ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1286/2020

Ședința publică din data de 8 iulie 2020

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 9 iunie 2020, sub nr. x/2020, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 577 din 6 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a redat motivele de casare susținute în cadrul recursului, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ., considerând că instanța de recurs a preluat în mod automat susținerile și motivările eronate ale instanței de revizuire, care a reținut că sentința civilă nr. 5958/27.11.2014, pronunțată de Tribunalul București a fost anulată și în rejudecare perimată, fără a verifica și cerceta actele dosarului.

Contestatoarea susține că sentința civilă nr. 5958/27.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a devenit definitivă și are autoritate de lucru judecat, de la data pronunțării deciziei nr. 1719/21.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Totodată, consideră că motivarea încadrării de către instanța de recurs în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. a criticilor subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este contradictorie în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. și conținutul raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

De aceea, apreciază că instanța de recurs a făcut o greșeală involuntară, esențială, care a determinat o soluție greșită prin respingerea recursului; în speță, nu este vorba de greșeli de judecată, de o interpretare greșită a probelor sau de o reapreciere a actelor dosarului, fiind astfel întrunite motivele de anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Prin urmare, contestatoarea solicită să se constate că instanța de recurs a făcut o confuzie evidentă, esențială, luând în considerare numai așa zisele "statuări" și argumente ale instanței de revizuire, fără să țină cont de conținutul actelor existente la dosarul cauzei, ceea ce a determinat luarea unei decizii greșite. În speță, consideră că este o eroare materială evidentă, formală, care nu ține de interpretarea dispozițiilor legale și nici de reaprecierea probelor din dosar.

În consecință, contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare, urmând ca la rejudecarea cauzei să se cerceteze efectiv toate actele dosarului, inclusiv raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând contestația în anulare în raport de criticile formulate și de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia nr. 577 din 6 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 307 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că nu este incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constatându-se că hotărârea instanței de revizuire este temeinic motivată, atât în fapt, cât și în drept și nu cuprinde o motivare contradictorie; s-a apreciat neîntemeiată și critica privind încălcarea regulilor de procedură referitoare la perimare și efectele acestei sancțiuni asupra sentinței civile nr. 5859 din data de 27 noiembrie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, încadrată în cadrul cazului de casare prevăzut de punctul 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că susținerile subsumate de recurenta-revizuentă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. sunt nefondate, având în vedere că cele două cauze au obiect și cauză diferite, sentința anulată fiind pronunțată într-un dosar având ca obiect opoziția intimatei la Hotărârea nr. 1 din 1 martie 2014 a Adunării Generale a Asociaților recurentei, în timp ce decizia civilă nr. 2392 din 20 aprilie 2016 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestația formulată de recurenta-revizuentă împotriva unor acte administrativ-fiscale.

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită și în raport de situația existentă la dosar la data pronunțării acesteia.

În cauză, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială prin faptul că a preluat în mod automat motivarea instanței de revizuire, fără a verifica și cerceta actele dosarului, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții greșite.

Or, aspectele relevate de contestatoare nu se încadrează în noțiunea de "greșeală materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în considerentele deciziei atacate fiind precizate care au fost elementele care au condus instanța la soluția adoptată.

Contestatoarea a invocat și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent.

În consecință, dat fiind caracterul acesteia de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu exercită un control de legalitate a deciziei atacate și nici nu cenzurează modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.

Condițiile prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, întrucât instanța de recurs a analizat criticile formulate prin cererea de recurs.

De altfel, contestatoarea circumscrie acestui motiv de contestație în anulare aspecte similare cu cele formulate în recurs, care a fost soluționat prin decizia atacată.

Contrar susținerilor contestatoarei, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., instanța trebuie să stabilească exact temeiul de drept corect al căii de atac exercitate și să îl încadreze, în măsura în care este posibil, într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. faptul că instanța de recurs a încadrat în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., criticile subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nefiind vorba de invocarea din oficiu a unui motiv de ordine publică.

Din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanța și-a argumentat soluția de respingere ca nefondat a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 307 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul în care a înlăturat criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., constatând că în mod corect a respins curtea de apel cererea de revizuire ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context al analizei evidențiată de considerentele deciziei atacate prin contestația în anulare pendinte, argumentele critice expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la chestiuni de fond deduse judecății în recurs, respectiv critici de nelegalitate pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea de atac în discuție, le aduce hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, iar nu la o eroare materială pretins săvârșită în mod involuntar de către Înalta Curte prin adoptarea soluției de respingere a recursului.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 577 din 6 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 577 din 6 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2020.