ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 597/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 624/R din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de mai mulți recurenți, printre care și A., B., C., D., în nume propriu și în calitate de reprezentant al celor de 160 salariați ai E. S.A. și F. împotriva sentinței nr. 41 din 21 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2007, pe care a modificat-o, în sensul că a admis contestațiile formulate de creditori cu privire la măsurile dispuse de administratorul judiciar G.., pe seama debitoarei E. S.A., cu privire la creanțele salariale menționate în raportul nr. x din 20 septembrie 2018; în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, l-a sancționat pe administratorul judiciar cu o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON; în temeiul art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, l-a obligat pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului cauzat creditorilor, în sensul achitării de către acesta a drepturilor salariale restante ale creditorilor, astfel cum sunt menționate în evidența contabilă a debitoarei, proporțional cu drepturile salariale restante achitate celor 73 de salariați activi; l-a obligat pe administratorul judiciar la plata către D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.278 RON; a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul H. împotriva aceleași sentințe; a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul H. împotriva încheierii din 16 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în același dosar.

Prin încheierea nr. 113/R/CC din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a lămurit înțelesul dispozitivului deciziei instanței de recurs, în sensul obligării administratorului judiciar la acoperirea prejudiciului cauzat creditorilor cărora li s-au admis contestațiile, în măsura în care creanțele acestora, constând în drepturi salariale restante, astfel cum sunt cuprinse în evidențele contabile ale debitoarei, nu vor fi acoperite din averea debitoarei.

Împotriva deciziei instanței de recurs, G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul eliminării din dispozitiv a tezei a 4-a privind obligarea sa la repararea prejudiciului cauzat contestatorilor, dispusă în temeiul art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul aceleiași curți de apel sub nr. x/2019.

Prin încheierea nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România în interesul revizuentei.

Prin cererea formulată la 19 noiembrie 2019, revizuenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a reținut că trebuie avute în vedere obiectul cererii de revizuire (învestirea propriu-zisă a instanței), iar nu motivele sau probele administrate în litigiul soluționat în mod irevocabil.

Așadar, unicul criteriu de apreciere al instanței asupra revizuirii îl constituie obiectul cererii, manifestarea de voință a părților în cadrul procesului.

În continuare, a reținut că în aceste limite se situează și soluția instanței ce soluționează revizuirea. Astfel, instanța de revizuire a apreciat că, în situația identificării cazului extra petita sau plus petita, trebuie modificat dispozitivul hotărârii irevocabile atacate, în limitele obiectului stabilit de reclamant, adică prin eliminarea acelor dispoziții suplimentare, cu care instanța nu fusese învestită.

Ca atare, instanța de revizuire a reținut că, în cele două ipoteze, nu verifică justețea acelui extra petita sau ultra petita, ci din momentul identificării, îl elimină până la atingerea concordanței dintre sesizare și soluția finală.

În consecință, aceeași instanță a apreciat că nu are loc o reevaluare a unei soluții irevocabile, opțiune nerecunoscută de lege instanței în acest caz, raportat la natura acestei căi extraordinare de atac și la principiul securității juridice.

În aceste condiții, instanța de revizuire a reținut că analiza regimului juridic al angajării răspunderii administratorului judiciar, în temeiul dispozițiilor ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv separarea competențelor judecătorului-sindic de cele ale practicianului în insolvență, nu ar avea nicio relevanță în cadrul cererii de revizuire; o atare relevanță ar fi avut, eventual, în cadrul dosarului de recurs.

Prin urmare, aceeași instanță a apreciat că interpretarea art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 și eventualitatea lămuririi acestor texte de lege, din punct de vedere al conformității lor cu normele constituționale, nu prezintă legătura necesară cu cauza dedusă judecății pentru a face admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea recursului, recurenta a relatat istoricul litigiului, după care a arătat că instanța de revizuire a respins în mod nelegal excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză.

