ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C. și D., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș solicitând:

- anularea parțială a Ordinului emis de Ministrul Justiției sub nr. x din 24.05.2017, respectiv anexele 15 și 18, privind pe reclamanți, cu consecința emiterii unor ordine de salarizare individuale pentru fiecare dintre petenți, cu menționarea drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 09.04.2015, conform articolului 1 al Ordinului de salarizare emis la data de 24.05.2017 cu nr. 1475/c, respectiv cu stabilirea drepturilor salariale cuvenite fiecărui petent, prin raportate la nivelul maxim în plată existent la nivelul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție’’;

- obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare pentru fiecare petent în parte și cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 ";

- aferent fiecărui ordin de salarizare individual emis în condițiile solicitate, obligarea pârâților-ordonatori de credite, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite începând cu data emiterii ordinului și până la data plății efective, actualizate în funcție de indicele de inflație și în continuare, pentru viitor, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței, 09.04.2015, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 938 din 5 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanții C., D., A., B., toți prin reprezentant C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanți ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pârâtul Tribunalul Maramureș a fost obligat să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Împotriva sentinței civile nr. 938 din 5 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât drepturile pretinse de reclamanti au fost acordate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a susținut recurentul-pârât că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1475/C/2017, emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizației brute lunare și ale sporurilor aferente acestora pentru intimații-reclamanți.

Astfel, OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016 la art. 1 alin1 prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"

În acest context, prin raportare la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale și dispozițiile art. 147 din Constituție, recurentul-pârât a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a OMJ nr. 1475/C/2017 și emitere a unui nou ordin pentru stabilirea unei indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON anterior datei de 1 octombrie 2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 4 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 19 mai 2020, recurentul-pârât a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 și nr. 92/C/2019, pe care le-a atașat, în copie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții C., D., A., B., judecători la Judecătoria Sighetul Marmației, au solicitat, în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș, anularea parțială a Ordinului nr. 1475/C/2017 emis de Ministrul Justiției, obligarea pârâtului să emită un noi ordine de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale reținute și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă acțiunea, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanți ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pârâtul Tribunalul Maramureș a fost obligat să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Totodată, prin Ordinul nr. 92/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Cluj se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-22.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Cluj se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-22.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Cluj se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-22.

Art. 2 Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel Cluj și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice. (...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, prin cererea de recurs, că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 92/C/2019, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 92/C/2019 nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 92/C/2019, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către aceștia.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 92/C/2019 (emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Cluj se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-22 (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 2), pentru perioada 01.01.2018-30.06.20.2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, reclamanții aflându-se, în anexele menționate, la pozițiile nr. 7-10, 16-17 și a satisfacerii pretențiilor reclamantilor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acesta, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 92/C/2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamant, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanți privind emiterea de către Ministerul Justițieic a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului Tribunalul Maramureș, în calitate de ordonator terțiar de credite, obligația subsecventă de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare și rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

Mai mult decât atât, Înalta Curte observă că, inclusiv prin OMJ nr. 92/C/2019, s-a prevăzut că plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea acestui ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel Cluj și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reține că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizația de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispozițiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii fiind îndeplinite.

Prin urmare, reclamanții au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 938 din 5 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanții C., D., A., B., privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.