ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2005/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hațeg, la 29.03.2012, reclamantul A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri, prin care: să se constate că imobilul teren situat în comuna Bănița, str. x, jud. Hunedoara, înscris în C.F. xN Bănița, nr. top. (x, în care este inclus și terenul cu nr. cad. x, este proprietatea exclusivă a reclamantului A., dobândit prin sentința civilă nr. 5008/2007 a Judecătoriei Petroșani; să se constate că imobilul teren situat în comuna Bănița, str. x, jud. Hunedoara, înscris în C.F. x Bănița, nr. ord A+1, nr. top. x, în care este inclus și terenul cu nr. cad. x este proprietatea exclusivă a reclamantului B., dobândit prin sentința civilă nr. 6974/2010 a Judecătoriei Petroșani; să se dispună rectificarea C.F.-urilor menționate mai sus. La termenul din 6.03.2013, pârâta C.N.A.D.N.R. a formulat cerere de chemare în garanție a numiților C. și D. în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru imobilul situat în comuna Bănița, identificat cadastral cu nr. x, în suprafață de 456,801 mp, în situația în care va fi obligată la plata despăgubirii pentru terenul menționat către reclamantul A.. S-a solicitat, de asemenea, chemarea în garanție și a numiților E. și F. în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului, situat în comuna Bănița, identificat cadastral cu nr. x, în suprafață de 626, 20 mp, pentru ca, în situația în care va fi obligată la despăgubiri, chemații în garanție să-l despăgubească pe A.. La termenul din 22.05.2013, reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că reclamantul A. este persoană îndreptățită în exclusivitate la expropriere prin despăgubiri asupra terenului în suprafață de 326,55 mp, identificat prin nr. top. x, ce se suprapune peste nr. cadastral x și să se constate calitatea de persoană îndreptățită exclusiv a reclamantului B. asupra suprafeței de 517,65 mp, identificat cu nr. top x, să fie obligată pârâta să deblocheze sumele datorate în favoarea reclamanților.

Hotărârile pronunțate în conflict de competență. Prin sentința civilă nr. 116/06.03.2019, Judecătoria Hațeg a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția civilă. În considerentele hotărârii, instanța a reținut următoarele: La data de 31.12.2015 a intervenit decesul reclamantului A., conform certificatul de deces seria x nr. x/02.01.2016, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia: G. (soție supraviețuitoare), A. jr., (fiu) și H. (fiică). Instanța a apreciat că natura litigiului decurgând din faptul că aceasta are un obiect circumscris legii de expropriere, implică stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Hunedoara, din mai multe considerente: Cererea principală are ca obiect constatarea calității de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri în baza legii de expropriere. Cum competența pentru acțiunea în constarea unui drept este determinată de competența aferentă acțiunii în realizarea dreptului, iar aceasta din urmă este de competența tribunalului, în raport de caracterul normei speciale incluse în Legea nr. 255/2010, care trimite, sub aspectul competenței, la dispozițiile Legii nr. 33/1994, se impune aprecierea că și cererea de față revine tot în competența tribunalului, în primă instanță. Cererea privind emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor aferente imobilului expropriat nu intră sub incidența competenței judecătoriei în baza art. 94, lit. k) C. proc. civ., în condițiile în care există norma derogatorie inclusă în legislația exproprierii, care stabilește competența materială în favoarea tribunalului, indiferent de valoarea aferentă despăgubirilor. Prin sentința civilă nr. 381/30.04.2019 a Tribunalului Hunedoara, secția I-a civilă a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în constatare, precum și a cererilor de chemare în garanție, în favoarea Judecătoriei Hațeg. S-a constatat existența unui conflict negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și a fost trimis dosarul cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru pronunțarea regulatorului de competență. La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere împrejurarea că dosarul privește o acțiune în constatare, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., fiind tratată ca atare de instanțele de judecată, atât în fond, cât și în recurs, iar soluționarea acesteia este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află imobilele în litigiu. Cum această competență este de ordine publică, instanța este obligată să o invoce, din oficiu. Pe de altă parte, s-a reținut că dosarul cauzei se află în al doilea ciclu procesual, după 7 ani de judecată, fiind cu totul imposibil modificarea procedurii de judecată fără a aduce atingere principiului disponibilităților părților în procesul civil.

