Decizia nr. 1686/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 29.03.2017, reclamanta A. - Întreprindere Individuală a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 248.034 RON, reprezentând prețul de vânzare a două cazane pe rumeguș tip FI-R 1000 kw, la care se adaugă dobânda legală, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării acțiunii, până la plata efectivă a sumei datorate, precum și la plata sumei de 3.600 RON, cu titlu de daune-interese parțiale, cauzate de neexecutarea obligațiilor contractuale; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 650/C/08.11.2018, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 248.034 RON, reprezentând prețul de vânzare a două cazane pe rumeguș tip FI-R 1000 kw, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data de 29.03.2017 până la plata efectivă a debitului principal, precum și la plata sumei de 3.600 RON, cu titlu de daune-interese și a sumei de 9.693,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A. Întreprindere Individuală a formulat apel incident împotriva încheierii din 05.10.2017, solicitând modificarea în parte, în sensul încuviințării probei cu expertiza tehnică extrajudiciară. Prin decizia civilă nr. 757/AP/04.06.2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe, pe care o schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea, a respins apelul incident formulat de A. Întreprindere Individuală împotriva încheierii din 05.10.2017 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.331 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Împotriva deciziei din apel, A. Întreprindere Individuală a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii, în ceea ce privește soluția de admitere a apelului principal și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În motivare, a susținut că decizia atacată este nemotivată și cuprinde motive contradictorii/străine de natura cauzei, dar și că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Concretizând, a arătat că instanța de apel a preluat trunchiat anumite concluzii din raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză și s-a limitat la a da valență clauzei de excludere, menționată în certificatele de garanție nr. 8638 și nr. 8639 din 2014, cu ignorarea celorlalte probe administrate în fața instanței de fond, care relevă adevărata situație de fapt; or, modalitatea cercetării fondului de instanța de apel este un element esențial, întrucât situația de fapt corect și complet determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice dintre părți. În opinia recurentului, soluția pronunțată de instanța de apel este, printre altele, rezultatul unei confuzii între termenii de "instalare/instalație", "montare", "punere în funcțiune" și cu privire la rolul procedurii de autorizare I.S.C.I.R. și a efectelor acestora asupra obligației de garanție pentru conformitatea și buna funcționare a produselor, asumată de intimată, astfel că decizia atacată conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că "autorizarea funcționării cazonelor" la I.S.C.I.R. și/sau încălcarea acestei obligații reglementate de art. 14 din Legea nr. 64/2008 nu au nicio legătură și nu produc niciun efect asupra garanției pentru buna funcționare prevăzută de art. 1716 C. civ. și nu conduc la extinderea clauzei de excludere din certificatele de garanție nr. 8638 și nr. 8639 și din cele suplimentare, emise voluntar de intimată în anul 2016. A subliniat că sus-menționata clauză se referă strict la "punerea în funcțiune" de o societate neautorizată I.S.C.I.R. și nu poate fi extinsă la alte situații practice, cum ar fi lipsa autorizării I.S.C.I.R. a echipamentului montat si pus în funcțiune de producător sau de o firmă autorizată; or, așa cum rezultă din probatoriul administrat, operațiunea de punere în funcțiune a cazanelor a fost realizată în cauză chiar de intimată, prin reprezentanții săi, în deplin acord cu cerințele certificatelor de garanție. De asemenea, a subliniat că instanța de apel nu i-a înlăturat motivat apărările conform cărora, participând încă de la început, prin consilierea acordată anterior achiziției și prin amplasarea și punerea în funcțiune a cazanelor în sere, intimata și-a asumat și responsabilitatea că "instalațiile corespund din punct de vedere funcțional și constructiv cu cazanul