ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2020

Ședința publică din data de 7 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 04.07.2019 sub numărul x/2019 reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanței:

a) anularea Ordinului 981/2019, pentru că nu exprimă salarizarea în drept avută la data detașării fiind detașat la PICCJ nu de la Inspectoratul General al Poliției Române cu care nu mai are raporturi de serviciu ca efect al mutării la MAI-DGMRU, ci detașat de la MAI - DGMRU chiar de pe statul M ceea ce înseamnă că salarizarea avută în drept la data detașării este cea de pe statul M care trebuie să fie conformă cu noua lege a salarizării nr. 153/2017;

b) emiterea unui alt ordin de salarizare cu aplicabilitate de la 01.01.2019 privind salariul de funcție cu sporurile și compensațiile aferente în conformitate cu salarizarea în drept avută la data detașării (cea de pe statul M) care să prevadă și beneficiul nerecunoscut prevăzut de art. 65 alin. (8) din Anexa VI la Legea 153/2017;

c) repararea pagubei în sarcina PICCJ, în principal pe temeiul art. 8 din Legea 554/2004 și în subsidiar în sarcina MAI pe temeiul art. 47 alin. (4), art. 166 alin. (4) și 268 alin. (1) lit. c) Codul Muncii constând în calcularea și acordarea diferențelor salariale dintre ceea ce s-a încasat efectiv de la 01.01.2019 și ceea ce trebuia să încaseze în drept la 01.01.2019 precum și în continuare în condițiile în care starea de fapt și de drept din Ordinul 981 rămân neschimbate, cu titlu de despăgubiri, la care să se aplice dobânda legală și indicele de inflație, calculate de la data scadenței și până la data plății efective;

d) să se constate în baza art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2) teza unu și art. 8 din Legea 554/2004 actualizată refuzul nejustificat din partea MAI de a-i pune la dispoziție actele administrative de salarizare care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale de către PICCJ (salariu de funcție, sporuri, beneficii) în drept pentru creșterea de 25% a salariului de funcție de la 1 ianuarie 2019 și a sporurilor aferente precum și refuzul de a le transmite către PICCJ cu obligarea acestuia de a i le pune la dispoziție, de a i le comunica și PICCJ într-un termen rezonabil de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii cu obligarea la acordarea unei penalități de 50 RON pe fiecare zi de întârziere de la depășirea termenului de 30 zile de la rămânerea definitivă în temeiul art. 18 alin. (5) din L. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 564, pronunțată la data de 11.09.2019, Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași, invocată din oficiu și a declinat judecarea cererii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Tribunalul a reținut că pârâții din prezenta cauză sunt Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Afacerilor Interne, autorități publice centrale.

Prin sentința civilă nr. 17 din data de 10.01.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamant, și declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tibunalului Călărași.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că prin ordinul contestat au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantului, ofițer de poliție judiciară, începând cu data de 01.01.2019.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 153/2017:

"(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere."

Totodată, reținând că reclamantul este încadrat ca ofițer de poliție, funcționar public cu statut special conform art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, Curtea de Apel a constatat că sunt aplicabile disp.art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 prevăd că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea Ordinului nr. 981/2019 emis de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului(ofițer de poliție judiciară), solicitând totodată emiterea unui alt ordin de salarizare, acordarea de despăgubiri și obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor De Interne de a i pune la dispoziție actele administrative de salarizare care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că prin actul administrativ contestat au fost stabilite de către Inspectoratului General al Poliției Române drepturile salariale ale reclamantului, ofițer de poliție judiciară(funcționar public cu statut special).

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competență materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Această interpretare este conformă Soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe".

Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2020.