Sentința pronunțată în regulator de competență Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 42/27 iunie 2019, a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Hațeg. Pentru a decide astfel, instanța s-a raportat la obiectul acțiunii, astfel cum a fost conturat prin cererea principală, precizarea de acțiune, înregistrată la 22.05.2013 și cererea de chemare în garanție. Curtea de apel a mai considerat că, față de data introducerii cererii principale, litigiul este supus dispozițiilor C. proc. civ. 1865, în forma în vigoare la 29.03.2012, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 159 1 alin. (2) din acest cod, care prevăd: "Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului." Astfel, primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și au putut pune concluzii, prima zi de înfățișare în sensul art. 134 C. proc. civ. 1865, a fost cel din 23.05.2012 (încheiere dosar fond nr. x/2012), iar primul termen la care părțile au fost legal citate după depunerea precizării cererii principale a fost cel din 19.06.2013 (încheiere dosar fond nr. x/2013), din cuprinsul încheierilor observându-se că, la termenul din 23.05.2012, nici părțile și nici instanța nu au invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, iar la termenul de judecată din 19.06.2013, reclamanții, prin apărător, au cerut a se lămuri competența materială a instanței, avocatul chemaților în garanție a arătat că lasă sub acest aspect soluția la aprecierea instanței, după care apărătorul reclamanților a învederat că nu mai susține precizarea de acțiune care pune în discuție competența materială a Judecătoriei Hațeg, judecătoria luând act prin încheiere de renunțarea la judecata acelei precizări a cererii principale. Așadar, atât la termenul de judecată din 23.05.2012, cât și la cel din 19.06.2013, Judecătoria Hațeg nu a invocat excepția necompetenței sale materiale, după cum nici părțile nu au invocat și susținut această excepție (prin întâmpinare pârâta C.N.A.I.R S.A. a invocat doar excepția inadmisibilității acțiunii), care, de altfel, a rămas neinvocată până la momentul începerii dezbaterilor asupra fondului, respectiv până la termenul de judecată din 01.10.2014 (încheiere dosar nr. x/2012). În plus, la prima zi de înfățișare, Judecătoria Hațeg nu a procedat nici la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, neconsemnând în încheierea de ședință temeiurile de drept pentru care a constatat competența instanței sesizate, în conformitate cu art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ. Judecătoria Hațeg a pronunțat sentința civilă nr. 569/08.10.2014, această sentință a fost recurată de pârâta C.N.A.I.R S.A. și de chemații în garanție C. și D., fiind casată, în totalitate, prin decizia civilă nr. 161/R/07.05.2015 a Tribunalului Hunedoara, iar cauza a fost trimisă aceleiași instanțe spre rejudecare, instanța de control judiciar reținând că a existat o încălcare a principiului dreptului la apărare și al contradictorialității administrării probațiunii, îndrumarea dată instanței fondului fiind aceea de a efectua o expertiză topografică cu respectarea celor două principii mai sus arătate. Prin urmare, s-a constatat că excepția necompetenței materiale a rămas neinvocată în cursul primului ciclu procesual în fond, în cadrul cererilor de recurs nu s-a criticat eventuala necompetență materială a judecătoriei, drept urmare, nici în decizia de casare nu se regăsesc considerente pe această temă, cu alte cuvinte, față de regimul de invocare a excepției necompetenței materiale astfel cum acesta a fost reglementat prin art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., competența materială a rămas dobândită Judecătoriei Hațeg, chiar dacă unele dintre petitele cererii de chemare în judecată (stabilirea calității de persoană îndreptățită și plata despăgubirilor de pe urma exproprierii) puteau fi considerate drept cereri în materie de expropriere și, ca atare, de competența materială a tribunalului față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ. În aceste condiții, s-a reținut că neinvocarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Hațeg de către părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, determină intervenția sancțiunii decăderii conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că actul de procedură neîndeplinit în termen (invocarea excepției absolute a necompetenței materiale) nu mai putea fi îndeplinit ulterior, în faza de rejudecare a fondului, impunându-se a se avea în vedere că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Hațeg a fost invocată de pârâta C.N.A.I.R S.A. prin nota de ședință, înregistrată în dosar la 13.06.1018, așadar în etapa rejudecării fondului după casarea cu trimitere. Or, această parte era decăzută din dreptul de a invoca excepția necompetenței materiale a judecătoriei, deoarece nu a invocat-o în cursul primului ciclu procesual în fond, cel înainte de rejudecarea cauzei, respectiv până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului soluționat prin sentința civilă nr. 569/08.10.2014. În consecință, Judecătoria Hațeg nu putea admite o excepție procesuală care nu a fost invocată "in limite litis", partea care a invocat-o fiind decăzută din dreptul de a mai ridica o asemenea excepție.