ales". În opinia recurentului, instanța de apel a fost indusă în eroare de semnificația unor termeni și/sau de anumite mențiuni din raportul de expertiză și, ignorând restul probatoriului administrat în cauză, cu o motivare contradictorie/străină de natura cauzei și cu aplicarea greșită a normelor de drept material a exonerat intimata de obligația legală de a garanta buna funcționare a bunului, asumată și prin emiterea certificatelor de garanție. În acest sens, a arătat că, potrivit legii și clauzelor contractuale, intimatei îi incumbă toate obligațiile pe care legea le prevede în sarcina vânzătorului, inclusiv aceea de înlocuire a produselor neconforme sau de restituire a prețului, în ipoteza în care acestea nu au fost reparate într-un termen rezonabil. A mai susținut recurenta că este vădit nelegală scoaterea din context a unor afirmații străine de natura cauzei și acordarea unor valențe juridice unor considerații personale, în sensul că nu s-a făcut dovada că societatea care a realizat instalarea cazanelor este autorizată I.S.C.I.R., ale expertului parte desemnat de intimată, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente și cu ignorarea unor aspecte esențiale din raportul dedus judecății și care rezultă din restul probelor administrate în cauză. De asemenea, a arătat că motivarea potrivit căreia operația de punere în funcțiune a cazanelor s-a realizat cu nerespectarea legii și a contractului este străină de natura cauzei, atât timp cât probatoriul administrat în cauză relevă că intimata a realizat respectiva operațiune; mai mult, o încălcare a legii sub acest aspect nu a fost invocată în cauză și nu poate face obiectul excluderii prevăzute în certificatele de garanție. Pe de altă parte, a susținut că instanța de apel a ignorat o concluzie utilă a expertului desemnat - dna. C. (fără obiecțiuni din partea experților consilieri), conform căreia "deținătorul împreună cu producătorul" au încălcat prevederi legale, cu referire la operațiunile efectuate cu cazanele în funcțiune, fără autorizarea prealabilă a I.S.C.I.R. Așadar, în ceea ce privește lipsa autorizației I.S.C.I.R. pe echipamentul în funcțiune (cauza de exonerare de garanție reținută eronat de instanță), culpa nu putea fi decât comună. Mai mult, intimata nu a întocmit și nici nu i-a predat documentația de montare și punere în funcțiune, necesară autorizării conform Legii nr. 64/2008; Or, încălcarea legii de chiar intimată nu poate fi imputată exclusiv beneficiarei garanției, într-o manieră care să îi permită celui obligat la garanție să se prevaleze de propria culpă pentru pretinsa "excludere din garanție". A arătat recurenta că motivarea deciziei atacate este contradictorie și străină de natura cauzei și ca urmare a preluării trunchiate a concluziilor proceselor-verbale încheiate de părți la 04.02.2016, 01.03.2016 și 29.03.2016. De asemenea, a susținut că instanța de apel a omis și alte concluzii esențiale din raportul de expertiză judiciară, din care rezultă că intimata nu este în măsură să dovedească conformitatea cazanelor în faza de producție, or că acestea au funcționat vreodată la parametrii declarați la momentul vânzării. A subliniat recurenta că este străină de natura cauzei concluzia instanței de prin control judiciar potrivit căreia hotărârea tribunalului este dată cu ignorarea probei cu expertiza tehnică judiciară, din care rezultă că reclamanta nu a parcurs procedurile legale și obligațiile prevăzute de Legea nr. 64/2008, ceea ce este de natură a exonera producătorul de obligația de garanție pentru buna funcționare a produselor. În acest context, a arătat că, potrivit art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/2008, încălcarea obligației de la art. 14 lit. b) constituie contravenție și se sancționează cu amendă, dar și că această concluzie a instanței de apel este lipsită de temei legal, neexistând niciun text de lege sau vreo clauză contractuală care să prevadă o asemenea exonerare a producătorului de obligația de garanție pentru buna funcționare a produselor. De asemenea, a arătat că în mod eronat a reținut curtea de apel că nu a respectat documentația tehnică a producătorului privind înălțimea coșului de fum, omițându-se situația reală de fapt, dovedită prin probatoriul administrat în fața instanței de fond, conform căruia achiziționarea și