ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2470/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2470/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Prin Sentința nr. 984/C din 31 martie 2008 a Tribunalului
Brașov s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC N.E. SA
prin succesoarea SC B.M. INC în contradictoriu cu pârâții C.C. și G.N. A fost
respinsă cererea formulată de către pârâți privind obligarea reclamantei la
plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut că pârâtul C.C. a avut capacitatea de
a încheia acte în numele SC A.R. SRL, întrucât acesta era împuternicit în baza
procurii din 10 aprilie 2002, care, la data încheierii actului adițional la
statutul societății și a contractului de cesiune autentificat din 7 mai 2003 nu
era revocată.
Cât despre
necesitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale extraordinare care sa
prevadă efectuarea unui act de dispoziție în sensul cesionării părților sociale
s-a constatat că există procura prin care reclamanta l-a împuternicit pe
pârâtul C.C. să cesioneze părțile sociale deținute la SC A.R. SRL.
În ceea ce privește
plata părților sociale în sumă de 1.443.050.000 ROL, pârâții au făcut dovada
achitării cu chitanța emisă la data de 7 mai 2003.
S-a mai reținut că
dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/12990 nu sunt aplicabile în speță,
întrucât este vorba despre o cesiune de părți sociale din patrimoniul unui
asociat către un terț și nu de înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul
societății.
De asemenea, în
conformitate cu art. 199 din lege, actul constitutiv poate fi modificat de
asociați, cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute pentru
încheierea lui, iar pârâtul C.C. a fost împuternicit în mod valabil să
cesioneze părțile sociale deținute de reclamantă la SC A.R. SRL și nu a fost
dovedită intenția pârâtului de fraudă.
Apelul declarat de SC
B.M. INC, în calitate de succesoare a reclamantei SC N.E. SA prin succesoarea
SC B.M. INC, împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin Decizia nr. 131/AP
din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, în sensul admiterii, schimbării
în întregime a sentinței și, pe fond, a admiterii în parte a cererii de chemare
în judecată precizate.
În consecință s-a
constatat nulitatea absolută a actului adițional la statutul SC A.R. SRL
autentificat și a contractului de cesiune părți sociale autentificate din 7 mai
2003 la B.N.P. - I.F.
S-a dispus radierea
mențiunilor înregistrate din 23 mai 2003, au fost respinse restul pretențiilor
reclamantei, iar pârâții C.C. și G.N. au fost obligați la plata cheltuielilor
de judecată.
În considerentele
deciziei s-a reținut că prima instanță a concluzionat greșit că, în speță, actul
adițional la statutul SC A.R. SRL și contractul de cesiune părți sociale
autentificate din 7 mai 2003 la B.N.P. - I.F. au fost încheiate cu respectarea
prevederilor art. 75 din Legea nr. 31/1990, ale art. 948 C. civ., art. 1536 alin.
(2), art. 966-968 și art. 1303 din același cod, deoarece procura folosită de
pârâtul-intimat C.C. la întocmirea acestor acte este una generală, ce nu
cuprinde nici o prevedere cu privire la înstrăinarea celor 10.000 de părți
sociale deținute de reclamantă, către cesionarul G.N.
Astfel, procura
legalizată din 7 mai 2003 a fost dată de J.V., doar în calitate de reprezentant
al SC A.R. SRL, și nu al SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, ca atare,
pârâtul C.C. nu putea acționa în calitate de mandatar al acesteia din urmă, ci
doar de reprezentant al SC A.R. SRL, putând dispune doar de părțile sociale
emise de aceasta, în limitele mandatului.
S-a mai reținut
încălcarea dispozițiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., faptul că mandatul nu a
fost unul special pentru încheierea actelor în discuție, precum și a
dispozițiilor art. 143 și 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, lipsind o
hotărâre a acționarilor reprezentând cel puțin ¾ din capitalul social.
Curtea a mai reținut
și faptul că dovada achitării prețului cesiunii în contul societății nu s-a
produs, fiind în schimb, dovedită conivența frauduloasă a celor doi pârâți, în
sensul că, adevăratul scop al cesiunii l-a constituit dobândirea de către
pârâtul C.C. a dreptului de dispoziție asupra părților sociale, în dauna SC
N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, care nu a intenționat niciodată să le
înstrăineze.
Cumpărând prin
persoană interpusă părțile sociale, pârâtul C.C. a încălcat și dispozițiile art.
