ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2581/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.06.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Mediere, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., anularea hotărârii M nr. 102/28.05.2015 a Consiliului de Mediere, obligarea Consiliului de Mediere, în solidar cu membrii care îl compun și cu membrii Comisiei de disciplină, la acordarea de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 11.000,00 euro, precum și obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârii judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 3447 din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Mediere, B., C., D., E., F., H., I., J., G., K. și L.; a anulat hotărârea M nr. 102/28.05.2015 emisă de Consiliul de Mediere; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul Consiliul de Mediere la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3257 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petentul L., de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3447/21.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 și a obligat reclamanta la plata către pârâtul L. a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și reducând cheltuielile de judecată de la suma de 5.580 RON.

3.1. Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3447 din 21 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul de Mediere solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate referitor la capătul de cerere privind anularea hotărârii de sancționare și menținerea Hotărârii M nr. 102/28.05.2015 emise de Consiliul de Mediere, ca temeinică și legală.

În motivarea recursului arată că instanța în mod greșit a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 3.2 din Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor, ce prevede că mediatorii trebuie să se abțină, chiar și în afara exercițiului profesiei, de la orice acțiuni contrare imparțialității, independenței și onoarei profesiei, susceptibile să aducă știrbire demnității acesteia și probității profesionale.

De asemenea, consideră că instanța de fond a reținut eronat că nu sunt aplicabile prevederile art. 4.1 din Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor, conform căruia mediatorii trebuie să se abțină de la orice acțiune susceptibilă a aduce daune altor colegi mediatori.

Astfel, consideră că intimata-reclamantă, în calitate de administrator al grupului M. "N.", a săvârșit fapte care au avut un impact negativ asupra integrității profesiei de mediator, atrăgând opinia negativă a societății asupra întregii profesii și, prin urmare, instanța de fond în mod greșit a apreciat că sancțiunea nu îi poate fi aplicată intimatei, întrucât postarea aprobată spre publicare pe grupul-al cărui administrator este, nu face referire la persoana care a formulat plângerea disciplinară, ci la soțul acesteia, câtă vreme toate persoanele implicate au calitatea de mediator, iar fapta intimatei a atras oprobiul public și a știrbit onestitatea profesiei și a mediatorilor, fără a avea ca scop informarea mediatorilor, astfel cum a reținut instanța.

Consideră că informațiile aprobate spre publicare în rețeaua de socializare M., chiar și în cadrul unui grup închis, puteau fi redistribuite și preluate de către membri, fiind ofensator la adresa unui coleg mediator, căruia i-a adus acuzații de natură penală. Astfel, susține că intimata-reclamantă nu a asigurat respectarea echilibrului între protecția dreptului la libertatea de exprimare și cel al dreptului la reputație a d-nei O..

Precizează că în cauză nu există împrejurări evidente care să poată produce o îndoială serioasă referitoare la legalitatea Hotărârii M nr. 102/28.05.2015 care să conducă la anularea acesteia.

3.2. Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3257 din 27 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul L. solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București.

În motivarea recursului, recurentul-pârât critică, în esență, reducerea onorariului avocațial de către prima instanță, care s-a făcut, în opinia sa, fără a ține seama de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Consideră că instanța a dat dovadă de lipsă de imparțialitate, dispunând fără o motivare coerentă reducerea cheltuielilor de judecată, deși pretențiile reclamantei în contradictoriu cu acest pârât de la punctul 2 al cererii de chemare în judecată, au fost găsite ca neîntemeiate.

Arată că, deși a fost chemat în judecată numai în ceea ce privește acordarea daunelor morale, a formulat apărări și cu privire la netemeinicia primului capăt al cererii de chemare în judecată.

Precizează că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. permite reducerea cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocațiale, doar atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Consideră că, în speță, raportat la criteriul valorii cauzei, respectiv suma pretinsă de reclamantă cu titlu de daune morale, în cuantum de 11.000 euro, pretențiile sale în ceea ce privește cheltuielile de judecată sunt justificate, cauza fiind complexă și cu implicații atât în plan patrimonial, cât și asupra capitalului de imagine profesional al recurentului.

