ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1681/2020

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 08.09.2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 396.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru ocuparea în mod abuziv a terenului aflat în proprietatea societății reclamante. În drept, au fost invocate prevederile art. 44 alin. (4) și (5) din Constituția României, art. 91, art. 93 și art. 17 lit. f) din Legea gazelor. La 23.10.2015, pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanție pe R.N.P. - Romsilva și Direcția Silvică Maramureș, prin care a solicitat obligarea chematelor în garanție la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L a sumei la care va fi obligată, în situația admiterii cererii de chemare în judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 72 și urm. C. proc. civ.

Prin încheierea din 01.06.2016, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost dispusă disjungerea cererii de chemare în garanție de acțiunea principală și înregistrarea ei în dosar separat, în temeiul art. 74 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, cererea de chemare în garanție a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1837/19.11.2018, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în garanție formulată de S.C. B. S.A și a obligat chematele în garanție R.N.P. - Romsilva și Direcția Silvică Maramureș, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 408.065 RON, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, ambele chemate în garanție R.N.P. - Romsilva și Direcția Silvică Maramureș au declarat apel. Prin decizia civilă nr. 354/2019 din 11.06.2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința civilă nr. 1837/19.11.2018, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de C. S.A., fiind obligată intimata să plătească apelantei R.N.P. - Romsilva suma de 4.593,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici: Instanța de apel a reținut în mod eronat incidența prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., referitor la faptul că operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 357/2017 a Curții de Apel Cluj, în ceea ce privește calitatea de proprietar a recurentei asupra conductei situate pe terenul A. S.R.L. Sub acest aspect, recurenta a susținut că conducta de gaz situată pe terenul A. S.R.L. a fost construită din fondurile Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș și că aceasta a fost predată către antecesoarele recurentei, iar obligația sa, în calitate de operator de distribuție a gazelor naturale, este aceea de a întreține conducta pentru funcționare în condiții de siguranță a sistemului de distribuție a gazelor naturale și nu de exercitare a dreptului de proprietate, așa cum eronat a reținut instanța de apel. Astfel, în condițiile în care prin decizia nr. 357/2017 a Curții de Apel Cluj nu se regăsesc mențiuni cu privire la transferul dreptului de proprietate, nu poate fi primită interpretarea instanței de apel care, fără niciun argument, a asimilat noțiunea de "predare" cu cea de "transmitere a dreptului de proprietate". Concluzia instanței de apel este contradictorie, aspect ce reiese din paragraful deciziei în care se menționează faptul că în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj, în care a fost pronunțată decizia nr. 357/2017, instanța a stabilit "obligația de a efectua aceste demersuri... fără a se face nicio mențiune referitoare la persoana care are calitatea de proprietar al conductei de distribuție". În final, recurenta a susținut că instanța de apel în mod eronat a reținut că, prin decizia nr. 357/2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2015, s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea C. S.A. de proprietar al conductei care traversează terenul A. S.R.L. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici: Instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că în cauză nu poate fi reținută conduita ilicită a chematelor în garanție, de natură a atrage răspunderea acestora față de recurentă, în condițiile în care prin decizia nr. 357/2017 a Curții de Apel Cluj s-a stabilit ca și conduită ilicită a recurentei "omisiunea de a efectua demersurile pentru relocarea conductei de gaz". Demersurile privind relocarea conductei de gaz impun obținerea prealabilă a unei autorizații, emisă la solicitarea titularului unui drept real asupra imobilului. Or, în condițiile în care recurenta nu este titulara unui asemenea drept, singura entitate în măsură să demareze procedurile pentru relocarea conductei de gaz este chemata în garanție Direcția Silvică Maramureș. Recurenta a mai susținut că are numai calitatea de distribuitor de gaze naturale și nu cea de furnizor, motiv pentru care instanța de apel a aplicat eronat prevederile Legii nr. 123/2012, în condițiile în care activitatea de distribuire de gaze naturale este distinctă de cea de furnizare și respectiv ceea de transport a gazelor naturale, acestea fiind strict definite și reglementate de art. 100 pct. 41, art. 46, și art. 89 din Legea nr. 123/2012. Cele trei activității sunt reglementate diferit de legiuitor, iar calitatea de distribuitor a recurentei nu-i dă posibilitatea exercitării prerogativelor recunoscute de lege furnizorului de gaze naturale și nici să aplice, pentru conductele de distribuție, depozițiile normative pe care legea le prevede în cazul activității de transport. În cauză, instanța de apel nu a indicat, în mod concret, nicio prevedere legală care să-i permită să solicite și să obțină autorizația de construire necesară îngropării conductei de distribuție, proprietatea chematei în garanție Direcția Silvică Maramureș, fiind aplicate greșit prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată. Din interpretarea normei enunțate, rezultă că excepția introdusă prin sintagma "în cazul în care legea nu dispune altfel" nu se