ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1208/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj și de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2473 din 2 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

La 23 martie 2020 (data depunerii la oficiul poștal), contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, fixarea unui termen pentru soluționarea recursului, rejudecarea cauzei și respingerea capătului de cerere prin care a fost obligată la plata către intimat a sumelor de 415.074,86 RON și de 220.997,74 RON, aferente Proiectelor "B." și "C.".

Contestatoarea a susținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada implementării eronate a proiectelor și nici a nerespectării obligațiilor contractuale, astfel cum a reținut instanța de apel.

Dimpotrivă, explicând pe larg situația de fapt dedusă judecății și făcând referire la actele normative, ordinele, ghidurile și deciziile aplicabile, anume H.G. nr. 759/2007, O.U.G. nr. 55/2006, Ordinul nr. 1117/2010, Ghidul solicitantului condiții generale, Ghidul condițiilor specifice pentru cererile de propuneri de proiecte nr. 79-98 pentru implementarea Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013, deciziei nr. 53/2010 a AMPOSDRU și deciziei nr. 2/20.05.2011, contestatoarea a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii sale pecuniare, rezultate din pretinsa executare defectuoasă a obligațiilor contractuale.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 26 martie 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția completului din 1 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea contestației în anulare intimatului, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, și s-a stabilit termen pentru soluționarea contestației în anulare la 21 mai 2020.

La 19 mai 2020, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege care reglementează posibilitatea atacării deciziei instanței de recurs.

Prin încheierea din 21 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de contestatoare, pentru lipsă de apărare, și a fixat termen de judecată la 18 iunie 2020, pentru soluționarea contestației în anulare.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția tardivității contestației în anulare, în raport de prevederile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., și a rămas în pronunțare asupra acesteia, cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (2) din același act normativ.

Potrivit prevederilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Dispoziția legală mai sus menționată reglementează, în mod expres, termenul de exercitare a contestației în anulare.

Conform art. 180 alin. (1) C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În cauză, petenta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj și de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2473 din 2 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Această decizie a rămas definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., la 19 septembrie 2019, și a fost comunicată petentei la 3 octombrie 2019 (conform dovezii de înmânare aflate la dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă).

Înalta Curte, verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată că petenta a depus contestația în anulare la 23 martie 2020, prin poștă (potrivit vizei aplicate de oficiul poștal pe plicul cu care aceasta a fost expediată la instanță, aflată la fila x), calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26 martie 2020.

Față de acest aspect, prin prisma dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare se impunea a fi formulată în termenul de 15 zile ce curge de la momentul obiectiv al comunicării hotărârii atacate.

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., acest moment trebuie să nu se plaseze dincolo de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin urmare, indiferent cât timp ar trece de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data comunicării acesteia, limita maximă de timp în care poate fi formulată contestația în anulare este de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Ca atare, menționarea termenului de 1 an de către legiuitor, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, nu conferă un drept de opțiune părții interesate pentru alegerea unui alt moment în vederea formulării contestației în anulare decât cel al comunicării hotărârii.

În acest context, termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, contestația în anulare s-a împlinit la 21 octombrie 2019, dată calculată în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ. ("când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește"; "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează").

Constatând că, în speță, contestația în anulare a fost formulată de contestatoarea A. cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepția de tardivitate invocată din oficiu și să respingă calea extraordinară de atac, ca tardiv declarată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, ca tardiv declarată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2020.