ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1233/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020, contestatorii A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul D., anularea în tot a deciziei nr. 624/4.03.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, pe temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În motivarea contestației, s-a susținut că, prin decizia atacată, recursul a fost respins fără ca motivele de casare să fi fost analizate în integralitate, astfel încât se impune admiterea contestației în anulare și reanalizarea aspectelor omise în recurs.

Prin recursul declarat de către cei trei petenți din cauză împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, s-au invocat trei motive de casare și anume:

- Hotărârea din apel a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei -art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs a vizat încălcarea în apel a dispozițiilor legale în ceea ce privește compunerea completului de judecată care a soluționat calea de atac a apelului. Astfel cum s-a invocat și argumentat în cadrul motivelor de recurs, modul în care s-a stabilit o altă compunere a completului de judecată 16 apel, după repunerea cauzei pe rol, constituie o flagrantă încălcare a dispozițiilor legale privind stabilirea completelor de judecată, cu consecințe directe asupra modului în care cauza a fost soluționată și o vătămare gravă adusă intereselor recurenților.

Stabilirea la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a unei alte compuneri a completului 16 apel pentru data de 11.01.2019 a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale ale art. 214 C. proc. civ. și a principiului continuității, iar la dosarul cauzei nu există niciun document care să justifice înlocuirea din completul de apel a ambilor judecători, după momentul repunerii cauzei pe rol.

Principalul argument în susținerea motivului de casare a fost acela că, cel puțin în ceea ce o privește pe doamna judecător E., nu s-a justificat înlăturarea sa din complet, cu atât mai mult cu cât aceasta participase la cercetarea cauzei, stabilise necesitatea repunerii pe rol și era imperios necesar să facă parte din complet pentru a asigura continuitatea în procesul decizional la care participase anterior, iar conform planificării ședințelor de judecată din luna ianuarie 2019, doamna judecător ar fi putut să facă parte din complet la data când s-a judecat apelul.

Instanța de recurs a omis, însă, să analizeze tocmai această situație invocată, omisiunea de a se pronunța și asupra acestei chestiuni care reprezenta însăși esența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dus la pronunțarea unei soluții greșite în recurs.

Faptul că doamna judecător F., membru al completului de apel, nu mai făcea parte din compunerea Curții de Apel la momentul repunerii pe rol a cauzei, nu este un fapt suficient pentru a justifica schimbarea în totalitate a completului de judecată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, cealaltă doamnă judecător desemnată inițial, aleatoriu, în completul 16 era prezentă în instanță și nu se afla într-o stare de incompatibilitate sau de alt gen pentru a fi eliminată din complet.

Instanța de recurs sesizată cu această chestiune nu a reușit să justifice din punct de vedere legal atribuirea spre soluționare a unei cauze repuse pe rol către alți 2 judecători decât cei stabiliți aleatoriu inițial, menținând în continuare situația prejudiciabilă pentru recurenți ca urmare a schimbării compunerii completului Apel 16, soluția fiind pronunțată de alți 2 judecători care practic nu au participat la cercetarea judecătorească. Judecătorii inițial desemnați în completul 16 apel și-au creat o imagine asupra speței și au considerat că pentru soluționarea acesteia este nevoie de suplimentarea probatoriului. Or, tot acest proces conținând analiza și percepția completului inițial asupra speței a fost întrerupt și anulat prin repartizarea cauzei către alți 2 judecători - care în final au și pronunțat decizia din apel.

În analizarea consecințelor produse de această situație este esențial să se plece de la elementul cheie: faptul că primul complet de judecată a decis că, în vederea luării deciziei, are nevoie de un înscris suplimentar (declarația data de intimatul pârât D. în cursul urmăririi penale) și faptul că acest nou înscris prezentat de recurenți nu este menționat în motivarea deciziei pronunțate în apel.

Stabilirea unei noi compuneri a completului de judecată 16 apel, total diferită de cea stabilită inițial, aleatoriu, a generat o analiza superficială a cauzei. Acest nou complet nu a făcut deloc vorbire despre incidența în analizarea materialului probator a documentului care a generat repunerea cauzei pe rol și mai mult, în motivare a deciziei nu se regăsesc considerentele pentru care instanța de apel a înlăturat/nu a luat în seamă acest înscris prin care pârâtul intimat recunoaște faptul că banii nu au fost predați în modalitatea descrisă în actul autentic a cărei anulare se solicită.

Contestatorii au arătat, totodată, că invocă o lipsă de analiză a instanței de recurs și cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în recurs s-a arătat că în cuprinsul deciziei pronunțate de Curtea de Apel București nu se regăsește o analiză largă și completă a tuturor motivelor de apel și s-a solicitat să se rețină că instanța de apel a pronunțat o decizie care încalcă în mod flagrant prevederile art. 425 C. proc. civ. cu privire la conținutul și condițiile de valabilitate ale unei hotărâri judecătorești, lipsind motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentațiile părților, precum și art. 6 din CEDO.

