ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2020

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra plângerii de față,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019/a1 pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, arătând că hotărârea în dosarul nr. x/2019 a fost pronunțată la data de 9 octombrie 2019, că împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, astfel că, solicită redactarea hotărârii și comunicarea acesteia, în vederea judecării contestației în anulare formulate.

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. cu privire la decizia nr. 4640 din data de 21 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, ca rămasă fără obiect.

Încheierea mai sus menționată a fost comunicată contestatorului la data de 11 februarie 2020 .

Împotriva acestei încheieri a formulat plângere, la data de 12 februarie 2020, petentul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 februarie 2020.

A solicitat admiterea plângerii formulate, în esență, pentru motivul că, în opinia sa, contestația formulată nu a rămas fără obiect, întrucât, deși decizia nr. 4640 din data de 21 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost redactată, cu mare întârziere, prin constrângerea legii, instanța a împiedicat, prin omisiunea sesizării, cu vădita intenție de tergiversare, rezolvarea prealabilă a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație si Justiție si celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, asa cum a decis Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019.

Prin încheierea de ședință din 6 martie 2020 pronunțată în cauză, Înalta Curte a dispus transpunerea dosarului din Cameră de Consiliu, în ședință publică, procedând astfel la soluționarea cauzei .

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Se reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora se poate formula contestație pentru tergiversarea procesului atunci când, pentru soluționarea unei proceduri ori pentru pronunțarea și motivarea unei hotărâri, legea a stabilit un termen limită, care s-a împlinit fără rezultat.

Prin procedura contestației privind tergiversarea procesului, C. proc. civ. a instituit, conform textelor art. 522-526, un mijloc procedural aflat la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, prin care se urmărește soluționarea unui incident procedural ce a determinat încălcarea dreptului privind soluționarea litigiului într-un termen optim și previzibil, prin luarea măsurilor legale de înlăturare a aceste situații.

Prin urmare, contestația privind tergiversarea procesului este un remediu oferit de normele de procedură civilă, cu aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Motivul prevăzut de pct. 1 al art. 522 alin. (2) din C. proc. civ. privește propria conduită a instanței, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea întârzierilor în soluționarea unei proceduri ori pentru pronunțarea și motivarea unei hotărâri, dar nu le folosește.

În prezenta cauză însă, Înalta Curte reține că instanța căreia i se reproșează conduita prevăzută de dispozițiile anterior menționate a constatat că decizia atacată cu contestație în anulare este redactată, fiind atașată dosarului de apel și, totodată, a fost comunicată contestatorului, petentul din prezenta cauză, împrejurări în raport cu care s-a apreciat, în mod just, că nu se impun măsuri legale pentru înlăturarea situației afirmate de petent.

Pentru a se putea admite o astfel de contestație, se impune ca motivul invocat de petent ca având efectul tergiversării procesului să subziste în momentul formulării și soluționării contestatiei.

Prin urmare, în raport cu constatările primei instanțe, întrucât la data soluționării contestației, hotărârea judecătorească în discuție fusese redactată și comunicată petentului, Înalta Curte constată că susținerile din plângerea petentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, Curtea de Apel București respingând, în mod corect, contestația formulată.

Cât privește argumentul petentului privind pretinsa împiedicare de către prima instanță, prin omisiunea sesizării, a rezolvării unui conflict juridic de natură constituțională Înalta Curte nu îl poate primi, fiind străin de natura contestației prevăzută de dispozițiile art. 522 din C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.