ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 770/2020

Ședința publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 24 aprilie 2018 sub nr. x/2018, revizuenții A. și B., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Orașul Voluntari, Municipiul București prin Primarul General, C., D. S.R.L., Consiliul General al Municipiului București și Județul Ilfov, au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 338A din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care au fost admise apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 4301 din 15 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civila, de toți apelanții, inclusiv apelul revizuenților A. și B..

La termenul de la 19 septembrie 2018, revizuenții au depus cerere de renunțare la judecata cererii de revizuire, invocând dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1686 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a luat act de renunțarea revizuenților A. și B. la judecata cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 338A din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014 și, în temeiul art. 406 alin. (3) C. proc. civ., a obligat revizuenții la plata sumei de 2.757,11 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata D. S.R.L.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții A. și B., solicitând casarea în parte a deciziei civile nr. 1686 din 19 septembrie 2018, respingerea cererii intimatei D. S.R.L. de obligare a revizuenților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată și obligarea aceste intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-revizuenți susțin că hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 C. civ. coroborate cu cele ale art. 452 și 453 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat. În dezvoltarea acestei critici se arată că pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală în forma specială prevăzută de art. 452 și 453 C. proc. civ., este necesar să fie îndeplinite condițiile art. 1357 C. civ.. În prezenta cauză, intimata D. S.R.L. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, respectiv a prejudiciului produs prin fapta ilicită a recurenților-revizuenți și nici dovada existenței și întinderii acestor cheltuieli deoarece a depus la dosarul cauzei un contract de asistență juridică încheiat între un terț față de prezenta cauză (E. S.A.) și o societate de avocatură (F.) și o factură emisă de această societate de avocatură pe numele terțului.

Se mai arată că art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat permite ca o terță persoană să fie beneficiarul serviciilor din contractul de asistență juridică, cu acordul tacit al terțului, prevederi legale care dau eficiență instituției juridice a stipulației pentru altul, reglementată de art. 1284-1288 C. civ., și că în cauză există două categorii de raporturi juridice. Prima categorie de raporturi juridice rezultă din stipulația pentru altul și implică pe E. S.A., F. și pe intimată. A doua categorie de raporturi juridice rezultă din litigiul ce face obiectul dosarului de față și implică numai părțile acestui dosar, astfel că dreptul de a pretinde cheltuieli de judecată revine părții care a câștigat procesul și care a făcut dovada existenței și întinderii acestora în condițiile legii, condiții pe care intimata nu le îndeplinește.

În opinia recurenților-revizuenți, intimata D. S.R.L. nu a suferit prejudiciu direct și personal deoarece suma reprezentând cheltuielile de judecată a fost achitată de o persoană juridică distinctă, contractul de asistență juridică a fost încheiat cu o societate terță, iar E. S.A., societatea terță care a plătit suma în discuție, nu a fost chemată în judecată de recurenții-revizuenți.

Se mai afirmă că mențiunea din contractul de asistență juridică referitoare la existența unor raporturi de afiliere între intimata D. S.R.L. și E. S.A. nu definește un concept juridic cunoscut în dreptul român. Recurenții-revizuenți invocă în continuare Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că, în interpretarea instanței supreme, reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. F. sunt avocații E. S.A. și nu ai intimatei, astfel că recurenții-revizuenți susțin că nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată suportate de E. S.A.

În drept, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Municipiul București prin Primar General a depus precizări prin care a arătat că, în opinia sa, nu are calitatea de parte în prezentul recurs și nu înțelege să depună întâmpinare.

Intimata Orașul Voluntari a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata D. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în măsura în care recurenții vor achita taxa judiciară de timbru.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata Orașul Voluntari a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să fie admise concluziile acestuia, iar recursul să fie considerat admisibil. Intimata Municipiul București prin Primar General a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond a apreciat că recursul este admisibil în principiu. Intimata D. S.R.L. a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să se constate că recursul nu este admisibil în principiu deoarece motivele invocate de recurenți nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și la dosar nu se regăsește dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin cererea transmisă prin intermediul poștei eletronice la 6 februarie 2020, recurenții-revizuenți au precizat că nu înțeleg să achite taxa judiciară de timbru și au solicitat anularea recursului.

La termenul din 29 aprilie 2020, acordat pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat de către recurenții-revizuenți nu a fost timbrat, deși aceștia au fost înștiințați cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 50 de RON, Înalta Curte a invocat din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Prezentul recurs a fost formulat împotriva unei decizii pronunțate în calea extraordinară de atac a revizurii, prin care instanța a luat act de renunțarea recurenților la judecata respectivei cereri de revizuire. În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, calea de atac împotriva hotărârii prin care s-a luat act de renunțarea la judecată se taxează cu 50 de RON.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, iar conform art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că recurenților-revizuenți li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru prin adresele emise la 3 decembrie 2018, dar aceștia nu și-au îndeplinit această obligație și, mai mult decât atât, au precizat în scris că nu înțeleg să achite taxa judiciară de timbru.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (2) și (3), în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de de recurenții-revizuenți A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1686 din 19 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.