ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 517/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 517/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 3 martie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016 la 21 octombrie 2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Banca de Export Import a României Eximbank S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei:
- la plata sumei de 145.196 RON, reprezentând remunerația lunară brută aferentă perioadei 30 martie 2016-31 mai 2016;
- la plata sumei de 290.392 RON, reprezentând remunerația lunară brută aferentă perioadei 1 iunie 2016-30 septembrie 2016 și în continuare, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, sume cuvenite reclamantului în baza Contractului de administrare încheiat de acesta cu EximBank;
- la plata dobânzii legale și a ratei de inflație calculate de la data scadenței și până la data plății efective, sume estimate provizoriu la valoarea de 6.471,92 RON, cu cheltuieli de judecată.
La 31 martie 2017, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea Exim Bank la plata:
- sumei de 145.196 RON reprezentând remunerația lunară brută aferentă perioadei 30 martie 2016-31 mai 2016;
- sumei de 725.980 RON reprezentând remunerația lunară brută aferentă perioadei 1 iunie 2016-30 martie 2017 și în continuare, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, sume cuvenite în baza contractului de administrare încheiat cu EximBank;
- dobânzii legale, care la 30 martie 2017 avea un cuantum de 22.610,44 RON și a ratei de inflație, estimată provizoriu la 20 RON, calculate de la data scadenței și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul acestei cereri precizatoare a fost menționat modul de calcul al dobânzii.
La 12 mai 2017, prin a doua cerere precizatoare, reclamantul A. a arătat faptul că valoarea actualizării pretențiilor cu rata inflației la data depunerii cererii precizatoare, respectiv la 31 martie 2017, este de 1.038,12 RON, fiind expus modul de calcul.
În drept au fost invocate prevederile art. 1516, art. 1523, art. 1527, art. 1531, art. 1535, art. 1547 din C. civ., art. 194 și următoarele din C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 2709 din 30 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 857.124,75 RON reprezentând remunerație brută aferentă perioadei 7 iulie 2016 - 30 iunie 2017, precum și la plata dobânzii legale și a sumelor reprezentând actualizarea în raport cu rata inflației, aferente sumelor datorate cu titlu de remunerație lunară brută, de la data exigibilității fiecărei sume reprezentând remunerație lunară brută și până la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr. 2709 din 30 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au declarat apeluri reclamantul A. și pârâta Banca de Export Import a României Eximbank S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 83/A din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2709 din 30 iunie 2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.
Totodată, a fost admis apelul formulat de pârâta Banca de Export Import a României Eximbank S.A. împotriva sentinței civile nr. 2709 din 30 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 646.972,75 RON reprezentând remunerație brută aferentă perioadei 7 iulie 2016 - 5 aprilie 2017, precum și la plata dobânzii legale și a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației, aferente sumelor datorate cu titlu de remunerație lunară brută, de la data exigibilității fiecărei sume și până la data plății efective.
A fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.330,99 RON cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 83/A din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta Banca de Export Import a României Eximbank S.A., prin care a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.
După prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata către reclamant a remunerației aferente perioadei 7 iulie 2016-5 aprilie 2017, la plata dobânzii legale și a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației, aferente sumelor datorate cu titlu de remunerație lunară brută, de la data exigibilității fiecărei sume și până la data plătii efective.
Astfel, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Recurenta-pârâtă a susținut că, în mod eronat, i s-a reținut existența culpei pentru neplata remunerației brute pentru perioada cuprinsă între data autorizării de către Banca Națională a României și data semnării contractului de Administrare.
S-a arătat că nesemnarea contractului de administrare nu poate fi imputată în vreun fel pârâtei, întrucât prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor EximBank nr. 5 din 30 martie 2016 a fost desemnată persoana care să îl semneze, aceasta fiind un reprezentant al acționarului majoritar - Ministerul Finanțelor Publice.
O altă critică a vizat reținerea de către instanța de apel a inaplicabilității dispozițiilor Legii nr. 111/2016 în contractul de administrare aflat în discuție.
Sub acest aspect, s-a arătat că data intrării în vigoare a contractului de administrare, semnat la 5 aprilie 2017, este ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 109/2011, având în vedere că aprobarea B.N.R. a fost emisă la 7 iulie 2016.
În final, s-a arătat că nu poate fi reținută vreo culpă a pârâtei pentru neplata remunerației solicitate de reclamant, având în vedere, pe de o parte, faptul că Băncii nu i-a fost pus la dispoziție Contractul de administrare semnat de ambele părți, astfel încât să poată opera în condiții de legalitate plata indemnizației și, pe de altă parte, poziția acționarului majoritar al Băncii exprimată în adresa din 6 septembrie 2016, având în vedere modificările legislative aplicabile contractului de administrare în discuție.
Intimatul-reclamant A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, întrucât decizia recurată este legală și temeinică, fiind îndeplinite integral condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei.
Totodată, în esență s-a arătat că la momentul încheierii contractului de administrare, respectiv 30 martie 2016, nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 111/2016, iar dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 excludeau expres instituțiile de credit din sfera sa de aplicare.
Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere la raport.
Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.
Excepția de netimbrare va fi admisă și recursul va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5.037,36 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligație asupra căreia nu i s-a conformat .
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …" dispoziție care se aplică și recursului.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Conform art. 197 C. proc. civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.
Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului.
Prin urmare, față de cele arătate, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și cum în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, se apreciază că excepția invocată, din oficiu, este întemeiată, sens în care Înalta Curte va admite excepția de netimbrare și va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta BANCA DE EXPORT - IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2020.