ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 27 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale OLT, B., director al OJFIR OLT, C., consilier în cadrul OJFIR OLT și D., șef serviciu în cadrul OJFIR OLT, a solicitat instanței obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei în cuantum de 130.698 de euro, cu titlu de daune materiale suma cu care au prejudiciat societatea reclamantă și 40.000 de euro daune morale, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 387/2018 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Osica de Jos, reprezentată prin administrator E., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Olt, B., director al OJFIR OLT, C., consilier în cadrul OJFIR OLT și D., șef serviciu în cadrul OJFIR OLT, director al OJFIR OLT, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 5.355 RON cheltuieli de judecată către pârâții B., C. și D..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1159/2018 din 14 noiembrie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 387/2018 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Olt, B., C. și D., fiind obligată apelanta la plata sumei de 5.355 RON, cheltuieli de judecată, către intimații pârâți B., C. și D..

Împotriva deciziei nr. 1159/2018 din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărârii pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalului Olt, considerând că judecata s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului și fără administrarea probelor solicitate de reclamantă, care erau utile și hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că ambele hotărâri cuprind motive contradictorii față de natura și obiectul pricinii și deși, intimații nu au declarat apel prin care să critice hotărârea instanței de fond, instanța de apel a motivat un aspect soluționat de instanța de fond, și anume excepția inadmisibilității acțiunii, prin urmare considerentele instanței de apel, derogă de la fondul cauzei iar respingerea apelului se motivează pe un alt temei de drept și anume pe faptul că în cauză trebuia parcursă procedura contencioasă prevăzută de Legea nr. 554/2004, situație lămurită de instanța de fond prin respingerea excepției inadmisibilității și în lipsa formulării apelului cu privire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității de către intimații din cauză.

Or, în opinia recurentei, temeiul răspunderii civile delictuale îl constituie fapta ilicită săvârșită de intimata Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a prepușilor acesteia care, prin fapta ce a făcut obiectul cauzei penale au anulat posibilitatea uzării de calea contenciosului administrativ, respingerea contestației administrative fiind întemeiată pe excepția tardivității, tocmai datorită faptei ilicite invocate de reclamantă, drept temei al acțiunii ce derivă din cauza penală.

În acest sens, recurenta susține că hotărârea este dată fără cercetarea fondului, având caracter formal și neconformându-se dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În cauză, deși la instanța de fond reclamanta a formulat cerere de probatorii respectiv interogatorii, expertiză de specialitate și atașarea dosarului penal, aceste probe au fost respinse fără să fie motivate de instanța de fond, iar în apel a fost reiterată cererea de probatorii, însă aceasta nu a fost puse în discuție, dar nici nu s-au motivat circumstanțele ce au determinat respingerea cererilor de probatorii, ca atare prin motivația total contradictorie existentă în ambele hotărâri se încalcă dreptul la un proces echitabil.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârile sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, respectiv prevederile art. 1381 și următoarele C. civ. și art. 1349 C. civ.

În acest sens, se arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. reținând că, în cauză ar opera autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile, în condițiile în care prin hotărârea penală aflată la dosarul cauzei este admisă plângerea reclamantei împotriva soluției de clasare, pe temeiul prevăzut de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. fiind schimbată numai soluția de casare pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) Teza 2, respectiv că fapta nu ar fi fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală, situație în care partea vătămată are dreptul la acțiune civilă în despăgubire pe calea dreptului civil fără să fie împiedicată sau să-i fie opus temeiul de drept al clasării.

În ceea ce privește aspectul legat de inadmisibilitate, în baza Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, recurenta consideră că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal s-a pronunțat cu privire la aceasta problemă care a fost soluționată la fond prin respingere. Or, reclamanta nu a susținut-o în motivele de apel, iar părțile adverse n u au făcut apel, iar in concluziile scrise nu au mai ridicat această excepție.

Mai mult, în cauza penală, anterior Judecătoria Slatina prin încheierea 408/28.04.2015 dată în Dosarul nr. x/2015 a admis solicitarea Ministerului Public și a dispus redeschiderea urmăririi penale expertiza informatică efectuată în faza de cercetare penală confirmând frauda și fapta ilicită săvârșită de intimați.

În esență, acțiunea reclamantei viza, de fapt, incidența în cauză a răspunderii civile delictuale, așa cum este ea reglementată de dispozițiile C. civ.

Recurenta susține că pretențiile din cauza de față își au izvorul în săvârșirea unei fapte de natură penală, a unei fapte ilicite cu consecința creării față de societatea reclamantă a unui prejudiciu cert, creat prin fapte infracționale de către prepușii pârâți din cauză iar răspunderea delictuală a intimatei Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale alături de prepuși săi opera motivat de faptul că, prin fapta acestora i-a fost suprimat prin acte și manevre frauduloase accesul la finanțarea pentru care au aplicat în conformitate cu dispozițiile legale.

