ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a suspendat judecarea cererii de completare a încheierii de ședință din data de 27 iunie 2019, formulată de petentul A., conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că la termenul de judecată din data de 1 octombrie 2019, părțile, care au fost legal citate, nu s-au prezentat, iar, din verificarea actelor dosarului, a rezultat că nu s-a formulat nicio solicitare privind judecarea în lipsă a cererii de completare.

Împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 1 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2015 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs recurentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2015/a.3, la data de 19 mai 2020.

2.1Motivele de recurs:

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, pentru continuarea judecății.

În motivarea recursului, a susținut că instanța de apel nu a observat că, pentru termenul din 1 octombrie 2019, solicitase acordarea unui nou termen de judecată, întrucât, la aceeași dată, trebuia să fie prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se apăra în dosarul nr. x/2014.

A mai susținut că din împrejurarea că depuse, cu o zi înainte de termenul de judecată, dovada imposibilității de a se prezenta în fața Curții de Apel București, rezulta voința sa expresă de continuare a judecății.

În acest mod, a susținut recurentul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu atât mai mult, cu cât nu a dorit și nu dorește judecarea cauzei în lipsă, iar încheierea recurată, în opinia sa, este lovită de nulitate.

2.2. Întâmpinarea:

În termen legal, intimata Academia de Studii Economice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze soluția pronunțată prin hotărârea recurată.

2.3. Răspunsul la întâmpinare:

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata Academia de Studii, depus în termen legal, recurentul-petent a combătut excepția nulității recursului și apărările formulate de către intimata Academia de Studii Economice București.

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este legal timbrat, este formulat în termenul prevăzut de lege și îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii de ședință recurate.

În ceea ce privește criticile formulate, s-a reținut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ar fi incidentă sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în caz contrar, completul de filtru urmând a se pronunța asupra admisibilității în principiu a căii de atac, avându-se în vedere și excepția nulității recursului invocată de intimata Academia de Studii Economice.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților în vederea formulării unui punct de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosar.

Recurentul A. și intimata Academia de Studii Economice au depus puncte de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen la data de 8 decembrie 2020, fără citarea părților, în vederea analizei admisibilității în principiu a recursului, față de cele evidențiate prin raportul întocmit în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., art. 489 și art. art. 499 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reține că recurentul, deși a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat suspendarea judecării apelului promovat de către acesta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin suspendarea cauzei.

Astfel, recurentul, în esență, a susținut că nu se impunea suspendarea judecării apelului, față de împrejurarea că a formulat o cerere de amânare a cauzei, întrucât, la aceeași dată, trebuia să fie prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se apăra într-un alt dosar. A considerat că instanța de apel trebuia să admită cererea pe care a formulat-o și să dispună amânarea judecării cauzei și nu să procedeze la suspendarea judecății, în acest mod încălcându-se normele de procedură.

În opinia recurentului, față de faptul că înainte cu o zi de termenul de judecată depusese dovada imposibilității de a se prezenta în fața Curții de Apel București, rezultă voința expresă de continuare a judecății.

Or, cele susținute de către recurent nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele invocate de către acesta nevizând raționamentul curții de apel care a determinat adoptarea prin încheierea atacată a soluției de suspendare a judecății, ci rezolvarea dată de instanță cererii de amânare a judecării cauzei, fără a se lua în considerare că însăși acordarea amânării presupunea solicitarea prealabilă de judecată a cauzei în lipsă.

Cu alte cuvinte, criticile formulate de către recurentul-reclamant nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege, susceptibile de a fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul A. nu se grefează pe considerentele încheierii de ședință recurate care au dus la suspendarea judecării apelului, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.