ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 937/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 23 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, solicitând:

a) suprafața de 1135 m.p. (lot x teren) afectată de construcția șoselei și de protecție a acesteia - plan de amplasament pag. 5 din dosarul de acte depus alăturat cererii;

b) suprafața de 662 m.p. teren (lot x teren) din același plan de amplasament, afectată de canal de scurgere și de supraînalțarea căilor de acces, pag. 5 din dosarul depus.

Aceste suprafețe de teren sunt înscrise în titlul de proprietate nr. x din 27.05.2002, și fac parte din teritoriul UAT Pașcani.

Valoarea despăgubirilor pe care le cer sunt:

- pentru suprafața de 662 m,p. teren -26.632 RON

- pentru suprafața de 1135 m.p. teren-45.661 RON

Valorile au fost calculate la un preț de 9 Euro/m.p. la cursul de schimb BNR de 4,47 RON/euro valabil la data de 17.12.2014.

Au apreciat că această sumă, pentru totalul suprafețelor 3542 + 662 + 1135 = 5339 m.p. ocupate de CNADR cu lucrările de deviere a drumului DN 28 este de 66.000 RON (22.000 RON/an).

Au arătat reclamanții că valoarea totală în RON a imobilului teren în suprafață de 3542 mp teren ocupat efectiv de către pârâtă, este de 145.954 RON la cursul BNR din data de 17.12.2014, care a fost de 4.47 RON/Euro.

Prin sentința civilă nr. 1119 din 02 iulie 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins exceptia lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, excepție invocată de reclamanți.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D. și E. - decedată în cursul procesului la data de 03.02.2015 (acțiunea fiind continuată de moștenitorii F., G., H., I.), în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

A dispus exproprierea următoarelor suprafețe de teren proprietatea reclamanților, situate in extravilanul mun. Pașcani, jud. Iași: lotul x în suprafață de 3628 mp, lotul x în suprafață de 1409 mp, lotul x în suprafață de 662 mp, delimitate pe planșa anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert ing. J., raport depus la dosar vol II și care face parte integrantă din prezenta sentință.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței totale de 5699 mp, teren situat în extravilanul mun. Pașcani, jud. Iași, suma de 65836 RON, reprezentând valoarea reală a imobilului.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 26378 RON cu titlu de daune pentru lipsa de folosință.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 12508 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți și onorariu avocat, proporțional valorii pretențiilor admise.

A obligat reclamanții să plătească BLETC Iași, în contul d-lui expert K., suma de 975 RON diferență onorariu expert.

Prin decizia nr. 624 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de Statul Român - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 1119/2018 din 02 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte.

A respins cererea reclamanților privind exproprierea suprafețelor de teren, de: 3628 mp, 1409 mp, 662 mp, (în total 5699 mp) proprietatea acestora, situate în extravilanul mun. Pașcani, jud. Iași.

A respins cererea reclamanților privind plata de despăgubiri, reprezentând valoarea reală a suprafețelor de 1409 mp, 662 mp, teren situat în extravilanul mun. Pașcani, jud. Iasi.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 3628 mp, suma de 45.553 RON.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

A respins cererea intimaților privind plata cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva deciziei nr. 624 din 05 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că acțiunea reclamanților este una în pretenții, așa încât termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă din luna iulie 2005, moment la care reclamanții au invocat faptul că le-a fost ocupat terenul.

A mai arătat că instanța de apel a procedat greșit atunci când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune raportându-se la faptul că exproprierea terenului a operat în 2015, prin emiterea deciziei de expropriere, astfel încât, prescripția dreptului la acțiune în despăgubiri a început să curgă de la momentul exproprierii efective, dată la care se afla în vigoare Legea nr. 287/2009. Or, din moment ce trecerea terenului în proprietatea statului a operat prin emiterea deciziei de expropriere (17.02.2015), până la acest moment terenul s-a aflat în proprietatea reclamanților, context în care la introducerea acțiunii s-ar fi putut pune în discuție cel mult o eventuală ocupare fără drept a terenului, ceea ce de altfel reclamanții au și invocat în acțiune.

A precizat că decizia de expropriere a fost emisă ulterior introducerii acțiunii, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, persoanele expropriate nu pot contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator; prin urmare momentul emiterii deciziei de expropriere nu prezintă relevanță din punct de vedere al momentului de la care curge termenul de prescripție al acțiunii și implicit nici al condițiilor în care poate fi invocată excepția prescripției.

În opinia recurentului-pârât, deși excepția prescripției dreptului la acțiune a vizat inclusiv sumele acordate cu titlu de daune pentru lipsa de folosință, instanța de apel nu a avut în vedere argumentele recurentului și nu s-a pronunțat cu privire la acestea. Totodată, instanța de apel a menținut soluția de acordare a despăgubirilor reprezentând beneficiu nerealizat, calculate până în anul 2016, cu toate că începând cu luna februarie 2015, terenul a trecut în proprietatea statului, neputându-se pune în discuție lipsa de folosință ulterior acestei date.

De asemenea, a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a solicitat în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat contravaloarea beneficiilor nerealizate prin necultivarea terenurilor pentru ultimii 3 ani, (decembrie 2011 - decembrie 2014), acestora le-a fost acordat beneficiul nerealizat pentru perioada 2006 - 2016; instanța de apel a menținut cuantumul despăgubirilor de 45.553 RON, acordate de prima instanță pentru lotul expropriat, lotul nr. x, cu toate că această valoare a fost stabilită prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul-pârât a arătat că acțiunea reclamanților a fost calificată ca una în pretenții în contextul în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2014, fiind generată de o presupusă ocupare fără drept și de lipsa de folosință a terenurilor acestora prin executarea lucrărilor având ca obiect "Deviere DN 28A km 19+500 - km 22+900". Totodată, a precizat faptul că la momentul introducerii acțiunii, terenul reclamanților nu trecuse în proprietatea statului, aceasta realizându-se ulterior, la data de 17 mai 2015, prin decizia de expropriere nr. 174, situație în care cererea de chemare în judecată nu poate fi considerată ca având obiect expropriere.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, intimații-reclamanți A., B., C., D. și E. au arătat că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac prin raportare la ipotezele prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și faptul că prin cererea de chemare în judecată au solicitat plata unor sume de bani rezultate din procedura exproprierii.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2020, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Excepțiile de la regula înscrisă în art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. sunt reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015**) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv***). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stipulează, "Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs."

În speța dedusă judecății, obiectul cauzei îl constituie pretențiile reclamanților reprezentând despăgubiri pentru exproprierea imobilului, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994, instanța de fond analizând acțiunea reclamanților din perspectiva respectării cerințelor legale prevăzute pentru expropriere, în raport de prevederile legilor menționate, astfel că obiectul cauzei pendinte este circumscris unui litigiu de expropriere.

În context, din interpretarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu de expropriere, în apel, nu este supusă căii de atac a recursului, decizia pronunțată de instanța de apel fiind definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 din C. proc. civ.

Faptul că în cuprinsul deciziei atacate instanța de apel a menționat, în mod eronat, că aceasta este supusă recursului, în 30 de zile de la comunicare, nu are relevanță juridică câtă vreme calea de atac este reglementată de lege, respectiv de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Altfel spus, în temeiul principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 7 și art. 457 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În consecință, decizia nr. 624 din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția I civilă, obiect al recursului pendinte, prin care a fost soluționat apelul într-un litigiu în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, împotriva deciziei nr. 624 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă.

Având în vedere că fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin pierderea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimaților-reclamanți, reprezentând onorariu avocat conform chitanței depuse în original la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, împotriva deciziei nr. 624 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimaților-reclamanți.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2020.