ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2020

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.04.2017 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției, de a soluționa contestația prealabilă (expediată către MJ la 06.03.2017) formulată de împotriva Ordinelor de salarizare individuală emise la 22.02.2017 cu nr. x (privind pe reclamantul H.); 402/C/2017 {privind pe reclamanta K.);403/C/2017 {privind pe reclamantul N.); 404/C/2017 {privind pe reclamantul F.);406/C/2017 {privindpe reclamanta G.); 408/C/2017 {privind pe reclamanta E.); 395/C/2017 {privind pe reclamantul A.); 393/C/2017 {privind pe reclamanta D.); 394/C/2017 (privind pe reclamantul C.); 397/C/2017 (privind e reclamanta O.); 398/C/2017 {privind pe reclamanta P.); 399/C/2017 (privind pe reclamantul B.); 400/C/2017 (privind pe reclamanta I.); 401/C/2017 (privind pe reclamanta L.); 485/C/2017 (privind pe reclamanta J.) și nr. 486/C/2017 (privind pe reclamanta M.) și, pe cale de consecință, să se dispună:

- anularea parțială a ordinelor de salarizare individuale mai sus enunțate;

- Obligarea pârâtei să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, în parte cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015

- în subsidiar, în măsura în care se va considera că în cadrul întregii familii ocupaționale JUSTIȚIE nu erau în plată la data de 09.04.2015 salarii cuprinzând indemnizații de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, vă rugăm să aveți în vedere existența în plată la acel moment a unor indemnizații de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 347 RON sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 3903 din data de 24.10.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

A anulat parțial Ordinele Ministrului Justiției nr. x, 402/C/2017, 403/C/2017, 404/C/2017, 406/C/2017, 408/C/2017, 395/C/2017, 393/C/2017, 394/C/2017, 397/C/2017, 398/C/2017, 399/C/2017, 400/C/2017, 401/C/2017, 485/C/2017, 486/C/2017 în privința reclamanților menționați în cuprinsul acestuia, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

A obligat pârâtul să emită pentru toți reclamanții ordinele individuale de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând din 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere legea nr. 293/2015.

Împotriva sentinței civile nr. 3903 din data de 24.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.

Prin motivele de recurs se arată că, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul MJ nr. 4680 în baza art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin Decizia nr. 794/2016 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

1

- 1

4

din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. În soluționarea excepției, Curtea a respins, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepția art. 3 alin. (1)

1

- 1

3

din O.U.G. nr. 57/2015 și a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă și drepturile obținute prin hotărâri judecătorești, fiind respinse celelalte aspecte.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție:

"Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Neretroactivitatea deciziilor a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curții Constituționale dar și prin alte decizii ale Curții.

Ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că:

"începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...).". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizațiile de încadrare lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecință, față de textele legale invocate și având în vedere că valoare de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 în care s-a prevăzut că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, aspect față de care și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința atacată.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanții sunt judecători la Judecătoria Brăila, iar prin ordinele contestate le-au fost stabilite, începând cu data de 01.08.2016, drepturile salariale menționate în Anexă în dreptul fiecăruia, în aplicarea O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 20/2016 și a prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Potrivit dispozițiilor art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 20/2016 și a prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Ulterior, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, pe care a publicat-o în Monitorul Oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, cu aplicabilitate din aceeași zi.

Însă, prin pct. 31 și 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, în cadrul unui control de constituționalitate a O.U.G. nr. 57/2015, a fost interpretată sintagma "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", respectiv aceeași sintagmă folosită și de Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014.

"31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. [...]

Din analiza textelor legale anterior expuse, interpretate prin prisma deciziei Curții Constituționale, ale cărei considerente sunt general obligatorii, rezultă că este necesară egalizarea drepturilor salariale prin raportare atât la cuantumul maxim al salariilor de bază, cât și al sporurilor. De asemenea, este de menționat că nivelul maxim al salariilor de bază și, respectiv, cel al sporurilor trebuie apreciate cu luarea în considerare a celor două componente existente la orice instanță din țară, deoarece Ministrul Justiției este ordonatorul principal de credite pentru toate instanțele judecătorești.

Astfel, sub aspectul nivelului maxim al salariilor de bază, există în plată la nivel național, un număr de judecători care au o valoare de referință sectorială (VRS) mai mare decât cea aplicată în cazul reclamanților, respectiv o valoare de referință sectorială de 405 RON, în funcție de care se calculează indemnizația de bază.

Întrucât acest element de calcul al indemnizației de bază (VRS) este unic la nivel național pentru întregul corp al magistraților și cum valoarea majorată a acestui element a fost recunoscută de către Ministrul Justiției, fie și în urma unor hotărâri judecătorești, fiind în plată lunară, este necesară egalizarea drepturilor salariale prin ordinul emis, cu luarea în considerare a cestor elemente componente ale venitului total brut. Aceasta deoarece legea incidentă este de aplicare imediată și efectivă, nefiind susceptibilă de vreo altă interpretare contrară.

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, "stabilirea" indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes (este invocată, în acest sens, majorarea prevăzută de O.U.G. nr. 10/2007), iar nu în baza unor situații punctuale și personale.

Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

În ceea ce privește acest nivel maxim, prima instanță a reținut că reclamanții au invocat o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar ca probă au invocat existența în plată a unor indemnizații majorate conform acestei VRS, la data de 09.04.2015 așa cum rezultă din Ordinele individuale emise de pârâtă cu nr. x/23.12.2014, y/12.10.2011; z/07.05.2015 și t/23.12.2014. Cu privire la aceste înscrisuri, care fac referire la o valoare de referință sectorială de 405 RON (anterior majorării de 10% prevăzute de Legea nr. 293/2015), pârâtul nu a exprimat nici un punct de vedere până la închiderea dezbaterilor.

Or, conform dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, aplicabile și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale (cum este cazul corpului profesional al magistraților), conform art. 1 alin. (2) din același cod, din moment ce Legea nr. 284/2010 și legislația specifică acestei categorii profesionale nu conțin dispoziții specifice derogatorii, "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".

De asemenea, Înalta Curte constată că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a prevăzut că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Cu privire la acest aspect, se constată că intimații-reclamanți, legal citat, nu au contestat existența ordinului emis de către recurentul-pârât și nici faptul că nu le-ar fi fost achitate de către angajator diferențele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin.

Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamanților și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, obiectul cererii deduse judecății l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor decizii de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare ce li se cuvin, precum și a diferențelor salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanța de control judiciar reține că această pretenție a fost satisfăcută și, în consecință, este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 3903 din 24 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.