ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2583/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.11.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași: anularea Ordinului nr. 2938/c/18.09.2015 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin, prin care să i se stabilească un cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, respectiv clasa de salarizare 100 gradație 5 pentru perioada 09.04.2015-31.07.2015 și clasa de salarizare 101 gradația 5 începând cu data de 01.08.2015 și să dispună, în calitate de ordonator principal de credite, alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata dobânzii aferente; obligarea pârâților Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași la plata diferențelor bănești rezultate dintre indemnizația stabilită la nivel maxim și cea încasată, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, și dobânda legală aferentă de la data exigibilității sumelor.

Prin sentința nr. 1255 din 13 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași; a anulat Ordinul nr. 2938/c/18.09.2015 emis de pârâtul Ministrul Justiției, pe care l-a obligat să emită un nou ordin de încadrare salarială a reclamantei, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, încadrarea urmând a se face atât pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2015, cât și pentru perioada următoare, începând cu data de 01.08.2015.

De asemenea, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București să efectueze demersurile necesare în vederea plății, iar pârâtul Tribunalul Călărași să efectueze plata către reclamantă a eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală de la data exigibilității la data plății efective.

Împotriva sentinței nr. 1255 din 13 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași.

3.1. Prin recursul declarat, pârâtul Tribunalul Călărași solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei în contradictoriu cu acest pârât.

În motivarea recursului arată că Tribunalul Călărași nu poate stabili cuantumul eventualelor diferențe salariale rezultate care i se cuvin reclamantei, ci în calitate de ordonator terțiar de credite, doar pune în executare și în plată drepturile stabilite prin Ordin al Ministrului de Justiție, astfel că va putea duce la îndeplinire hotărârea instanței numai după ce se va emite un ordin de salarizare prin care să se stabilească drepturile solicitate de reclamantă.

Susține că obligația sa de a achita diferențe salariale este subsecventă și condiționată de îndeplinirea de către Ministerul Justiției a obligației de a emite un ordin de salarizare în acest sens.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului arată că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța reținând în mod eronat că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și magistraților.

Recurentul-pârât invocă prevederile art. 90

2

din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate și art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, referitor la funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și susține că aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, nu poate fi extinsă unei categorii pe care legea nu o prevede în mod expres.

Susține că dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)

1

să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, ar fi fost modificate expres prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, și nu prin aprobarea unor norme derogatorii.

Arată că mai mult, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a stipulat în expunerea de motive că această modificare se impune întrucât există niveluri diferite de salarizare pentru aceeași funcție în cadrul aceleiași instituții, sens în care au fost introduse șase noi articole după art. 3, în vederea creării unui cadru unitar de salarizare.

Prin urmare, consideră că salariul intimatei-reclamante a fost stabilit în mod corect și în conformitate cu dispozițiile legale incidente, iar înlăturarea eventualelor discrepanțe sau diferente poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași: anularea Ordinului nr. 2938/c/18.09.2015 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin, prin care să i se stabilească un cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, respectiv clasa de salarizare 100 gradație 5 pentru perioada 09.04.2015-31.07.2015 și clasa de salarizare 101 gradația 5 începând cu data de 01.08.2015 și să dispună, în calitate de ordonator principal de credite, alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata dobânzii aferente; obligarea pârâților Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași la plata diferențelor bănești astfel rezultate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă.

În speță, intimata-reclamantă este judecător în cadrul Judecătoriei Călărași.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de către recurentul-pârât prin înscrisul depus la data de 14.05.2019, vizează de fapt o apărare față de pretențiile deduse judecății de către reclamantă, prin care arată că a fost emis OMJ nr. 2066/C/2018, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei conform Legii nr. 71/2015.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că prin ordinul emis a fost, în fapt, executată voluntar sentința atacată, neputându-se reține vreun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate sub acest aspect, după cum nu se poate reține nici lipsa de obiect a acțiunii reclamantei, care, de altfel, cuprinde mai multe capete de cerere.

Pe de altă parte, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", or, ordinul la care Ministerul Justiției face referire a fost emis la o data ulterioară pronunțării hotărârii recurate, astfel că și din această perspectivă, excepția nu poate fi reținută.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte reține că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul Ordonanței de Urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Astfel, se reține că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În esență, diferențele salariale au fost generate de faptul că potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizația de încadrare, procent net inferior celor prevăzute pentru avansarea în tranșe de vechime din legislația anterioară (O.U.G. nr. 27/2006), astfel că judecătorii care au avansat în gradația aferentă vechimii în muncă sau funcție ulterior datei de 01.01.2011 au beneficiat de o majorare cu 2,5% pentru fiecare gradație, pe când magistrații care au îndeplinit aceste condiții anterior datei de 01.01.2011 au beneficiat și beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum superior.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Înalta Curte reține ca nefondată critica recurentului Ministerul Justiției referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că și prin Hotărârea din data de 30.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dat o interpretare acestor texte de lege, stabilindu-se că, în ceea ce privește situația judecătorilor, procurorilor și a personalului asimilat care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în funcție/în muncă după data de 1 ianuarie 2011, pentru care indemnizația de încadrare este mai mică decât a acelora care au trecut în aceleași tranșe, anterior datei 1 ianuarie 2011, în acord și cu punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce corespund interpretării Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, comunicate cu adresa nr. x/20.05.2015, se impune acordarea, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2015, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Cât privește susținerea recurentului-pârât în sensul că înlăturarea eventualelor discrepanțe sau diferențe poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016, de modificare și completarea a O.U.G. nr. 57/2015, ce a avut loc ulterior, Înalta Curte constată că această modificare a survenit tocmai pentru a complini lipsa unei prevederi anterioare în acest sens, astfel că o asemenea interpretare nu se poate reține.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Cât privește recursul declarat de pârâtul Tribunalul Călărași, Înalta Curte constată că prin acesta nu sunt aduse critici care să vizeze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci, în esență, se critică faptul că Tribunalul Călărași nu poate stabili cuantumul eventualelor diferențe salariale cuvenite reclamantei, ci în calitate de ordonator terțiar de credite, doar pune în executare și în plată drepturile stabilite prin Ordin al Ministrului de Justiție.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu pot face obiect al analizei instanței de recurs, ci, întrucât vizează modalitatea de aducere la îndeplinite a hotărârii recurate și cuantumul sumelor la care este îndreptățită reclamanta, eventual acestea ar putea face obiect al unei contestații la executare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenți sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menținută de instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași împotriva sentinței nr. 1255 din 13 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași împotriva sentinței nr. 1255 din 13 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.