Decizia nr. 2233/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 139/2014 a Curții de Apel Galați

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecat înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 martie 2014, sub nr. x/03.03.2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, a solicitat anularea Deciziei nr. 43176/23.12.2013 a APDRP București, dată în soluționarea contestației administrative înregistrate la APDRP sub nr. x/02.12.2013, formulată împotriva Procesului-verbal de constatare nr. x/05.1.2013, încheiat în urma monitorizării ex-post a Contractului de finanțare x/10.06.2010. Prin sentința civilă nr. 139 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Galați a admis cererea A. S.R.L. și, în consecință, a anulat actele administrative atacate. Prin decizia civilă nr. 430 din 9 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (succesoare a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva sentinței civile nr. 139 din 12 iunie 2014, pronunțată Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 05.04.2017, sub nr. x/2014*.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 218 din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Galați a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/5.11.2013, Decizia nr. 43176/23.12.2013, precum și Notificarea privind descoperirea unui debit nr. x/7.11.2013 emise de pârâtă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 8.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 218 din 19 octombrie 2017, pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. O primă critică adusă sentinței pornește de la observația că, prin decizia de casare nr. 430/9.02.2017, ÎCCJ-SCAF a reținut că instanța de fond, în primul ciclu procesual, nu a analizat legalitatea actelor administrative atacate în raport de temeiurile de fapt și de drept inserate în cuprinsul acestora. În rejudecare, instanța de fond, deși ajunge la concluzia că societatea reclamantă este întreprindere legată cu ÎI B., nu atestă că, prin raportare la prevederile legale și contractuale aplicabile în speță, beneficiara finanțării A. S.R.L. se face vinovată de săvârșirea unei nereguli. Cele două întreprinderi își desfășoară activitatea pe aceeași piață și sunt deținute de aceeași persoană, B., așa încât, urmând dispozițiile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, este evident că sunt întreprinderi legate. De asemenea, asociatul majoritar al societății reclamante cunoștea situația de fapt, domeniul de activitate și codurile CAEN ale celor două societăți. B. a completat și semnat declarația prin care a susținut că societatea intimată-reclamantă este microîntreprindere autonomă, declarație care a constituit anexa 4.2 la cererea de finanțare. Astfel, societatea reclamantă a acționat în sensul creării în mod artificial a condițiilor de eligibilitate, aceasta fiind neregula. Raportat la prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, folosirea de declarații inexacte în scopul creării în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plăți FEADR, contravine obiectivelor acestei forme de finanțare nerambursabilă. O a doua critică adusă sentinței se referă la aprecierea instanței de fond potrivit căreia legătura dintre societatea reclamantă și ÎI B. nu are nicio relevanță în condițiile în care reclamanta, în perioada 2010-2013, a prestat servici de arat și către alte persoane fizice sau juridice. Recurenta-pârâtă reiterează că neregula constatată nu se referă la existența conflictului de interese, ci la declarația nereală a reprezentantului societății reclamante, potrivit căreia întreprinderea este una autonomă, declarație făcută în scopul de a crea în mod artificial condițiile pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă prin FEADR. Raportat la dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, așa cum au fost interpretate prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-434/12, recurenta-pârâtă arată că o nouă entitate direct sau indirect controlată de către proprietarii/managerii beneficiarului inițial și care solicită la rândul său sprijin pentru investiții, echipamentele astfel achiziționate servind exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului inițial, reprezintă o situație în care sunt create condiții artificiale pentru obținerea finanțării. Măsura 312 numără printre obiective pe acela al sprijinirii, creării și dezvoltării microîntreprinderilor în mediul rural. Un astfel de obiectiv este pus sub semnul întrebării dacă entitatea nou creată contribuie exclusiv la operațiunile economice ale altei companii, fără a căuta să obțină profit propriu. În speță, îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 (de a crea și diversifica servicii pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi) nu a fost atins întrucât cele două întreprinderi legate își prestează reciproc servicii, iar utilajele achiziționate prin proiect sunt destinate deservirii preponderente a membrilor unei singure familii și a firmelor deținute de către aceștia, aspecte care nu au fost analizate de instanța de fond. Din perspectiva elementului obiectiv, nu este suficient să fie atinsă finalitatea proiectului, ci contează și modul în care aceasta este îndeplinită, prin prestarea de servicii către o întreprindere unde același deținător al societății beneficiare este titular. În ceea ce privește elementul subiectiv, instanța de fond nu a analizat și dispozițiile art. 18 din Regulamentul UE nr. 65/2011, potrivit cărora gravitatea neconformității depinde de importanța consecințelor acesteia, respectiv de efectul asupra operațiunii în ansamblu. O a treia critică adusă sentinței se referă la aprecierea instanței de fond potrivit căreia scopul Măsurii 312 a fost atins. Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, neregula înseamnă orice încălcare a unei dispoziții de drept unional, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a operatorului economic și care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Beneficiara finanțării și-a asumat prevederile art. 11 alin. (3) din anexa 1 la contract, care stipulează că, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea contractului, are obligația de restitui integral sumele primite cu titlu de finanțare nerambursabilă. Elementele care au condus la concluzia creării condițiilor artificiale nu trebuie tratate separat, ci trebuie coroborate și analizate simultan și comparativ, analiză care conduce la concluzia creării condițiilor artificiale. În speță s-a dovedit că reclamanta nu este o microîntreprindere de sine stătătoare, aptă să realizeze obiectivele Măsurii 312, ci a fost creată cu scopul clar de a obține în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, în condițiile în care relațiile comerciale s-au desfășurat între societatea reclamantă și o singură altă entitate juridică. Rezultă să s-a urmărit de la bun început achiziționarea utilajelor care să deservească interesele ÎI B.. Este invocată și hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-110/13, arătându-se că modalitatea în care cele două entități au concertat la implementarea proiectului dovedește pe deplin existența grupului economic, respectiv a neregulii.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat, în esență, că nu s-a aplicat simultan pentru finanțări pe aceeași Măsură, iar legătura juridică dintre cele două entități nu constituie neregulă, ea fiind, de altfel, bine cunoscută de către autoritatea pârâtă încă de la data formulării cererii de finanțare. Recurenta compilează fără logică texte legale fără să le ofere o interpretare sistematică, sau măcar una literală corectă, și le invocă fără a le corela cu constatările de fapt din cauza de față. Ca să existe elementul obiectiv al abaterii ar fi trebuit să se dovedească că B. este în spatele unor societăți afiliate care au obținut simultan și cumulat, pentru proiecte identice, finanțării care depășesc plafonul de 200.000 euro sau că beneficiara reală a proiectului ar fi ÎI B. și că aceasta nu ar fi fost eligibilă. Or, proiectul are o valoare de numai 57.000 euro, iar ÎI B. nu a aplicat pentru finanțare. Recurenta încearcă fără temei să acrediteze ideea că nu ar fi fost atinse obiectivele Măsurii 312, făcând o seamă de afirmații neadevărate sau fără legătură cu speța dedusă judecății. În realitate, ÎI B. nu a fost beneficiara exclusivă a serviciilor prestate de intimata-reclamantă, din primele 100 de facturi analizate de AFIR, 86 atestând prestarea unor servicii către alte persoane fizice și juridice decât societatea afiliată. Este infirmată, astfel, așa-zisa colaborare cu ÎI B.. De asemenea, nici societatea reclamantă și nici ÎI B., dar nici cele două întreprinderi luate împreună, nu se apropie de valorile maxime prevăzute pentru dimensiunea unei microîntreprinderi, nici prin numărul de angajați, nici prin volumul afacerii.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 29 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 3 iunie 2020, cu citarea părților, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente: În debutul analizei este de menționat că deși recurenta-pârâtă a invocat două cazuri de nelegalitate a hotărârii, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse se încadrează toate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă invocă o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept substanțial incidente pe care ar fi săvârșit-o instanța de fond având în vedere că, deși a constatat că societatea intimată-reclamantă este întreprindere legală cu ÎI B., a apreciat totuși că reclamanta nu se face vinovată de săvârșirea neregulii constând în crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării din FEADR, considerând fără relevanță prestarea serviciilor de către reclamantă preponderent către ÎI B. și stabilind în mod greșit că scopul Măsurii 312 a fost atins. Rezultă din esența anterior enunțată a acestor critici că nu se susține nici lipsa motivării și nici existența unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, motiv