1308 pct. 2 C. civ., totodată, reținându-se că prețul a fost fictiv, fiind
încălcat art. 1303 C. civ. Lipsa prețului determină și lipsa obiectului
contractului, devenind incidente prevederile art. 948 pct. 3 C. civ. și operând
sancțiunea nulității.
Contrar susținerilor
tribunalului, Curtea a reținut că mandatul a fost revocat anterior încheierii
celor două acte juridice, fiind fondată și susținerea apelantei conform căreia
procura în litigiu nu respectă condițiile de formă impuse de art. 58 alin. (2)
din Legea nr. 36/1995.
Față de cadrul
procesual inițial, au fost respinse pretențiile reclamantei vizând radierea
mențiunii din 27 mai 2003 și constatarea nulității absolute a contractului de
subînchiriere datat 8 mai 2003 și încheiat de pârâtul C.C. și SC A.R. SRL.
Împotriva deciziei
pronunțate în apel, pârâții C.C. și G.N. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile
art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs se învederează următoarele:
Încălcarea
dreptului la apărare.
Recurenții susțin că
apelanta s-a folosit de un înscris nou, nedepus în conformitate cu art. 287 alin.
(1) pct. 4 și alin. (3) C. proc. civ., respectiv de convenția încheiată la 7
mai 2003, din cuprinsul căreia instanța a reținut conivența frauduloasă, fără a
acorda intimaților posibilitatea de a face contraproba, prin depunerea de
înscrisuri care să dovedească netemeinicia interpretării date de reclamantă.
Interpretarea
greșită a actului juridic dedus judecății.
Se susține că actul
încheiat la 7 mai 2003 pe baza căruia s-a dat hotărârea criticată a avut doar
rolul de a garanta că plata prețului părților sociale urma să fie făcută,
într-adevăr, de cesionarul G.N. în favoarea SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M.
INC, prin mandatarul acesteia din urmă, C.C.
Instanța de apel a
aplicat greșit legea.
Cu privire la
conținutul și întinderea mandatului cuprins în procura din 10 aprilie 2002,
contrar interpretării curții, recurenții susțin că actul a fost emis de J.V. în
calitatea sa de reprezentant al SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, căci
numai asociatul poate da mandat unui terț să modifice actelor constitutive ale
societății la care deține părți sociale. De asemenea, întinderea mandatului
viza inclusiv cesiunea de părți sociale, așa cum rezultă din conținutul
înscrisului și are un caracter special, dat în particular, pentru una sau mai
multe operațiuni determinate în concret, iar obligația menționării prețului nu
este stipulată legal.
Se mai susține
crearea unei confuzii între preț, ca element al contractului de
vânzare-cumpărare și dovada operațiunii, a remiterii sumei de bani.
Astfel, prețul a
existat și a fost serios, prevăzut în actul autentic, iar remiterea acestuia
mandantei nu face obiectul acțiunii, în fapt, operând o compensare cu sumele
datorate de reclamantă pârâtului C.C.
Prețul a fost achitat
de către cesionar și remis mandatarului reclamantei, iar eventuala culpă a
mandatarului în stabilirea unui preț prea mic pentru părțile sociale
înstrăinate ar putea da cel mult naștere la o acțiune în răspundere a
mandantelui împotriva mandatarului, deși, în realitate, între părți au existat
raporturi juridice mai complexe, fiduciare și de creditare.
Se susține că nu s-a
făcut dovada conivenței frauduloase, precum și faptul că mandatul nu a fost
revocat, cum greșit s-a reținut, corespondența dintre părți fiind returnată
reclamantei. Chiar daca mandatul ar fi fost revocat, pârâtul G.N. fiind de
buna-credință, considerând că tratează cu un mandatar, este ocrotit de
dispozițiile art. 1554 C. civ.
În ceea ce privește
forma procurii, recurenții apreciază că ea are natura juridică și forța
probantă a unui înscris autentic, nefiind necesară nici o decizie separată a
asociatului unic al SC A.R. SRL de înstrăinare a părților sociale, deoarece
aceasta a existat sub forma înscrisului-procură specială din data de 10 aprilie
2002 prin care pârâtul C.C. a fost împuternicit de SC N.E. SA prin succesoarea
SC B.M. INC să cesioneze părțile sociale ale SC A.R SRL.
Întâmpinare
Analizând recursul
pârâților prin prisma motivelor invocate, se vor reține următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâții C.C. și N.G. împotriva Deciziei nr. 131/AP din 3
decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 iunie 2010.