În continuare, recurenta prezintă instanței argumente juridice ce solicită a fi avute în vedere la soluționarea cauzei respectiv că repararea prejudiciului material și moral operează și în situația unei fapte ilicite constând în pierderea unei șanse, potrivit prevederilor art. 1532 alin. (2) din noul C. civ., prejudiciul ce s-ar fi putut cauza prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj legal.

În situația în care, neexecutarea obligației este intenționată ori se datorează unei culpe grave a debitorului, acesta va răspunde și pentru prejudiciile imprevizibile la momentul încheierii contractului.

Prin întâmpinarea depusă, la 25 martie 2019, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 12 martie 2020 a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata recursului la data de 7 mai 2020, dată la care s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prealabil analizării cererii de recurs, Înalta Curte reține că astfel cum rezultă din situația de fapt recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus, în cadrul măsurii 322 o cerere de finanțare pentru proiectul "Introducerea infrastructurii de broadband în comuna Dobrun, satele Chilii și Roșienii Mici, județul Olt iar în urma verificării și evaluării cererii de finanțare și după aprobarea de către Autoritatea de Management pentru PNDR a Raportului de evaluare din data de 11.06.2014, proiectul recurentei-reclamante a fost declarat neeligibil, acestă soluție fiindu-i comunicată prin Notificarea cererilor de finanțare eligibile/neeligibile nr. 3029/11.06.2014.

Împotriva notificării privind neeligibiliatea proiectului, reclamanta a formulat contestație la data de 19.06.2014 înregistrată la Oficiul Județean Olt cu nr. 3184 iar în urma publicării Raportului de Contestații, contestația a fost respinsă prin notificarea nr. x/27.06.2014 ca nefiind depusă în termen.

După acest moment, recurenta nu a contestat măsura respingerii ca tardive a contestației în fața instanțelor competente ci a formulat plângere penală considerând că respingerea ca tardivă a contestației are la bază o activitate infracțională.

Din datele aflate la dosar rezultă că plângerea penală nu s-a soldat cu trimiterea în judecată a persoanelor incriminate ci cu o ordonanță de clasare în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. în conformitate cu care fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, prin urmare nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă care să poată fi invocată cu autoritate de lucru judecat în civil, în raport de art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. conform căruia hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Chiar dacă instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, în cauza de față, neexistând o hotărâre penală definitivă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, recurenta nu se poate rezuma doar la invocarea unor aspecte menționate dosarul penal ci are responsabilitatea dovedirii pretențiilor sale respectiv a întrunirii în cauză a elementelor răspunderii civile delictuale.

O primă observație care se impune este aceea că, deși recurenta a formulat recurs și împotriva hotărârii instanței de fond, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. obiect al recursului este hotărârea dată în apel, așadar considerentele deciziei de recurs se vor referi doar la decizia instanței de apel.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că ambele hotărâri cuprind motive total contradictorii față de natura și obiectul pricinii deoarece instanța de apel a motivat excepția inadmisibilității acțiunii pe faptul că în cauză trebuia parcursă procedura contencioasă prevăzută de Legea nr. 554/2004, situație lămurită de instanța de fond prin respingerea acestei excepții iar niciuna dintre părți nu a reiterat în apel acest aspect.

Critica este nefondată.

Potrivit atribuțiilor conferite de lege, instanța soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, principiu fundamental de drept instituit prin art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, actul care a generat litigiul este reprezentat de un act administrativ respectiv notificarea de respingere ca tardivă a contestației la Raportul privind declararea ca neeligibil a proiectului recurentei, act care, după parcurgea procedurii prealabile, intră sub incidența Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sub aspectul posibilității de contestare.

Prin urmare, atunci când instanța de apel a făcut referire la dispozițiile acestei legi a avut în vedere respectarea art. 22 alin. (1) C. proc. civ. iar nu expunerea unor motive contradictorii, cum greșit susține recurenta.

Trimiterile instanței la Legea nr. 554/2002 nu s-au făcut cu încălcarea limitelor învestirii și nu au avut ca rezultat modificarea soluției instanței de fond în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgea procedurii contencioase ci pentru a releva netemeinicia pe fond a prezentei acțiuni civile.

Deși recurenta nu a contestat măsura respingerii ca tardive a contestației în fața instanțelor competente, având în vedere că soluția dată de organele administrative în procedura prealabilă poate fi contestată în fața instanțelor de contencios administrativ, aceasta se prevalează de consecințe care au fost produse ca urmare a propriei ignorări a procedurilor legale aplicabile.

În opinia recurentei, temeiul răspunderii civile delictuale îl constituie fapta ilicită săvârșită de intimata Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a prepușilor acesteia care i-au anulat posibilitatea uzării de calea contenciosului administrativ prin respingerea contestației administrative ca tardive.