Recurenții au prezentat argumente clare pentru care hotărârea instanței de apel este total nemotivată: judecătorii apelului s-au mulțumit să confirme pur și simplu concluziile judecătorului fondului, fără a-și prezenta propriile argumente pentru care au decis că ceea ce s-a statuat la fond reprezintă rezultatul unui raționament judicios și al aplicării corecte a legii; faptul că preluarea argumentelor din sentință și confirmarea acestora nu poate reprezenta o veritabilă motivare a hotărârii.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat în cererea de recurs a avut ca obiect nemotivarea întregii hotărâri de apel întrucât practic nici unul dintre motivele de apel nu a fost combătut cu argumente proprii, instanța de apel mulțumindu-se să aprecieze că judecătorul fondului a analizat corect speța și a pronunțat o hotărâre corectă.

În acest context, instanța de recurs putea și trebuia să verifice și acest motiv de casare, având toate elementele necesare pentru a îl analiza.

Cu toate acestea, instanța de recurs a hotărât că acest motiv de casare nu se impune a fi analizat și practic l-a omis din cercetarea și judecarea recursului, apreciind, în mod greșit, că nu s-ar fi formulat veritabile critici de nelegalitate sub aspectul nemotivării. Această concluzie a instanței supreme a dus practic la lipsa totală de analiză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând cererea formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare dedusă judecății a fost formulată pe temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează ipotezele în care această cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri de recurs, iar contestatorii au invocat ipoteza de la pct. 3, susținând că, prin decizia atacată, recursul a fost respins fără ca motivele de casare să fi fost analizate în integralitate.

Motivul de contestație în anulare specială prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, în situația în care recursul a fost respins sau admis în parte.

Fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, contestația în anulare este deschisă părții doar în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, spre deosebire de calea ordinară de atac, ce poate fi exercitată ori de câte ori partea este nemulțumită de soluția și/sau de considerentele hotărârii pronunțate, conform art. 461 C. proc. civ.

Ipoteza de contestație în anulare specială invocată în cauză se referă strict la omiterea unui motiv dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce înseamnă neglijarea de către instanța de recurs a cercetării vreunui motiv de casare explicit invocat prin cererea de recurs, în termenul legal.

Legiuitorul nu a vizat, așadar, și situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a analizat motivul de casare indicat de către recurent, însă partea este nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța de recurs prin examinarea susținerilor sale.

Cercetarea pe fond a unor asemenea critici ar conduce la extinderea cadrului contestației în anulare speciale la o situație ce nu este prevăzută de lege și ar echivala cu un control de legalitate al aprecierii asupra motivului de recurs. Or, calea de atac de retractare nu presupune exercitarea unui recurs la recurs, ci reprezintă calea procesuală prin care, în ipoteza invocată, se poate cenzura decizia atacată doar dacă, dintr-o greșeală săvârșită de către instanța de recurs, nu a fost cercetat vreunul dintre motivele de casare.

Pe de altă parte, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la omisiunea cercetării unuia sau a mai multor motive de casare, astfel încât necercetarea tuturor argumentelor dezvoltate în susținerea unui motiv de casare nu se încadrează în ipoteza descrisă de legiuitor.

În acest context, Înalta Curte reține că, prin decizia ce face obiectul contestației în anulare, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către reclamanții A., C. și B., contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 24/11.01.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin motivele contestației în anulare, s-a susținut incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. cu referire la două dintre motivele de recurs, anume a celui întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum și a celui întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de casare, Înalta Curte constată că, deși se raportează la dispozițiile legale ce vizează necercetarea motivului de recurs, contestatorii sunt nemulțumiți, în realitate, de raționamentul juridic expus în motivarea deciziei ce formează obiectul contestației în anulare.

Astfel, recurenții au criticat pronunțarea deciziei de apel de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, respectiv de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, după administrarea probelor și după repunerea cauzei pe rol pentru completarea probatoriului.

Instanța de recurs a arătat în considerente că nu orice modificare intervenită în privința completului de judecată sau a componenței acestuia este susceptibilă să determine casarea hotărârii, ci numai cele care nu au o justificare legală, respectiv au fost efectuate cu încălcarea legii.

Examinând în concret critica recurenților, instanța de recurs a constatat, în esență, că nicio asemenea situație nu se regăsește în cauză, în condițiile în care compunerea completului de apel nr. 16 a fost schimbată în anul 2019 prin hotărârea colegiului de conducere a Curții de Apel București și reflectată ca atare în planificările aprobate pentru acel an.

Mai mult decât atât, unul dintre judecătorii din compunerea completului ce a dispus în anul 2018 repunerea cauzei pe rol pentru completarea probatoriului, acordând în acest sens termen de judecată în luna ianuarie 2019, nu s-a mai regăsit în componența vreunui complet de judecată al secției respective a Curții de Apel București începând cu luna ianuarie 2019, astfel încât a intervenit o cauză obiectivă de efectuare a modificării compunerii completului nr. 16 A.