montarea coșului de fum a fost efectuată la recomandarea producătorului, neputând constitui, astfel, un motiv valabil de exonerare (mai cu seamă în condițiile în care randamentul cazanelor, fiind cu tiraj forțat, nu este influențat de înălțimea coșului de fum). Nu în ultimul rând, a arătat că expresie a contradictorialității motivării deciziei atacate este și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.331 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel. În final, a conchis că rezultă fără echivoc, în ceea ce privește soluția dată asupra apelului principal, că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt și a aplicat greșit normele de drept material vizând garanția pentru buna funcționare a bunului, raportat la dispozițiile contractuale și ale art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/2008. La 30.08.2019 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. La 16.09.2019 recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport. Prin încheierea 05.02.2020, a fost respinsă excepția tardivității recursului și admis în principiu recursul declarat în cauză, iar în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fost stabilit termen pentru soluționare în ședință publică.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl admită pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează. Un prim motiv al recursului îl reprezintă critica referitoare la preluarea trunchiată și necritică, în apel, a probei cu expertiză, pe baza căreia s-a dat valență clauzei de excludere din garanție menționate în certificatele de garanție nr. 8638 și nr. 8639 din 2014. S-a arătat în recurs că instanța de apel nu a analizat, în rest, probele administrate în cauză, probe care demonstrau întregul parcurs al situației de fapt referitoare la achiziția, transportul, montarea și punerea în funcține a ansamblelor de către B. S.R.L., intervențiile repetate ale producătorului la instalațiile livrate, care au determinat prelungirea garanției, lipsind de semnificație aceste probe în stabilirea stării de fapt și adoptând o soluție lipsită de fundament în drept. S-a susținut că instanța de apel a pronunțat astfel o soluție nemotivată juridic, contradictorie, bazată pe confuzii terminologice. Această critică este fondată. Motivând apelul principal, soluție criticată în acest recurs, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 64/2008, coroborat cu cele ale art. 1716 C. civ., arătând că reclamantul nu a obținut, la punerea în funcțiune a cazanelor pe rumeguș, autorizarea ISCIR, așa cum reflectă expertiza administrată în cauză, ignorată de prima instanță. Cu toate acestea, instanța de apel avea obligația, pentru a justifica această concluzie, ca în raport cu dispozițiile art. 476-477 C. proc. civ. să analizeze toate probele administrate în cauză, în fața primei instanțe și în apel. Verificarea dosarelor permite instanței de recurs observația că probatoriul administrat în cauză a fost complex, fiind administrare probe multiple: interogatoriu, martori, expertiză de specialitate, înscrisuri constând în verificări tehnice, rapoarte de verificare, procese-verbale de constatare, a căror suită trebuia analizată în conformitate cu art. 264 C. proc. civ., respectiv, pe fiecare în parte și pe toate, în ansamblul lor. Deși instanța de apel include în motivarea prezentată referirea la probe, este evident că aceasta are doar un caracter reflex, atâta vreme cât justifică sumar starea de fapt printr-o referire exclusivă la concluziile experților judiciari, fără a explica în mod critic de ce a înlăturat sau cum a apreciat restul probelor administrate în cauză și fără a arăta, în dinamica aprecierii expertizei, de ce se justifică înlăturarea apărărilor centrale ale intimatei. Verificarea deciziei permite instanței de recurs să constate că, în apel, judecătorii au avut în vedere, ca situație premisă la pronunțarea soluției, împrejurarea că punerea în funcțiune a cazanelor de apă caldă și de abur de joasă presiune nu a fost precedată de obținerea, de către reclamantă, a autorizației ISCIR, în condițiile în care era litigioasă și disputată între părți chestiunea referitoare la realizarea punerii în funcțiune a cazanelor chiar de către pârâtă, în calitate de producător al acestora. În condițiile în care părțile au administrat probe care permiteau