Pe de altă parte, arată că în considerentele sentinței recurate nu sunt analizate criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată, ci sunt transpuse dispozițiile legale.

Recurentul-pârât susține că instanțele de judecată au obligația să aplice acest text de lege doar în cauzele în care se urmărește un scop ilicit prin supradimensionarea artificială a onorariului avocațial și nu în mod discreționar, sens în care invocă complexitatea cauzei și raportul dintre cele două capete ale cererii de chemare în judecată, precum și împrejurarea că fapta ilicită la care reclamanta s-a raportat pentru formularea celui de-al doilea capăt al petitului cererii de chemare în judecată o reprezintă cercetarea disciplinară abuzivă finalizată cu pronunțarea Hotărârii de către Consiliul de Mediere. Astfel, în sentința civilă nr. 3447/21.12.2015 instanța a reținut că reclamanta a invocat un prejudiciu de imagine creat prin sancțiunea dispusă de Consiliul de Mediere, sancțiune ce face obiectul primului capăt de cerere, dar, cu toate acestea, instanța nu a ținut cont de apărările pârâtului referitoare la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ce i se impută.

De asemenea, consideră că prima instanță era obligată să analizeze și existența faptei ilicite subsumate celui de-al doilea capăt de cerere, respins ca neîntemeiat de către instanță, și nu doar prejudiciul, întrucât condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ., prevăd în mod expres faptul că cel care cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sa ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde și pentru cea mai ușoară culpă. Consideră că dreptul său la apărare a fost încălcat prin înlăturarea apărărilor formulte cu privire la acest aspect, cu atât mai mult cu cât obligația de plată a cheltuielilor de judecată, astfel cum este prevăzută la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., are ca fundament ideea de răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită.

Susține că instanța nu a considerat relevant faptul că au fost formulate apărări raportat la întregul petit al cererii de chemare în judecată, recurentul-pârât apreciind că, prin diminuarea onorariului avocațial este pus în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, fiind injustă invocarea diligenței depuse de avocat în soluționarea favorabilă a cauzei tocmai împotriva părții care a beneficiat de această apărare.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Consiliul de Mediere, prin care solicită respingerea recursului ca vădit nefondat și menținerea hotărârii recurate.

Intimata-reclamantă invocă un comportament sistematic abuziv la adresa sa, arătând că recurentul-pârât Consiliul de Mediere nu are, potrivit Legii medierii nr. 192/2006, obligația de a răspunde nici în fața corpului profesional și nici în fața unei alte autorități, ceea ce constituie o lacună legislativă, și, chiar dacă în propriul Regulament de Organizare și Funcționare (ROF), este prevăzută obligația de a consulta corpul profesional, în realitate acest lucru nu se întâmplă.

Arată că a încercat să contribuie la transparentizarea procesului electoral de alegere a unui nou Consiliu de Mediere, motiv pentru care a fost cercetată și sancționată disciplinar, fiind acuzată, în mod neîntemeiat, de prejudicierea imaginii membrilor consiliului, fără a ține cont de libertatea sa de exprimare, întrucât calitatea de administrator de forum de discuții excede calității de mediator, intrând în sfera libertății de exprimare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentințele recurate în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea hotărârii M nr. 102/28.05.2015 a Consiliului de Mediere, obligarea Consiliului de Mediere, în solidar cu membrii care îl compun și cu membrii Comisiei de disciplină, la acordarea de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 11.000,00 euro, precum și obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârii judecătorești.

2.1.1. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât Consiliul de Mediere nu a argumentat în niciun fel aspectul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte găsește a fi neîntemeiat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Hotărârea M nr. 102/28.05.2015, Consiliul de Mediere a constatat încălcarea de către intimata - reclamantă A. a prevederilor art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006 coroborat cu art. 52

17

alin. (1) lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere și art. 3.2, 3.3 și 4.1 din Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor coroborat cu art. 52

12

lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere prin demersuri făcute în cadrul rețelei de socializare M., sens în care s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei cu amendă în cuantum de 500 RON, conform art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006.