Aceste considerente relevă pe deplin faptul că instanța de recurs a cercetat motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru a demonstra că modificarea compunerii completului de apel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, intervenită după repunerea cauzei pe rol s-a realizat cu respectarea legii.

Înalta Curte constată că, insistând asupra faptului că cel de-al doilea judecător ce a făcut parte din compunerea completului ce a dispus repunerea cauzei pe rol se afla în cadrul secției respective a Curții de Apel București în luna ianuarie 2019 și ar fi trebuit să participe la soluționarea cauzei după repunerea pe rol, contestatorii repun în discuție legalitatea modificării compunerii completului de apel și urmăresc reevaluarea considerentelor expuse pe acest aspect în decizia de recurs.

Drept urmare, contestatorii tind la efectuarea unui control de legalitate al aprecierii asupra motivului de recurs, incompatibil cu contestația în anulare, astfel încât Înalta Curte va respinge susținerile vizând modul de analiză de către instanța de recurs a primului motiv de casare.

Înalta Curte reține, totodată, că, prin decizia atacată pe calea prezentei contestații în anulare, s-a constatat, în ceea ce privește motivul de casare vizând nemotivarea deciziei de apel, că recurenții nu au formulat veritabile critici de nelegalitate, deoarece nu au indicat în concret motivele de apel ce nu au fost analizate prin decizia supusă recursului, astfel încât susținerile recurenților nu pot fi examinate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, se constată că necercetarea de către instanța de recurs a modului în care a fost motivată decizia pronunțată în etapa procesuală a apelului a fost deliberată și precedată de constatarea neîncadrării susținerilor recurenților în motivul de casare explicit indicat. Drept urmare, nu poate fi vorba despre o ignorare a motivului de casare, astfel cum s-a pretins prin contestația în anulare.

Recursul reprezintă tot o cale extraordinară de atac, a cărui exercitare presupune obligația părții de a dezvolta critici apte să declanșeze controlul de legalitate al deciziei atacate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Verificarea îndeplinirii acestei obligații revine instanței de recurs, care trebuie să aprecieze dacă este învestită cu veritabile critici de nelegalitate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și analizate în consecință ori dacă, dimpotrivă, susținerile au caracter general, limitându-se la indicarea formală a uneia dintre ipotezele descrise în art. 488 alin. (1), fără ca recurentul să arate în concret argumentele pentru care ipoteza legală respectivă este întrunită și să demonstreze justețea acestora. De asemenea, instanța de recurs poate să aprecieze dacă, în realitate, recursul tinde la cercetarea cauzei sub toate aspectele, respectiv la reaprecierea situației de fapt în raport de probatoriul administrat, criticile vizând temeinicia, și nu legalitatea deciziei.

În situația în care recurentul pretinde că hotărârea nu reflectă examinarea motivelor de apel, acesta are obligația să identifice în mod clar clar și neechivoc conținutul fiecărui motiv pretins neanalizat, pentru a permite instanței de control judiciar să aprecieze dacă motivarea deciziei de apel corespunde exigențelor unui proces echitabil, drept garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Astfel, instanța de recurs trebuie să aibă cadrul necesar pentru a verifica examinarea efectivă a argumentelor părții, ținând cont de faptul că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, iar, pe de altă parte, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Expunerea considerentelor prin care se cercetează obligația recurentului de a dezvolta critici apte să declanșeze controlul de legalitate al deciziei atacate și se concretizează atare aprecieri indică faptul că instanța de recurs a examinat susținerile părții din motivarea recursului, pentru a stabili, prioritar cercetării lor pe fond, obiectul și limitele învestirii sale, respectiv dacă s-au formulat critici de nelegalitate ori de netemeinicie a hotărârii atacate.

În acest context, Înalta Curte constată că prin decizia ce formează obiectul contestației în anulare au fost înfățișate asemenea considerente, în condițiile în care s-a arătat că o critică a hotărârii de apel în sensul că în cuprinsul acesteia "nu se regăsește o analiză largă și completă a tuturor motivelor de apel" nu poate învesti instanța de recurs cu cercetarea legalității deciziei recurate, în absența indicării în concret a criticilor care nu au fost analizate de instanța de apel.

Întrucât instanța de recurs a examinat susținerile părții întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., așadar, nu a omis, contrar celor afirmate de contestatori, să cerceteze motivul de casare, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare tinde la analizarea legalității aprecierilor instanței de recurs pe acest aspect și la exercitarea inadmisibilă a unui recurs la recurs.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de reclamanții A., B. și C..

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii-reclamanți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.771,50 RON către intimatul-pârât, conform facturii seria x nr. x din data de 2 iunie 2020, chitanței seria x nr. x din data de 11 iunie 2020 și chitanței seria x nr. x din data de 12 iunie 2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 624 din data de 4 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatorii-reclamanți A., B. și C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.771,50 RON către intimatul-pârât D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.