lămurirea acestei stări de fapt, instanța de apel nu a stabilit existența sau inexistența faptelor afirmate printr-un examen propriu și convingător. Astfel, soluția instanței de prim control judiciar, deși arată că în mod greșit prima instanță a ignorat concluziile expertizei, validând concluzia că punerea în funcțiune a cazanelor s-a făcut de către reclamantă fără ca aceasta să dețină autorizarea impusă de art. 14 din Legea nr. 64/2008, atrăgând excluderea garanției producătorului, omite totuși să observe că prima instanță de fond a analizat această probă în mod detaliat și a valorificat exhaustiv constatările acestei probe, pe care a apreciat-o în ansamblu, coroborat cu celelalte probe. Este fondată și critica recurentei determinată de confuzia între termenii specifici în cauză, în măsura în care instanța de apel nu a justificat concluziile pe baza distincției necesare între autorizația pentru montare/instalare/punere în funcțiune a echipamentelor și instalațiilor, reglemantată prin art. 6 din Legea nr. 64/2008 și autorizația pentru deținere/utilizare determinată prin art. 14 din aceeași lege în măsura în care a imputat reclamantei lipsa autorizației la punerea în funcțiune a ansamblului, ca si principal motiv de excludere a garanției producătorului pentru buna funcționare a bunului, întemeiată pe dispozițiile art. 1716 C. civ. În mod corect a sesizat recurenta că este sumar motivată și în contradicție cu soluția dată apelurilor și dispoziția instanței de apel cu privire la cheltuielile de judecată, plasate în sarcina pârâtei, în condițiile în care a fost admis apelul principal formulat de această parte și a respins apelul incident al reclamantei. Aceste constatări justifică primul motiv de recurs referitor la neîndeplinirea de către instanța de apel a obligației de motivare a deciziei atacate în condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia fiind insuficient motivată în raport cu chestiunile deduse de părți judecății. A doua critică vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 64/2008, activarea clauzei de excludere din garanție prevăzută în certificatele de garanție emise de producător și înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 1716 alin. (3) C. civ., în temeiul cărora reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea prețului primit. În esență, recurenta a criticat, subsumat acestui motiv, tot lipsa unei motivări adecvate și aplicarea legii pe baza unei stări de fapt insuficient stabilite ca urmare a analizei defectuoase a probatoriului. Astfel, recurenta a subliniat că, plecând de la confuzii de ordin terminologic, mai exact confundând termenii de instalare, montare și punere în funcțiune, instanța de apel nu a interpretat corect concluziile expertizei judiciare administrate în cauză. A mai susținut recurenta că în cauză au fost administrate dovezi (au fost audiați martori și s-a administrat interogatoriu) care au demonstrat că punerea în funcțiune a celor două cazane s-a realizat chiar de către personalul B. S.R.L., astfel că lipsa autorizării ISCIR nu mai poate fi imputată, în aceste condiții Întreprinderii Individuale A.; astfel, chiar dacă expertul desemnat a constatat că punerea în funcțiune s-a realizat fără existența unei autorizări ISCIR, acest fapt a fost greșit plasat în culpa reclamantei, în fapt, pârâta fiind vinovată de această omisiune, chestiune care ar trebuie dedusă și din prelungirea voluntară a garanției de către producător, în condițiile constatării proastei funcționări a cazanelor. A arătat recurenta că instanța a realizat o preluare trunchiată și superficială a constatărilor expertului, dar a și înlăturat neargumentat proba cu înscrisuri (procese-verbale de constatare) prin care producătorul cazanelor a recunoscut că produsele sunt folosite de beneficiar conform cerințelor producătorului, însă acesta funcționează defectuos, acesta fiind și principalul motiv al prelungirii garanției. Instanța de recurs arată că, pentru a verifica aplicarea legii de către instanța de fond, este primordial ca starea de fapt să fie deplin stabilită. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că întreaga justificare a instanței de apel se bazează pe o preluare succintă a datelor expertizei, fără nicio referire la alte probe administrate în cauză, preluare cu caracter imprecis și inapt să contureze starea de fapt concret reținută. Astfel, instanța de apel stabilește că operația de punere în funcțiune a cazanelor s-a realizat fără respectarea prevederilor legale și contractuale menționate, fără a stabili cine a realizat punerea în funcțiune pe baza probelor cauzei, deci fără să identifice în sarcina cărei părți litigante reține neîndeplinirea acestei obligații pentru care întreaga răspundere a fost plasată în sarcina reclamantei. A mai reținut instanța de apel, fără o justificare suficientă că prelungirea garanției nu poate fi pusă în legătură cu cauza funcționării defectuoase, deși acest aspect avea înrâurire hotărâtoare în cauză. Instanța de recurs arată, în aceste condiții, că instanța de apel a omis analiza esențială în aplicarea legii, referitoare la funcționarea clauzei de excludere din garanție, prin coroborarea dispozițiilor generale ale art. 1716 C. civ. cu prevederile speciale ale Legii nr. 64/2008. Dincolo de împrejurarea că instanța de apel trebuia să verifice dacă produsele vândute de pârâtă îndeplineau condițiile și parametrii tehnici necesari pentru a garanta buna lor funcționare, trebuia, de asemenea, să lamurească, prin analiza concretă a probelor, cine a realizat montarea, instalarea și punerea în funcțiune a instalațiilor și echipamentelor, dacă acestea au respectat totalitatea documentelor și instrucțiunilor elaborate de către producător pe baza unor prescripții tehnice complete și coerente, puse la dispoziția utilizatorului, conform art. 10 din Legea nr. 64/2008 și, nu în ultimul rând în ce au constat reparațiile făcute de către producător la sesizările reclamantei și dacă acestea au determinat prelungirea garanției. Pentru o corectă evaluare a stării de fapt, instanța de apel trebuia să se raporteze deopotrivă la probele administrate și la dispozițiile legale speciale, astfel cum acestea sunt reglementate în Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil și să stabilească dacă produsele vândute pentru care s-a solicitat garanția au avut defecte de funcționare originare ori sau datorat utilizării sau întreținerii necorespunzătoare de către beneficiar. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că, în condițiile certificatelor de garanție emise de producător excluderea din garanție se referă la două aspecte: 1. transportul/montarea/instalarea și punerea în funcțiune executate de personal neautorizat - în acest sens evaluarea trebuie făcută prin stabilirea persoanei care a realizat aceste operațiuni și în condițiile art. 6-8 din Legea nr. 64/2008; 2. manipularea/exploatarea/utilizarea defectuoasă a echipamentelor de către utilizator, conform art. III pct. 3-7 din condițiile de garanție anexate certificatelor de garanție, sens în care pot deveni incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 64/2008 pentru cazul în care beneficiarului îi este impusă deținerea autorizației de deținere/utilizare a echipamentelor. Fără a ține cont de aceste distincții și confundând specificul fiecăreia dintre cele două operații, instanța de apel a imputat reclamantei lipsa autorizării ISCIR pentru deținere/utilizare în legătură cu realizarea operațiilor de montare/punere în funcțiune. În raport cu cele arătate și având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat activarea obligației de garanție pentru buna funcționare a bunurilor vândute de la producător, instanța de apel trebuia să determine în ce constau erorile de funcționare, cauza lor și persoana responsabilă, spre a decide dacă poate fi activată clauza de excludere din garanție. Or, în lipsa acestor cercetări, instanța de recurs nu poate verifica aplicarea legii, atâta vreme cât contextul factual relevant nu a fost determinat din cauza unei analize necorespunzătoare și insuficiente a stării de fapt pe baza probelor administrate în cauză. De aceea, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul potrivit art. 496 C. proc. civ. și, potrivit art. 497 raportat la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., va casa în parte decizia atacată, va trimite cauza spre o noua judecată a apelului principal, în acord cu limitele recursului, urmând ca în rejudecare să fie reevaluate și cererile accesorii ale părților referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare apelului și efectuate de părți în recurs.