În speță, reclamanta este, împreună cu o altă persoană, administrator al unui grup de discuții intitulat "N.", găzduit de platforma M., grupul fiind de tip închis, accesibil doar membrilor care au calitatea de mediator, iar la data de 14.03.2015, unul dintre membrii grupului, denumit "Birou de mediator" a solicitat postarea unei știri preluate de pe site-ul www.x.ro, cu titlul "Ia priviți ce am găsit pe www.x.ro" și linkul la știrea de pe site-ul indicat, știrea vizând-o pe numita O. în a cărei declarație de avere și de interese nu apărea și calitatea de administrator la S.C. P. S.R.L., și nici dividendele în cuantum de 20.000 RON pe anul 2013, obținute de soțul acesteia, H. și cele tot de 20.000 RON obținute de O..

În conformitate cu art. 3.2. din Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor:

"Mediatorul trebuie să adopte un comportament apt de a contribui la creșterea prestigiului profesiei. Pentru aceasta el trebuie să fie devotat profesiei, să își îmbunătățească tehnicile și practicile profesionale, urmând în acest scop cursuri de formare continuă. Mediatorul trebuie să se asigure că personalul angajat sau administrativ necesar activității de mediere respectă deontologia și secretul profesiei. Toți mediatorii, astfel cum sunt definiți în conținutul legii, trebuie să se abțină, chiar în afara exercitării profesiei, de la orice încălcări ale legilor, regulamentelor și regulilor profesiei și de la orice acțiuni contrare imparțialității, independenței și onoarei profesiei, susceptibile să aducă știrbire demnității acesteia, adică probității profesionale."

Art. 3.3. din același Cod prevede că "Mediatorul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiția ca informația să fie fidelă și veridică, cu respectarea secretului profesional, a altor principii esențiale ale profesiei și a regulilor de publicitate stabilite prin norme aplicabile profesiei. Mediatorul va evita să facă mențiuni care să aducă atingere intereselor altor practicieni în mediere."

Totodată, art. 4.1. din Cod prevede că "4.1. Practicienii în mediere își datorează amabilitate și respect reciproc, nefiind permise vulgaritatea și manifestările necuviincioase. Ei trebuie să se abțină de la orice atitudine jignitoare ori imputări răuvoitoare, în general să se abțină de la orice acțiune susceptibilă de a aduce daune altor colegi mediatori."

Având în vedere textele de lege mai sus expuse și analizându-le în raport cu starea de fapt din cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta nu este autorul știrii referitoare la doamna O. publicată pe site-ul www.x.ro și nici persoana care a preluat aceste informații în cadrul grupului "N." creat pe M., ci răspunderea sa disciplinară a fost atrasă în raport de calitatea de administrator al grupului indicat.

De asemenea, tot în mod corect s-a reținut că abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantei, prevăzută de art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006, preluată de art. 52

17

alin. (1) lit. e) din Hotărârea nr. 5/2007, presupune săvârșirea de fapte ce vizează propria persoană a mediatorului, care aduc atingere probității profesionale, așadar se impunea ca persoana cercetată să fi săvârșit fapte care să aibă un impact negativ asupra propriei integrități profesiei, iar prin această prismă să se răsfrângă asupra întregii profesii opinia negativă a societății.

Înalta Curte împărtășește aceeași opinie, dat fiind faptul că fapta din speță nu este în măsură să aducă atingere probității profesionale și nu poate atrage oprobriul public sau știrbi onestitatea profesiei și a profesioniștilor, în condițiile în care reclamanta doar a permis unui membru să împărtășească, pe un grup creat special în vederea informării mediatorilor în cadrul procesului electiv în care se afla profesia, informații preluate de pe un site, referitoare la o persoană desemnată ca observator al modalității de desfășurare a alegerilor.

Potrivit art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006, modificată și completată, constituie abatere disciplinară "săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale".

Prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului de Mediere, aprobat prin Hotărârea nr. 5/2007, modificată și completată, emis în baza Legii nr. 192/2006, la art. 52

17

alin. (1) lit. e), forma în vigoare la data reținerii faptelor sancționate - 28.05.2015, este consemnată abaterea disciplinară a mediatorilor pentru "săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale", această normă preluând textul de lege anterior expus.