referă la situația "solicitării titularului unui drept real asupra unui imobil", așa cum eronat a reținut instanța de apel, ci la aceea a "executării lucrărilor de construcții ... numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare". Totodată, interpretarea normei legale enunțate, prin care se stabilește că în anumite cazuri prevăzute de lege, lucrările de construcții pot fi realizate fără a exista o autorizație de construire sau desființare, este susținută inclusiv de art. 1 alin. (3) și art. 11 din Legea nr. 50/1991 republicată. Recurenta a relevat faptul că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată, obținerea autorizației de construire impune calitatea de titular al unui drept real al solicitantului, neexistând nici un text de lege care să dispună în sensul avut în vedere de instanța de apel. Or, în lipsa unui asemenea drept real, recurenta nu avea posibilitatea legală de a obține autorizația de construire, în condițiile în care art. 26 lit. 1) din Legea nr. 50/1991 incriminează ca și contravenție "emiterea de autorizații de construire/desființare în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizația de construire/desființare". În concluzie, recurenta a susținut că, în condițiile în care inacțiunea chematelor în garanție au împiedicat-o să întreprindă demersurile pentru relocarea conductei de gaz este evidentă existența unei fapte ilicite care ar atrage răspunderea chematelor în garanție, aspect ce impune obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a acestei inacțiuni. Intimata R.N.P. - Romsilva a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Cu privire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a precizat că recurenta nu a menționat actul de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a relevat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva aplicării și interpretării corecte a dispozițiilor legale incidente. Intimata Direcția Silvică Maramureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, argumentele prezentate fiind identice cu cele ale intimatei R.N.P. - Romsilva. Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON. Recurenta a formulat răspunsuri la întâmpinări, solicitând respingerea argumentelor prezentate de intimate. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport. Prin încheierea 06.05.2020, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru soluționare în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente: Premisa cererii de chemare în garanție disjunsă în prezentul dosar are ca situație de fapt împrejurarea că Direcția Silvică Maramureș a solicitat Consiliului Local Maramureș emiterea unui certificat de urbanism necesar pentru obținerea unei autorizații de construire în scopul executării lucrărilor de extindere a conductei de gaz metan cu presiune redusă la cabana Apa Sărată a Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș. Ulterior, cu încălcarea condițiilor determinate prin acest act, a fost emisă autorizația de construire a respectivei conducte în favoarea Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș, conductă construită pe terenul proprietatea A. S.R.L. În repetate rânduri proprietarul terenului afectat de amplasarea conductei de gaz a solicitat contravaloarea lipsei de folosință generată de ocuparea abuzivă a terenului propriu. S-a solicitat și devierea traseului conductei, sens în care B. S.A. (precursoarea C. S.A.), în lipsa oricărei inițiative imputate Direcției Silvice Maramureș, a considerat că Direcția Silvică Maramureș și R.N.P. - Romsilva răspund pentru orice prejudicii determinate de acest fapt, pe temeiul delictual. În apărare, chematele în garanție au arătat că numai branșamentul la rețea aparține proprietății Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș, pe când proiectul de execuție și amplasament al conductei, execuția propriu-zisă, precum și proprietatea conductei aparțin B. S.A., independent de faptul că lucrarea a fost recepționată de beneficiarul final, Ocolul Silvic. Pe fondul aceste situații, au existat repetate litigii demarate de proprietarul terenului afectat, A. S.R.L., care au avut ca obiect răspunderea C. S.A. fie pentru ocuparea terenului, fie pentru lipsa efectuării oricăror demersuri de relocare sau îngropare a conductei de gaz. În același context a debutat și prezentul litigiu în care A. S.R.L. a solicitat despăgubiri echivalente lipsei de folosință a terenului de la C. S.A, iar aceasta a chemat în garanție R.N.P. - Romsilva și Direcția Silvică Maramureș. Întrucât în apel instanța a respins pretențiile C. S.A. formulate împotriva chematelor în garanție disjunsă de cererea principală, recurenta a criticat decizia, în primul rând pentru încălcarea dispozițiilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, mai precis, încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește aprecierea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 357/2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj. A considerat recurenta că în mod nereal s-a reținut că în menționata decizie s-a statuat asupra calității de proprietar al conductei de gaz în persoana C. S.A., în realitate, în litigiul anterior fiind dezlegată doar chestiunea predării conductei către antecesoarea recurentei. De altfel, C. S.A. este doar un operator de distribuție de gaze naturale, având, pe cale de consecință, doar obligații legate de întreținerea și funcționarea în condiții de siguranță a sistemului de distribuție, iar nu exercitarea dreptului de proprietate, așa cum a reținut greșit instanța de apel. Reținând că între părți, în esență, se dispută de calitatea de proprietar asupra conductei de gaz pentru a se stabili titularul obligațiilor legate de operațiunea de relocare a acesteia, curtea de apel a stabilit că această chestiune este dezlegată cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2015 unde s-a statuat că respectiva conductă este în patrimoniul C. S.A., iar într-un nou litigiu, această parte nu poate opune o situație de fapt contrară prin reinterpretarea acelorași mijloace de probă. De asemenea, instanța de apel a subliniat că face parte din categoria chestiunilor tranșate cu putere de lucru judecat și faptul că C. S.A. este responsabilă pentru conduita ilicită de amplasare a conductei cu încălcarea prevederilor din certificatul de urbanism nr. x/2000 și din autorizația de construire nr. x/2001, astfel cum rezultă din decizia nr. 357/2017 și din decizia nr. 156/2013, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj. Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. puterea de lucru judecat se poate opune între părțile cauzei pro veritate accipitur atunci când într-un alt litigiu s-au tranșat chestiuni care se repun în discuție într-un proces ulterior. Deși recurenta nu infirmă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 357/13.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 în care a avut calitatea de parte și nici efectul obligatoriu al acestei hotărâri, apreciază că instanța de apel reinterpretează considerentele cu caracter decisiv care intră, de asemenea, în puterea lucrului judecat. Critica nu este fondată. Prin decizia evocată cu putere de lucru judecat se stabilește că în sarcina C. S.A. se poate reține "fără dubiu existența faptei ilicite, atât din perspectiva amplasării acestei conducte pe terenul reclamantei (nn: A. S.R.L.), cât și din perspectiva neîndeplinirii obligației de mutare a acestei conducte". De asemenea, prin aceeași decizie, combătând apărarea C. S.A. referitoare la calitatea sa de proprietar al conductei, instanța a stabilit că "deși inițial conducta de gaz a fost construită din fondurile Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș, aceasta a fost predată distribuitorului de gaze naturale, fiind în patrimoniul acesteia, așa încât în anul 2014 în memoriul tehnic întocmit de S.C. A. S.R.L., figurează conducta de presiune medie care alimentează consumatorii având ca titular B. Târgu Mureș, prin Centrul Operațional Baia Mare". Aceste statuări ale deciziei evocate cu putere de lucru judecat intră în spectrul prezumției legale absolute care poate fi opusă recurentei, care a fost parte în primul proces, și reprezintă o chestiune litigioasă repusă în discuție în al doilea litigiu, cel actual. Fiind așadar rezolvată, la nivelul dezlegărilor necesare chestiunea apartenenței conductei de gaz în primul litigiu, aceasta nu mai poate fi reconsiderată în litigiile ulterioare, iar excepția a fost corect evaluată de instanța de apel. Nu este real nici că instanța de apel a reinterpretat înțelesul dezlegărilor din decizia nr. 357/2017, confundând "predarea" cu proprietatea, atâta vreme cât prin considerentele evocate ale acestei decizii se statuează că sunt în patrimoniul C. S.A. aceste conducte, aceasta având semnificația unei statuări asupra proprietății. Aceste dezlegări nu contravin nici dispozițiilor legale evocate de recurentă, respectiv art. 108 lit g) pct. 1 din Legea nr. 123/2012 a energiei și gazelor naturale și art. 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 32/2017, prin care se arată că la efectuarea racordurilor la rețelele preexistente se solicită acordul proprietarilor ale căror bunuri pot fi afectate prin aceste lucrări și nu semnifică, așa cum înțelege recurenta, faptul că rețeaua de conducte de transport și distribuție a gazelor naturale reprezintă proprietatea chematelor în garanție, ca beneficiare ale acestui racord. Nici al doilea motiv al recursului nu este fondat. Dincolo de împrejurarea că prin a doua critică din recurs se tinde la reevaluarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 357/13.06.2017, cu privire la care s-au dezvoltat anterior considerente, recurenta mai arată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind regimul autorizării construcțiilor, emiterea autorizației este legată de calitatea de proprietar asupra bunului a solicitantului acestei autorizații. Critica nu este întemeiată câtă vreme recurenta tinde să demonstreze din nou că intimatele-chemate în garanție dețin proprietatea conductei de gaze naturale și că, în această calitate, sunt titularele obligației de a întreprinde demersuri pentru relocarea sau îngroparea rețelei de gaz și responsabile pentru orice prejudiciu legal de încălcarea acestei obligații. Tot în acest context este lipsită de relevanță împrejurarea că recurenta este doar un distribuitor pe piața gazelor naturale, nu transportator ori furnizor și că aceste activități sunt reglementate diferit, atâta vreme cât această demonstrație nu are aptitudinea să dovedească faptul că demersurile de relocare a conductei sunt în sarcina Direcției Silvice Maramureș și R.N.P. - Romsilva. Deși în litigiu nu este contestată împrejurarea că pentru operațiunile de relocare și edificare subterană a rețelei este necesară obținerea autorizației de construire în condițiile Legii nr. 50/1991, recurenta apreciază, cum este corect, că obligația obținerii acestei autorizări incumbă proprietarului acesteia, însă nu poate fi omisă împrejurarea că apartenanța rețelei a fost stabilită ca fiind în chiar patrimoniul recurentei, de aceea, nu este corectă concluzia C. S.A. referitoare la încălcarea acestor obligații de către chematele în garanție, pentru a fi justă pretenția formulată pe cale incidentală împotriva acestora. În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că motivele de recurs formulate de recurentă nu sunt întemeiate, de aceea, vor fi înlăturate și, în consecință, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat împotrva deciziei pronunțate în apel va fi respins ca nefondat. Având în vedere respingerea cererii de recurs, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei A. S.R.L. cheltuielile de judecată efectuate de această intimată în recurs, dovedite în cauză cu înscrisuri.