Calea de atac formulată în cauză Hotărârea pronunțată în regulator de competență a fost atacată pe calea recursului de către pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin secția Drumuri Naționale Deva, în cadrul căruia au fost dezvoltate următoarele critici: Sentința civilă nr. 42/2019 este nelegală, întrucât la data înregistrării acțiunii în constatare, în anul 2012, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Prin cererea introductivă reclamanții au solicitat constatarea proprietății exclusive și rectificarea CF a acelor proprietăți, însă din probatoriul administrat în fața instanței, s-a ajuns la concluzia că obiectul dosarului nu vizează o acțiune în constatare, ci o expropriere pentru cauză de utilitate publică, ce cade în competența Tribunalului Hunedoara. În speță nu poate opera decăderea din dreptul de a invoca excepția necompetenței materiale a judecătoriei pentru partea care nu a invocat-o, deoarece Judecătoria Hațeg nu a dispus în vreun fel asupra competenței materiale. Inexistența unei încheieri de ședință prin care a fost constatată competența instanței conduce la faptul că toate actele de procedură efectuate de instanța necompetentă material sunt nule, fiind aplicabile dispozițiile art. 176 C. proc. civ. Potrivit acestora, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: capacitatea procesuală; reprezentarea procesuală, competența instanței, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată; alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel. În concluzie, Tribunalul Hunedoara este competent din punct de vedere material să judece cauza, fiind vorba despre în litigiu în materie de expropriere. Recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul dispozițiilor art. 486 și urm. C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În speță, intimații nu au depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce succed: Cu titlu prealabil, se constată că, în speță, sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, întrucât acțiunea din prezentul dosar a fost formulată la 29.03.2012, iar Noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, a intrat în vigoare abia la 15 februarie 2013. Potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010, dispozițiile noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar art. 25 stipulează că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. În consecință, cererea de recurs urmează a fi examinată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865 și nu a prevederilor art. 486 și urm. din Legea nr. 134/2010, cum a susținut recurenta prin cererea de recurs. Prin motivele de recurs, recurenta consideră că judecarea litigiului este de competența Tribunalului Hunedoara, pe de o parte, prin prisma obiectului acțiunii, reprezentat de o expropriere pentru cauză de utilitate publică, nefiind vorba de o cerere în constatare a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, raportat la aplicarea de către curtea de apel a prevederilor art. 159 1 C. proc. civ., nu poate opera decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepția de necompetență materială a judecătoriei, în condițiile în care Judecătoria Hațeg nu a dispus în vreun fel asupra necompetenței materiale. În opinia recurentei, inexistența unei încheieri de ședință, prin care să se confirme competența instanței, duce la nulitatea tuturor actelor de procedură efectuate în dosar, care este o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, potrivit art. 176 din Legea nr. 134/2010, care își găsesc parțial corespondeță în dispozițiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ. "Actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competență de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condițiile prevăzute de lege.’’ Cum analiza instanței în determinarea regulatorului de competență s-a făcut prin raportare la regimul juridic al invocării excepției de necompetență materială, guvernat de prevederile art. 159 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a verifica numai criticile formulate pe acest aspect, respectiv dacă, în speță, competența materială a Judecătoriei Hațeg a fost stabilită cu încălcarea prevederilor sus-menționate. Art. 159 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin pct. 22 din Legea nr. 202/2010, în vigoare la data formulării acțiunii, stipulează:,,(1) Necompetența generală instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii. (2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. (4) La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. (5)Verificarea competenței conform alin. (4) nu împiedică formularea excepțiilor de necompetență în cazurile și condițiile prevăzute la alin. (1)-(3), asupra cărora judecătorul se va pronunța în condițiile legii.’’ Verificând succesiunea actelor de procedură efectuate în dosarul Judecătoriei Hațeg, Înalta Curte constată că excepția necompetenței materiale nu a fost invocată, din oficiu, sau de părți la prima zi de înfățișare, definită de art. 134 C. proc. civ. ca fiind aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii, în speță 23.05.2012, la termenul imediat următor după precizarea cererii inițiale, 19.06.2013 și nici până la momentul începerii dezbaterilor asupra fondului cauzei, la termenul de judecată din 1 octombrie 2014. Sentința civilă nr. 569/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Hațeg în primul ciclu procesual a fost desființată în totalitate prin decizia civilă nr. 161R/07.05.2015 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâta CNAIR S.A. și de chemații în garanție C. și D., pricina fiind trimisă spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză topografică în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare. Prin motivele de recurs astfel cum au fost conturate de cele două părți, nu au fost formulate critici pe aspectul necompetenței materiale a judecătoriei. În raport de aceste elemente, se constată că soluționarea acțiunii a rămas dobândită de judecătorie în primul ciclu procesual, chiar dacă unele capete de cerere puteau intra sub incidența legii de expropriere, de competența tribunalului. Prin urmare, decizia curții de apel a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., iar pârâta CNAIR nu mai putea invoca excepția de necompetență materială a judecătoriei în al doilea ciclu procesual, în faza de rejudecare a fondului, după soluția de casare cu trimitere, respectiv la 13.06.2018, prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din 21 iunie 2018, în condițiile în care nu a ridicat-o în primul ciclu procesual până la prima zi de înfățișare, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor în fond, astfel cum se arată în reglementarea evocată, operând sancțiunea decăderii, aspect reținut în mod corect de curtea de apel. Înalta Curte reține că dispozițiile imperative ale art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ. sunt menite să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecății în fața unei alte instanțe decât cea a cărei competență nu a fost inițial contestată și care a procedat la judecarea procesului. Faptul că Judecătoria Hațeg nu a dispus în niciun fel cu privire la competența materială nu constituie un argument în favoarea pârâtei CNAIR, care să înlăture sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca respectiva excepție, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres condițiile în care poate fi invocată necompetența materială de ordine publică. Astfel, dacă necompetența materială a judecătoriei nu a fost invocată în condițiile art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., intervine decăderea din dreptul de a mai ridica respectiva excepție, sancțiune expres prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei’’, neavând relevanță neconstatarea competenței instanței printr-o încheiere de ședință, aspect susținut de recurentă în motivele de recurs. Chiar prin textul de la alin. (5) al art. 159 1 legiuitorul prevede că instanța poate să își verifice la prima zi de înfățișare competența generală, materială și teritorială, însă formularea excepțiilor de necompetență este permisă numai în situațiile expres prevăzute de alin. (1)-(3). Pentru considerentele arătate, instanța supremă constată că soluția în regulator de competență a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor care reglementează modalitatea de invocare a excepției de necompetență materială, art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce conduce la respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.