ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 520/2020

HOTĂRÂRE
03.03.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 520/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă la 17 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata daunelor-interese, rezilierea contractului de lucrări nr. x din 20 aprilie 2015 încheiat între reclamantă și pârâtă pentru nerespectarea obligației asumate de pârâtă, respectiv de a executa lucrările aferente proiectului "Construire fabrică mobilă, comuna Vârfu Câmpului județul Botosani", contract în valoare de 762.262,70 RON, din care 614.727,98 RON reprezintă prețul pentru îndeplinirea contractului, iar 147.534,72 RON reprezentă TVA. A solicitat totodată:

- obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere din prețul lucrării, de la data expirării contractului (anume 4,5 luni de la data încheierii lui) și până la plata efectivă a prețului lucrării;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 100.000 RON achitați în contul prețului la o săptămână după încheierea contractului;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 370.987,54 RON cu titlu de daune-interese decurgând din contractul nr. x din 27 ianuarie 2015 încheiat cu S.C. C. S.R.L., finanțare pierdută din cauza pârâtei, care nu și-a îndeplinit obligația de a construi proiectul la care s-a angajat;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1321, art. 1516, art. 1530 C. civ., art. 10, art. 12 și art. 13 din contractul de lucrări nr. x din 20 aprilie 2015, art. 451 C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 aprilie 2016, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis cererea de repunere în termen pentru formularea întâmpinării și propunerea probelor de către pârâtă.

Prin sentința nr. 248 din 11 august 2017, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect rezilierea contractului, obligarea la daune contractuale și a daunelor-interese, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Totodată, au fost respinse ca nefondate cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 43 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Lunca împotriva încheierii din 25 aprilie 2016 și a sentinței nr. 248 din 11 august 2017, ambele pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

La data de 30 ianuarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 43 din 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă și-a structurat recursul prezentând istoricul a dosarului, respectiv cele solicitate prin cererea de chemare în judecată și apel și considerentele reținute de instanțele de fond, după care a conchis că recursul este întemeiat, deoarece în apel a fost pronunțată o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată pentru fazele anterioare.

La 22 martie 2019, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Cu privire la excepția tardivității, intimata-pârâtă a susținut că decizia instanței de apel a fost comunicată la 28 martie 2018, dosarul a fost returnat la instanța de fond după expirarea termenului de recurs, iar în privința sediului indicat de recurenta-reclamantă în acțiune și apel nu au survenit schimbări pe parcursul procesului de natură a crea dubii privind corectitudinea adresei avute în vedere la comunicare, astfel încât recursul înregistrat la 30 ianuarie 2019 nu respectă termenul legal, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1), art. 485 C. proc. civ., s-a solicitat anularea recursului ca fiind tardiv formulat.

Referitor la excepția nulității recursului, intimata-pârâtă a învederat că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a făcut un istoric al situației de fapt, al actelor de procedură și al modului de interpretare a probelor, fără a aduce vreo critică de nelegalitate deciziei atacate, fiind astfel lipsită de relevanță invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a mai arătat că motivarea recursului înseamnă o dezvoltare a motivului de nelegalitate invocat, în sensul formulării unor critici soluției date din perspectiva normelor de drept materiale încălcate.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală, raportat la faptul că din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, având în vedere excepția de neexecutare a obligațiilor de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Intimata-pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON, anexând în acest sens factura și chitanța doveditoare.

La 11 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere la raport.

Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.

Excepția de netimbrare va fi admisă și recursul va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cererea de recurs este netimbrată cu suma de 8068,75 RON, stabilită conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din 14 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …" dispoziție care se aplică și recursului.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Conform art. 197 C. proc. civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

În cauză se constată că cererea nu a fost timbrată anticipat și că recurenta nu s-a conformat nici dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100, deși i s-a pus în vedere să depună dovada achitării acesteia (dosar).

Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului, împrejurare care face de prisos examinarea excepțiilor tardivității și nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. Fălticeni prin întâmpinare.

Prin urmare, față de cele arătate, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și cum în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, se apreciază că excepția invocată, din oficiu, este întemeiată, sens în care Înalta Curte va admite excepția de netimbrare și va anula recursul, ca netimbrat.

Constatând îndeplinite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. Fălticeni 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. LUNCA împotriva deciziei nr. 43 din 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. Fălticeni suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 115/2024
în pretenții, nefiind instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta; totodată, a reținut că nu este vorba nici despre o cauză privind executarea unui contract încheiat între părți, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată
ÎCCJ 2020-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1991/2020
Ședința publică din data de 15 octombrie 2020 Asupra recursurilor de față, Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II
ÎCCJ 2020-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2020
te pe perioada dintre data scadenței obligației de livrare a utilajului (strungului cu comanda numerică) contractat cu pârâta conform contractului de vânzare-cumpărare (furnizare - achiziționare) nr. 1/657 din 29 ianuarie 2014 și data rezol
ÎCCJ 2019-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 martie 2015, sub nr. x/2015, A. SA în contradictoriu cu B., a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 84.168,65 eu
ÎCCJ 2020-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1151/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 25 februarie 2016 A. SRL, în calitate de reclamantă - antreprenor, în contrad
Sursă