Or, această susținere nu este suficientă pentru a antrena răspunderea civilă delictuală având în vedere că recurenta reclamă faptul că, urmare a faptei ilicite de respingere ca tardivă a contestației, nu a mai putut participa la proiect.

Este evident că lanțul cauzal care a condus la neaccesarea proiectului a fost întrerupt de însăși recurentă prin neparcurgerea procedurilor legale utile, apte să îndrepte soluția de respingere dată de autoritățile administrative.

Invocarea parcurgerii procedurii în fața organelor de cercetare penală nu este de natură să modifice soluția de respingere dată în cadrul procedurii prealabile atâta timpt cât recurenta nu a fost împiedicată să-și exercite dreptul de a contesta această soluție în instanță.

Conform art. 185 C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespecatrea acestuia atrage decăderea din exercitarea acestuia.

Ca atare, indiferent de soluția pronunțată în penal, situația creată prin însăși omisiunea recurentei de necontestare a soluției date în procedura prealabilă nu putea fi schimbată, aceasta intrând în puterea lucrului judecat sub aspectul posibilității accesării proiectului.

În aceste condiții, culpa pentru nerealizarea proiectului îi este imputabilă recurentei care nu a contestat în instanța competentă soluția de respingere ca tardivă a contestației, pe care acum o invocă pentru a-și fundamenta pretențiile față de intimați, afirmând doar culpa acestora.

Nu pot fi primite susținerile recurentei că hotărârea este dată fără cercetarea fondului, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Pronunțarea unei hotărâri fără cercetarea fondului are loc atunci când instanța a pronunțat soluția în baza unei excepții admise care face de prisos judecarea pe fond a cauzei, însă în speță, instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității ci a analizat cauza pe fond aducând argumente în ceea ce privește netemeinicia acțiunii bazate de lipsa de diligență a recurentei în a parcurge procedura legală prevăzută de Legea nr. 554/2004 prevăzută de legiuitor tocmai pentru a împiedica prejudicirea persoanelor prin actele emise de autoritățile administrative.

Recurenta a adus critici privind probatoriul solicitat pe motiv că acesta a fost respins nemotivat însă din actele aflate la dosar rezultă că instanța a respins proba cu expertiză economică cu motivarea că din actele aflate la dosar rezultă demersurile făcute de aceasta, prin urmare și aceste susțineri sunt nefondate, instanța de judecată având căderea legală să aprecieze dacă o probă este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nu sunt fondate nici susținerile privind incidența în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel reținând în mod corect că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale raportat la normele incidente în cauză, respectiv la neparcurgea procedurii contencioase, această omisiune fiind cauza principală pentru care recurenta s-a autoexclus din procedura de accesare a proiectului.

În ceea ce privește greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., instanța o va înlătura având în vedere că recurenta nu s-a prevalat de un act judiciar apt să-i susțină temeinicia formulării prezentei acțiuni ci doar de acte care nu au aptitudinea să anuleze consecințele caracterului definitiv al măsurii luate în cadrul procedurii prealabile.

Contrar susținerilor recurentei, soluția de clasare dată de instanța penală nu constituie o recunoaștere a existenței faptei ilicite reclamate de recurentă, dimpotrivă instanța penală, respectiv Judecătoria Slatina, prin încheierea nr. 138 din 3.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, a dat o notă de relativitate faptei reținând că nu este de natură a angaja răspunderea penală a intimaților pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, întrucât din punct de vedere al laturilor subiective ale acestor infracțiuni aceștia nu aveau cum să prevadă sau să accepte că societatea petentă nu va depune contestația în termenul prevăzut de lege și că instituția superioară de control, a deciziei contestate o va respinge ca tardiv formulată, astfel că fapta reclamată de recurentă nu a fost confirmată în conținutul redat în plângerea penală.

Recurenta arată că prin fapta ilicită a Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale alături de prepuși săi i-a fost suprimat prin acte și manevre frauduloase accesul la finanțarea pentru care a aplicat în conformitate cu dispozițiile legale, or astfel cum s-a arătat, pe de o parte nu s-a dovedit caracterul fraudulos reclamat prin plângerea penală, pe de altă parte, fapta culpabilă nu poate fi imputată intimaților atâta timp cât prejudiciul afirmat nu este o consecință directă a acțiunii sau inacțiunii acestora ci a faptului că însăși recurenta a generat acest pretins prejudiciu prin neparcurgerea procedurii legale adecvate situației de fapt.

Așadar, pierderea șansei recurentei de a accesa proiectul i se datorează întrucât nu a uzat de remediile procesuale puse la dispoziție de legiutor pentru astfel de situații.

Cu alte cuvinte, despăgubirile pretinse pe cale civilă nu au temei în condițiile în care partea care reclamă înregistrarea unui prejudiciu are partea sa de culpă, în speță culpa fiind neatacarea în termen a soluției care a blocat accesul la proiect.

În raport de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1159 din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE OLT, D. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1159 din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE OLT, D. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2020.