatului debitoarei B. S.R.L., fiind emisă Notificarea nr. x/25.11.2015, iar ulterior a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/28.12.2015 privind audierea numitului A.. Recurentul nu a făcut dovada faptului că Procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/15.10.2015 emis de AJFP Brasov, prin care a fost declarată starea de insolvabilitate cu bunuri și venituri urmăribile a debitoarei S.C. B. S.R.L., ar fi fost anulat, astfel încât să nu producă efecte juridice. * În mod corect, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii solidare a recurentului, deoarece acesta era singurul asociat care avea domiciliul în țară, era persoana care a lansat invitația administratorului societății să intre în România, a avut calitatea de angajat la F. S.R.L. și G. S.R.L. - societăți care asigurau distribuția pe piață a mărfurilor importate de către S.C. B. S.R.L.-, iar proprietarul spațiului în care funcționa sediul social al S.C. B. S.R.L., H., l-a indicat drept persoana de contact. De asemenea, cele două societăți interpuse - S.C. I. S.R.L. și S.C. J. S.R.L. au fost înființate la aceeași dată și au avut ca asociat pe numitul C., cetățean libanez, asociat/administrator și al S.C. B. S.R.L. . Procesul-verbal întocmit de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu constată natura ilicită a operațiunilor intervenite în principal între B. S.R.L. și S.C. I. S.R.L., care au urmărit sustragerea de la plata TVA -ului colectat și a impozitului pe profit aferent diferenței mari dintre valoarea de achiziție și valoarea de piață, operațiuni care au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 16.301.843 RON. Din materialitatea faptelor ilicite săvârșite de asociații societății, prin circuitul fraudulos al mărfurilor importate la valori subevaluate, subdeclarate la organul vamal pentru a plăti taxe vamale și TVA în vamă la o valoare inferioară, urmată de o creștere cu 340% a prețului de achiziție, fără a se calcula, colecta, declara și achita TVA-ul aferent, precum și impozitul pe profit aferent creșterii de valoare, distribuite prin societăți de tip fantomă, rezultă fără echivoc intenția acestora de a nu declara și de a nu achita obligațiile fiscale, fiind astfel îndeplinită condiția relei-credințe, prevăzută de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală. * Argumentele recurentului sunt simple afirmații, lipsite de susținere reală, în condițiile în care: - prin Procesul-verbal întocmit de inspectorii antifraudă la S.C. B. S.R.L. s-a evidențiat starea de fapt fiscală existentă la nivelul societății, circuitul fraudulos al mărfurilor comercializate de societatea debitoare; ca atare, nu poate fi primită susținerea recurentului referitoare la neconcordanțele existente cu privire la sumele imputate; - recurentul nu a făcut dovada anulării Deciziei de impunere nr. x/28.04.2015, deși avea posibilitatea să o conteste în instanță; - nu are importanță numărul de acțiuni deținute de recurent la S.C. B. S.R.L.

Soluția instanței de recurs 5.1. Considerații generale Așa cum s-a menționat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanșat de recurent are ca obiect verificarea legalității Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1997/24.06.2016, ambele emise de Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov. Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, faptul că măsura de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Noul C. proc. civ..fiscală, este legală, în raport de următoarele aspecte: - reclamantul era singurul asociat cu domiciliul în țară și a formulat invitațiile necesare asociatei C. pentru ca aceasta să poată să obțină viza de intrare în România; - nu există nicio mențiune în sensul că administratorul S.C. B. S.R.L. ar fi revenit în România; - reclamantul nu a putut indica cine se ocupa de declararea și achitarea obligațiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L.; - S.C. B. S.R.L. nu a avut angajați, ceea ce conduce la concluzia că singura persoană care se ocupa de activitatea societății debitoare era reclamantul, cu atât mai mult cu cât proprietarul spațiului în care funcționa sediul social al societății a declarat că reclamantul era persoana de contact; - reclamantul a deținut calitatea de angajat la F. S.R.L., respectiv G. S.R.L., societăți care asigurau distribuția pe piață a mărfurilor importate de S.C. B. S.R.L. - sunt reale mențiunile din Procesul-verbal întocmit de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu; - circuitul mărfurilor importate, prin cele două societăți interpuse și prin importurile la valori subevaluate, subdeclarate la organul vamal, pentru a plăti taxe vamale și TVA în vamă la o valoare inferioară, urmată de o creștere de valoare până la valoarea de piață, fără a se calcula, colecta, declara și achita TVA și impozit pe profit aferent creșterii de valoare, pune în evidență intenția asociaților societății B. S.R.L. de a nu declara și de a nu achita obligațiile fiscale, fiind îndeplinită condiția relei-credințe, condiție impusă de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Noul C. proc. civ. fiscală. - reclamantul a cesionat părțile sale sociale, după data demarării controlului, către un cetățean ghanez, față de care executarea silită este total lipsită de eficiență; - demersurile făcute de reclamant pentru convocarea Adunării generale a asociaților au fost pur formale, determinate de intenția de a cesiona părțile sociale și de a elimina astfel orice răspundere patrimonială, așa încât nu pot fi considerate eforturi reale în vederea clarificării situației persoanei juridice. Înalta Curte nu împărtășește soluția judecătorului fondului cauzei. 5.2. Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanța de control judiciar reține următoarele: Prin Decizia nr. 328238/3/31.03.2016, intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov a stabilit că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a recurentului - care a deținut calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L. de la data de 10.05.2011 și până la data de 18.03.2015 -, în vederea realizării, în parte, a creanțelor fiscale (…), în limita sumei de 13.100.918 RON. În cuprinsul acestei decizii de angajare a răspunderii solidare, emitentul a reținut aspectele ce vor fi redate în continuare: "Având în vedere faptul că obligațiile fiscale au fost declarate parțial de societate, precum și stabilite în sarcina societății prin decizia de impunere nr. x/28.04.2015, corelat cu faptul că nu s-au efectuat plăți de către societate în scopul stingerii acestora, rezultă că reprezentanții societății au acționat în interes propriu, dispunând desfășurarea unei activități care producea prejudicii pentru bugetul de stat prin nedeclararea și neachitarea impozitelor și taxelor, acțiuni care nu pot decât să conducă la concluzia relei-credințe a acestora și care, de altfel, au condus la crearea stării de insolvabilitate a societății. De asemenea, reprezentanții societății nu au depus raportările financiare-contabile anuale și/sau trimestriale, ultimul bilanț fiind depus la 31.12.2013. Astfel, agentul economic prin neachitarea obligațiilor bugetare și ascunderea informațiilor financiare ale societății, cu rea-credință, a declanșat starea de insolvabilitate. Reaua-credință rezultă și din nedepunerea la dispoziție de către reprezentanții societății comerciale debitoare a documentelor contabile necesare organelor de executare silită în vederea continuării măsurilor de executare silită. Prin lipsa activității la sediul social declarat, prin neprimirea corespondenței de către administratori/asociați și ignorarea solicitărilor organului fiscal, se poate justifica existența relei-credințe a reprezentanților societății." Această măsură a fost menținută prin Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 1997/24.06.2016, emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov. Conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: "(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (…) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Din interpretarea textului legal anterior citat, rezultă faptul că pentru angajarea răspunderii solidare a unei persoane pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții: - persoana în cauză să aibă îndatorirea de a declara și/sau de a achita la scadență obligațiile fiscale ale societății; - existența relei credințe în neîndeplinirea obligației anterior arătate. Contrar celor reținute de autoritatea intimată în deciziile contestate în cauză și confirmate prin soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile mai sus enunțate pentru a fi angajată răspunderea solidară a recurentului pentru obligațiile de plată restante ale debitoarei insolvabile S.C. B. S.R.L., în raport de următoarele argumente: Recurentul a deținut doar calitatea de asociat în cadrul S.C. B. S.R.L. cu o participație de 5% din părțile sociale ale acesteia, în perioada 10.05.2011 - 18.03.2015. Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv." În condițiile în care recurentul nu a avut calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L., nu ar fi putut reprezenta în mod legal societatea în raporturi juridice cu scopul de a nu declara sau a nu plăti obligațiile fiscale ale societății debitoare. Conform prevederilor art. 71 alin. (1) din actul normativ anterior arătat, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres. Instanța de control judiciar constată că recurentul nu a primit de la administratorul societății debitoare dreptul de a reprezenta societatea, pentru a se putea reține că acesta, cu rea-credință, nu a declarat și/sau achitat obligațiile fiscale ale societății. În temeiul dispozițiilor art. 193 alin. (1) din aceeași lege, fiecare parte socială da dreptul la un vot. Ca atare, cele 5 părți sociale deținute de recurent în societate nu i-ar fi conferit posibilitatea de a lua decizii în numele acesteia, în lipsa acordului celuilalt asociat - C. -, care deținea 95% din capitalul social și avea calitatea de administrator al societății. Relevante pe subiectul analizați și prevederile art. 195 din Legea nr. 31/1990 în care se menționează faptul că: "(1) Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin odată pe an sau de câte ori este necesar. (2) Un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări." Așadar, recurentul, în condițiile în care nu avea calitatea de administrator și nici nu deținea o pătrime din capitalul social al S.C. B. S.R.L, nu putea să procedeze la convocarea adunării generale a asociaților pentru a discuta modalitatea în care sunt respectate dispozițiile legale referitoare la declararea și achitarea obligațiilor fiscale ale societății. În raport de aspectele anterior prezentate nu se poate reține faptul că recurentul, cu rea-credință, a determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L. În consecință, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. 5.3. În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., instanța de control judiciar va obliga pârâtele la 4.900 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxa de timbru și onorariul de avocat, conform dovezilor depuse la dosar.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantului, va anula Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 1997/24.06.2016, precum și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, în privința reclamantului, în limita sumei de 13.100.918 RON. Înalta Curte va obliga pârâtele la 4.900 RON cheltuieli de judecată către reclamant.