Cu toate acestea, deși enumerarea faptelor posibil a fi sancționate de către aceste texte de lege nu este una limitativă, fapta intimatei-reclamantei, prin modalitatea de săvârșire, nu poate fi încadrată, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu este de natură a aduce atingere probității profesionale.

Curtea observă că informațiile au fost prezentate într-o modalitate suficient de imparțială și echilibrată, nefiind folosite expresii vulgare, jignitoare, ofensatoare sau care să provoace, referindu-se la situații de fapt ce pot fi verificate, respectiv la numirea doamnei O. în funcția publică de director general al DGASPC Buzău, la calitatea soțului acesteia, domnul H., de consilier județean, la înființarea de către cei doi a unei societăți comerciale și calitățile pe care cei doi le ocupă în cadrul societății, fiind menționate cotele de participare și aportul social, la declarațiile de avere și de interese pe care cei doi le-au înregistrat la Consiliul Județean Buzău și conținutul acestora, precizându-se că doamna O. nu a menționat în aceste declarații că deține și calitatea de administrator al societății, precum și faptul că a omis să treacă în declarația de avere cuantumul dividendelor încasate de la societate în anul 2013, concluzie ce decurgea din împrejurarea că soțul său, care deținea o cotă de 50% din societate, a declarat în propria declarație de avere dividende în cuantum de 20.000 RON.

În același sens, instanța de control judiciar constată că prima instanță a subliniat în mod corect și faptul că informațiile postate nu aveau caracter ofensator, nu aduceau acuzații de natură penală sau de altă natură, ci priveau fapte întemeiate pe informații publice, ce puteau fi verificate de persoanele interesate, astfel că și din acest punct de vedere sancționarea intimatei-reclamante nu se susține.

Înalta Curte reține că art. 10 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și art. 30 din Constituția României prevăd posibilitatea exprimării opiniilor, care este esențială într-o societate democratică, iar sancționarea reclamantei nu a fost necesară și nici proporțională pentru atingerea scopului declarat de pârât.

Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul fondului a avut în vedere, a analizat și a aplicat dispozițiile legale sus-menționate, care au în vedere libertatea de exprimare și limitările acesteia.

Astfel, dreptul la libera exprimare a gândurilor, opiniilor, credințelor, prin orice mod este garantat, atât de Convenție, cât și de Constituția României.

Limitarea acestui drept intervine numai în anumite situații și numai pentru măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Or, comportamentul care aduce atingere probității profesionale și la care se referă art. 3.2., art. 3.3. și art. 4.1. din Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor presupune ca acesta să fie contrar legii, lipsit de tact sau bună-cuviință, ceea ce în speță nu se probează.

Preluarea unei știri de către reclamantă, ce are la bază informații publice și care vizează aspecte de fapt, nu poate conduce la atingerea probității profesiei, deoarece acestea nu au legătură cu exercitarea în sine a profesiei de mediator.

Orice persoană are libertatea consfințită de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 din Constituția României să își exprime opiniile/părerile, chiar dacă acestea reprezintă o critică, iar limitările acesteia sunt strict reglementate de lege.

În situația în care afirmațiile făcute aduc prejudicii/daune altor colegi, acestea trebuie probate, deoarece exprimarea unei opinii, în sine, nu poate reprezenta abatere disciplinară, cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Astfel fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva sentinței civile nr. 3447 din 21 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

2.1.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul L., Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 3257 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petentul L., de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3447/21.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 și a obligat reclamanta la plata către pârâtul L. a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și reducând cheltuielile de judecată de la suma de 5.580 RON.

Criticile recurentului vizează, în esență, acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum diminuat, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocațial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanța de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocațial solicitat de parte.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința de completare dispozitiv este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de L. împotriva sentinței civile nr. 3257 din 27 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva sentinței civile nr. 3447 din 21 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de L. împotriva sentinței civile nr. 3257 din 27 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.