pentru care Înalta Curte va trata cererea de recurs din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. Ceea ce a susținut autoritatea recurentă-pârâtă prin actele administrative atacate și continuă să susțină și prin recursul declarat este că intimata-reclamantă a creat condiții artificiale pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul FEADR-Măsura 312 - Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi . În susținerea tezei creării condițiilor artificiale, autoritatea s-a raportat la statutul societății intimate-reclamante de întreprindere legată cu ÎI B., în sensul prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, statut pe care beneficiara finanțării nu l-a declarat cu ocazia adresării cererii de finanțare. Înalta Curte constată că raționamentul logico-juridic al autorității recurente este incomplet, nefiind evidențiate, tocmai raportat la jurisprudența CJUE în cauza C-434/12 (invocată prin cererea de recurs), elementul obiectiv și elementul subiectiv care conduc la concluzia creării condițiilor artificiale pentru a beneficia de finanțarea nerambursabilă, în sensul art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011. Elementul obiectiv presupune să fie identificate împrejurări concrete care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Aceasta înseamnă ca autoritatea să probeze practica abuzivă a beneficiarului finanțării, prin identificarea unui ansamblu de circumstanțe obiective din care să rezulte că, în pofida respectări formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins. Elementul subiectiv care, de asemenea, trebuia relevat constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Măsurii 312, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de această măsură. Or, în speță, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a făcut decât să evidențieze o legătură juridică între cele două întreprinderi, pe care le-a considerat întreprinderi legate, raportat la cadrul legislativ cuprins în art. 4 4 din Legea nr. 346/2006, fără să arate însă în ce a constat practica abuzivă a beneficiarei finanțării. Simpla declarare a statutului de microîntreprindere autonomă, în loc de microîntreprindere legată de o altă microîntreprindere, nu este suficientă pentru a concluziona asupra existenței unei practici abuzive, respectiv a creării în mod artificial a condițiilor pentru obținerea finanțării, câtă vreme Măsura 312 se adresează microîntreprinderilor din sectorul non agricol din spațiul rural, având ca obiectiv specific crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către aceste microîntreprinderi. Autoritatea pârâtă nu arată în concret nicio consecință a nedeclarării de către beneficiara finanțării a statutului de întreprindere legată. Mai mult de atât, se raportează la indicatori de creare condiții artificiale care nu există în cauză. Astfel, în cauză nu s-a relevat că societatea intimată-reclamantă a fost creată în scopul accesării finanțării pentru achiziționarea de utilaje care să servească exclusiv intereselor financiare ale ÎI B. și, mai mult de atât, ultima întreprindere menționată nu este la rândul său beneficiara unei finanțări în cadrul aceleiași Măsuri. Recurenta se referă în mod greșit în cuprinsul cererii de recurs și la împrejurarea că de serviciile societății intimate-reclamante ar fi beneficiat în mod exclusiv ÎI B., fapt infirmat de către instanța de fond, pe baza probatoriului administrat. Prin urmare, susținerile conform cărora societatea reclamantă ar contribui exclusiv la operațiunile economice ale altei întreprinderi, fără a căuta să obțină profit propriu sunt străine de situația de fapt reținută de instanța de fond, pe baza probatoriului administrat. Recurenta-pârâtă afirmă că obiectivul specific al Măsurii 312 (diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi) nu ar fi fost atins, însă această susținere este, la rândul său, contrazisă de raționamentul primei instanțe, care a evidențiat îndeplinirea acestui obiectiv specific reținând că utilajele achiziționate au contribuit la diversificarea serviciilor pentru populația rurală, dovadă stând facturile fiscale emise de societatea reclamantă și care atestă prestarea serviciilor către alte 86 persoane fizice și juridice în perioada 2010-2013 (perioadă avută în vedere și în cadrul controlului întreprins de autoritatea pârâtă). În concluzie, deși recurenta-pârâtă se referă la săvârșirea unei nereguli, respectiv la crearea de condiții artificiale de către intimata-reclamantă în scopul accesării fondurilor FEADR, prin actele administrative atacate nu a fost demonstrată nici practica abuzivă a beneficiarei finanțării și nici intenția de a obține un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. Pe care de consecință, instanța de fond a stabilit, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 și a art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru a se constata crearea unor condiții artificiale în scopul obținerii finanțării. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.