ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală petentul P.B.M. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 318/54/2013 al Curții de Apel Craiova, motivând că la această instanță nu va avea loc o judecată dreaptă și imparțială, datorită calității părților în litigiu, influențelor și presiunilor locale. S-a arătat că lipsa de imparțialitate și obiectivitate a judecătorilor Curții de Apel Craiova se datorează unor influențe ale „mafiei" imobiliare locale prin persoane cu mari relații în mediul judiciar, având chiar între judecătorii locali foști angajați, atunci când aceștia erau juriști sau avocați.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Ministerul Justiției. Din informarea transmisă de la Ministerul Justiției rezultă că dosarul a cărui strămutare se cere are ca obiect plângere împotriva Rezoluției nr. 200/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul P.B.M. din cadrul Baroului Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art. 290, 291 C. pen. S-a arătat că petentul P.B.M., prin cererea de strămutare, invocă faptul că persoanele cu afaceri imobiliare pe care le-a incomodat în mod deosebit prin faptul că și-a făcut datoria ca avocat în cauze foarte sensibile, persoane cu mare influență locală și prietenii între magistrații locali, exercită influență și presiuni asupra magistraților de la Curtea de Apel Craiova, secția penală, pentru a se ajunge, indiferent de adevăr și probațiune la o condamnare a sa sau măcar trimitere în judecată.
În ce privește motivele invocate, s-a arătat că instanța nu a confirmat și nici nu a infirmat cele relatate de petent, astfel că, în raport de aspectele menționate mai sus, a lăsat la aprecierea Înaltei Curți cererea de strămutare. Examinând cererea formulată în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată, cererea formulată de petentul P.B.M. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 318/54/2013 al Curții de Apel Craiova. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.