ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat următoarele:

(i) Anularea Deciziilor A.S.F. nr. 552 și nr. 555 din 18 aprilie 2019;

(ii) Anularea Deciziei A.S.F. nr. 746/31.05.2019, de soluționare a plângerii administrative prealabile formulată împotriva Deciziilor A.S.F. nr. 552 și nr. 555 din 18 aprilie 2019;

(iii) obligarea pârâtei A.S.F. la emiterea unei Decizii privind constatarea acțiunii concertate a tuturor persoanelor prezentate în cadrul grupurilor de persoane identificate ca acționând concertat, precizate de reclamantă în cadrul sesizării nr. 2.975/01.04.2019, înregistrată la A.S.F. sub nr. x/02.04.2019;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 778/12.11.2019 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Brașov.

În motivarea sentinței de declinare s-a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă anularea unor decizii emise de A.S.F. în exercitarea atribuțiilor specifice prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și d) din O.U.G. nr. 93/2012, astfel cum rezultă din preambulul celor două acte atacate, recte deciziile nr. 552 și nr. 555 din 18 aprilie 2019.

Relevante sub aspectul competenței de soluționare a cauzelor ce privesc deciziile și orice alte acte administrative emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt dispozițiile art. 21 indice 3 din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilesc regula de principiu conform căreia actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Or, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)."

Norma legală anterior citată instituie o competență teritorială exclusivă .

În speță, reclamanta este o persoană juridică de drept privat, cu sediul în municipiul Brașov, context în care, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că instanța competentă să solutioneze cererea dedusă judecătii este Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ si fiscal.

S-a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață "Decizia de sancționare prevăzută la alin. (2), precum și celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi pot fi atacate la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Actele emise în prezenta cauză sunt însă acte emise în temeiul O.U.G. nr. 93/2012, context în care nu se poate reține în mod rezonabil incidența dispozițiilor art. 133 din Legea nr. 24/2017.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 19/2020 din data de 16 martie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că soluționarea prezentei cauze este de competența teritorială exclusivă a Curții de Apel București, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 și art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017.

Astfel, în preambulul celor două decizii atacate se face referire la dispozițiile O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, deoarece această ordonanță prevede cadrul general în care A.S.F. își desfășoară activitatea, astfel că este firesc ca această ordonanță să fie menționată în toate actele administrative emise de A.S.F. .

Însă, Deciziile A.S.F. nr. 552/18.04.2019 și nr. 555/18.04.2019, decizii prin care două grupuri de acționari ai A. S.A. au fost prezumați că acționează în mod concertat, au avut ca temei legal prevederile speciale ale Legii nr. 297/2004 și Legii nr. 24/2017.

În cuprinsul deciziilor contestate se prevede în mai multe rânduri că analiza A.S.F. a fost făcută în considerarea prevederilor Legii nr. 297/2004 și Legii nr. 24/2017.

Curtea de Apel Brașov a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 stabilesc o competență teritorială exclusivă și constituie legi speciale față de prevederile Legii contenciosului administrativ, fiind aplicabile în temeiul principiului specialia generalibus derogant.

Curtea a constatat că dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 93/2012 consacră numai dreptul de acces la justiție pentru orice persoană care se consideră prejudiciată de actele acestei autorități administrative și nu reprezintă o reglementare specială referitoare la competența materială/teritorială a instanțelor judecătorești, care să poată fi reținută în cauză.

Nu poate fi reținută nici aplicarea dispozițiilor art. 21

3

din aceeași ordonanță de urgență, întrucât, deși este adevărat că acest articol cuprinde o normă de trimitere la Legea contenciosului administrativ, ca lege generală în materie de contencios administrativ, care reglementează competența materială și teritorială în art. 10, art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012 nu conține o normă de stabilire a unei competențe speciale pentru acest tip de litigii, ci trimite la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, norme de drept comun care nu sunt aplicabile.

Prioritar însă, Curtea de Apel Brașov a considerat faptul că motivarea în fapt și drept reținută de A.S.F. în ambele decizii atacate, este bazată pe prevederile speciale ale Legii nr. 297/2004 și ale Legii nr. 24/2017, prevederi ce se aplică cu prioritate față de dispozițiile generale ale O.U.G. nr. 93/2012, ordonanță ce prevede cadrul general în care A.S.F. își desfășoară activitatea.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă cauzei, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziilor A.S.F. nr. 552 și nr. 555 din 18 aprilie 2019; anularea Deciziei A.S.F. nr. 746/31.05.2019 de soluționare a plângerii administrative prealabile formulată împotriva Deciziilor A.S.F. nr. 552 și nr. 555 din 18 aprilie 2019; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind constatarea acțiunii concertate a tuturor persoanelor prezentate în cadrul grupurilor de persoane identificate ca acționând concertat, precizate de reclamantă în cadrul sesizării nr. 2.975/01.04.2019, înregistrată la A.S.F. sub nr. x/02.04.2019;

În stabilirea competenței de soluționare a cauzelor ce privesc deciziile și orice alte acte administrative emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 21 indice 3 din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilesc regula de principiu conform căreia actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în actualul context legislativ, O.U.G. nr. 93/2012 nu a abrogat reglementările speciale anterioare, acestea păstrându-și apartenența la dreptul pozitiv, ci în conformitate cu prevederile art. 28 din actul normativ anterior indicat, acestea se completează cu legislația care reglementează activitatea autorităților care se desființează, în măsura în care acestea nu vin în contradicție cu prevederile sale.

Văzând dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, prevederi care stabilesc competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, Înalta Curte constată că aceste dispoziții sunt în opoziție cu toate celelalte prevederi referitoare la competența de soluționare a cauzelor, astfel încât se poate aprecia că sunt în contradicție cu prevederile art. 21 indice 3 din O.U.G. nr. 93/2012, ceea ce le face inaplicabile.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei îl reprezintă anularea unor decizii emise de A.S.F. în exercitarea atribuțiilor specifice prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și d) din O.U.G. nr. 93/2012, astfel cum rezultă din preambulul celor două acte atacate, respectiv Deciziile nr. 552 și nr. 555 din 18 aprilie 2019.

Prin urmare, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul reclamantei (municipiul Brașov), astfel cum impun prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și va dispune în consecință.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.