În concret, autoarea recursului a susținut, în sinteză, că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești și are ca obiect dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006. În acest sens, a învederat că, deși aceste dispoziții legale nu mai sunt în vigoare, ele produc efecte în procedurile de insolvență deschise sub imperiul Legii nr. 85/2006.

Recurenta a subliniat că art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 are legătură cu soluționarea cauzei având în vedere că declararea neconstituționalității acestui text de lege are avea ca efect lipsirea de temei legal a acțiunii promovate împotriva sa și, implicit, exonerarea sa de la plata despăgubirilor.

Aceeași parte a mai arătat că acest text de lege nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Autoarea recursului a învederat că, deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cale extraordinară de atac, în care s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, textul de lege criticat are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât dacă instanța ar admite cererea de revizuire, ar trebui să analizeze condițiile de aplicare a textului de lege criticat.

Astfel, recurenta a subliniat că soluționarea cererii de revizuire, prin raportare la temeiul de drept invocat referitor la soluția cu privire la care a apreciat că instanța a dat mai mult sau altceva decât s-a cerut, pune în discuție, în mod implicit, aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, autoarea căii de atac a conchis că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior evocate.

În drept, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimații A., F. și D., în nume propriu și în calitate de reprezentant al celor 160 de salariați ai E. S.A. au depus întâmpinări, prin care au menționat că lasă la aprecierea instanței soluția ce va fi pronunțată în cauză.

Intimata C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus note scrise, prin care a reiterat concluziile de admitere a recursului.

Examinând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Față de obiectul căii de atac, instanța supremă apreciază că prezintă relevanță în cauză considerentele deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta susține, în esență, că sunt întrunite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, inclusiv cerința legăturii dispoziției criticate cu soluționarea cauzei, întrucât dacă instanța de retractare ar admite cererea de revizuire, ar trebui să analizeze modul de aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Din analiza acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Referitor la această condiție, instanța supremă reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 a fost invocată în cadrul revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, în ipotezele plus petita și extra petita.

Or, în cadrul revizuirii întemeiate pe aceste două ipoteze, instanța de retractare verifică numai dacă s-a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) sau dacă s-a acordat altceva decât s-a cerut (extra petita).

Astfel, chiar dacă ar fi fondat motivul de revizuire prevăzut art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, în ipotezele plus petita și extra petita, instanța de revizuire ar putea doar elimina din hotărârea retractată acele dispoziții prin care s-a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Prin urmare, în cadrul revizurii întemeiate pe acest motiv, instanța de retractare nu ar putea examina corecta aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, care au stat la baza soluției de obligare a recurentei la plata despăgubirilor, nici dacă ar constata că s-a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut, întrucât nu are loc o rejudecare în fond a cauzei.

În acest context, eventuala declarare a neconstituționalității dispozițiilor legale anterior evocate nu i-ar aduce niciun folos recurentei, întrucât nu ar influența soluționarea cererii de revizuirii.

În plus, soluția de obligare a recurentei la plata despăgubirilor, în temeiul art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, putea fi contestată numai pe calea cererii de reexaminare reglementate de art. 108

5

alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Relevant în acest sens este art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, conform căruia, "în cazul amenzilor și al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (3) și, respectiv la alin. (4), urmează a se aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 108

4

și 108

5

din C. proc. civ..".

Astfel, în cadrul cererii de reexaminare, recurenta ar fi putut critica greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 și, implicit, invoca excepția de neconstituționalitate a acestor texte de lege.

Ca atare, cerința legăturii cu soluționarea cauzei ar fi fost îndeplinită dacă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 ar fi fost invocată în cadrul cererii de reexaminare.

Cum excepția de neconstituționalitate a fost invocată în calea de atac a revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, în cadrul căreia nu se verifică corecta aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, rezultă că nu este îndeplinită cerința ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, devină inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate a sesizării din perspectiva criticilor formulate prin cererea de recurs.

Prin urmare, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin. (2) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 este legală.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., împotriva încheierii nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., împotriva încheierii nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.