ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 573 din 13 septembrie 2001 Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat ca insuficient timbrat apelul promovat de pârâta SC F. SRL Târgu Neamț împotriva sentinței nr. 285 din 23 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Neamț în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC G. SA Galați. În motivarea deciziei instanța de control judiciar a arătat că la termenul din 19 iulie 2001 a pus în vedere apelantei să achite diferența de taxă de timbru datorată în cuantum de 8.252.670 lei și 50.000 lei timbru judiciar. Cum apelanta nu s-a conformat dispoziției instanței s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei soluții pârâta SC F. SRL Târgu Neamț a declarat recurs motivând că, deși a avut apărător ales nu a fost atenționat că trebuie să mai plătească o diferență taxă de timbru și nici nu s-a prezentat la termen, nefiind citați în condițiile art. 92 alin. (1) C. proc. civ. La data de 16 februarie 2005 la cererea intimatei s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 35 din Legea nr. 64/1995 întrucât recurenta este în lichidare judiciară. Din verificările efectuate în sistemul informațional al instanțelor s-a constatat că la data de 25 martie 2009 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței a recurentei pârâte, dispunându-se radierea acesteia din Registrul Comerțului. Înalta Curte, după repunerea pe rol a cauzei, conform art. 137 C. proc.
civ. a luat în examinare excepția lipsei capacității civile a debitoarei recurente care în plan procesual se reflectă în lipsa capacității procesuale. În acest sens s-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridico-române. Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităților de constituire, în condițiile legii societatea comercială este investită cu personalitate juridică care implică anumite consecințe juridice. Printre efectele personalității juridice se înscrie și dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică.
În speță recurenta, ca orice persoană juridică a avut capacitate juridică, a dobândit drepturi și obligații, a participat la circuitul civil și a exercitat drepturile săvârșind acte juridice și a dobândit dreptul de a sta în instanță pentru a-și apăra interesele în calitate de recurentă. Aceste drepturi au subzistat până la momentul când societatea recurentă a fost radiată în urma închiderii procedurii falimentului. Din acest moment, menționata societate nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile sau astfel spus nu mai subzistă ca subiect de drept, nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de „legitimatio ad casam”.
În aceste condiții se va admite excepția lipsei calității procesuale civile a recurentei și recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei pârâte SC F. SRL Tg. Neamț - prin lichidator judiciar G.C.S.P.R.L. Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SRL Târgu Neamț - prin lichidator judiciar G.C.S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 273 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca fiind formulat de o persoană juridică fără capacitate de exercițiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.