ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2054/2021

Obiectul cererii: Prin cererea înregistrată intițial sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Dolj la data de 09.05.2016, reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei A. la plata sumei de 240.423,54 RON, reprezentând prejudiciu în urma soluționării în mod definitiv a dosarului nr. x/2013 Prin sentința civilă nr. 492 din 30 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 3610 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj împotriva sentinței civile nr. 492/30.06.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2016, pe care a anulat-o, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță. După anularea sentinței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2018.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, în rejudecare Prin sentința civilă nr. 460 din 18 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea așa cum a fost formulată și precizată formulată de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 2214 din 8 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul declarat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj împotriva sentinței civile nr. 460/18.07.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Cererea de recurs. Împotriva deciziei nr. 2214 din 8 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând, în esență, următoarele critici: Curtea de apel a respins în mod eronat acțiunea cu motivarea potrivit căreia nu se poate reține cu certitudine care au fost deficiențele în activitatea asumată de pârâtă, în calitatea sa de Director al Centrului de natură, care să atragă răspunderea patrimonială a acesteia în temeiul art. 254 din Legea nr. 53/2003; or, acesta a arătat în mod expres că pârâta a încălcat atribuțiile de serviciu enumerate la pct. 1, 2, 4, 21 și 31 din fișa postului nr. 1/23.11.2007. În speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a intimatei-pârâte, în sensul dispozițiilor art. 254 din Legea nr. 53/2003, și anume: a) persoana care a produs prejudiciul să aibă calitatea de salariat; b) să existe o faptă ilicită a salariatului, care constă în încălcarea atribuțiilor, sarcinilor sau obligațiilor de serviciu; c) fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, chiar și sub forma celei mai simple culpe; d) să existe un prejudiciu material suferit de angajator; e) să existe legătură de cauzalitate între fapta ilicită a salariatului și prejudiciul produs C.R.F.P.A. Dolj.

Procedura derulată în recurs La 11 decembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 21 decembrie 2020, conform dovezii de comunicare aflata la dosar, fiind depus răspuns la întâmpinare de către acesta la 23 decembrie 2020. În aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 din C. proc. civ. s-a constatat încheiată etapa comunicărilor prealabile, dispunându-se întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Prin încheierea din 14.09.2021 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză și s-a stabilit termen pentru judecarea acestuia la 19 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilității în principiu și limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului pentru considerentele care succed: În cauză, instanțele de fond au reținut că între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în calitate de angajator și pârâtă în calitatea de angajat a fost încheiat contractul de muncă nr. x/20.05.2008 din care reiese că aceasta din urmă a dobândit funcția de Director al Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj, iar prin demersul pendinte se urmărește tragerea la răspundere materială a pârâtei, derivată din raportul de muncă, care reprezintă o formă particulară a răspunderii contractuale, acțiune care are ca temei în drept dispozițiile art. 254 Codul muncii. S-a mai reținut că, în data de 01.03.2012 OIPRPOSDRU SV Oltenia a emis decizia nr. 1827 prin care s-a decis rezilierea contractului POSDRU 92/3.1/S/63305, rezultând astfel un prejudiciu în patrimoniul reclamantei în cuantum de 240.423,54 RON, subvenție utilizată în acest proiect și datorată AJOFM; această decizie a fost contestată și a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 188/2001.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis recursul MFP în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene și Organismul Intermediar POSDRU Regiunea Sud Vest Oltenia și pe fond a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată, astfel că s-au menținut efectele acesteia. În esență, s-a constatat că reclamantul nu a invocat în concret care au fost deficiențele în exercitarea atribuțiilor menționate din fișa postului, de natură să conducă la emiterea deciziei de reziliere a contractului POSDRU, apreciindu-se că simpla mențiune a îndeplinirii defectuoase a acestor atribuții nu întrunește exigențele cerute de legiuitor pentru stabilirea faptei ilicite ce are legătură cu munca, care să fundamenteze răspunderea patrimonială a pârâtei. Prin memoriul de recurs reclamantul reia aceleași critici formulate prin cererea de apel, arătând că intimata-pârâtă nu a depus toate diligentele pentru corecta reprezentare în instanță a instituției în pofida atribuțiilor enunțate într-o manieră clară la punctul 21 din fișa postului și că omisiunea intimatei-pârâte de a controla și coordona activitatea C.R.F.P.A. Dolj este evidentă, dat fiind că singurul motiv pentru care Organismul Intermediar POSDRU- Regiunea Sud-Vest Oltenia a emis decizia de reziliere a contractului x s-a datorat omisiunii de a depune prima cerere de rambursare în termenul legal de 3 luni de la primirea prefinanțării. Recurentul consideră că, în speță, sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile angajării răspunderii patrimoniale a intimatei-pârâte în sensul dispozițiilor art. 254 din Legea 53/2003, având în vedere că intimata-pârâtă și-a încălcat într-o manieră evidentă atribuțiile de serviciu evidențiate la punctele la punctele 1, 2, 4, 21 și 31 din fișa postului cu nr. x din 23.11.2007. Înalta Curte constată că, în mod just instanțele de fond au apreciat că simpla mențiune a atribuțiilor îndeplinite defectuos, fără indicarea în concret a deficiențelor imputate în exercitarea acestora, nu întrunește exigențele cerute de legiuitor pentru stabilirea faptei ilicite ce are legătură cu munca și că, în lipsa unei precizări in concret a presupuselor deficiente, nu se poate stabili nici gradul de vinovăție al pârâtei sau existența vreunei legături de cauzalitate dintre aceste deficiențe și prejudiciul produs. Instanța de apel, analizând atribuțiile pe care reclamantul a susținut că pârâta nu și le-ar fi îndeplinit, în mod corect a constatat că acestea sunt atribuții și responsabilități cu caracter general ale funcției de director, nefiind detaliate și dezvoltate într-o formă explicită, fără o minimă argumentare de natură a atrage răspunderea patrimonială a pârâtei. Singura pretinsă faptă ilicită, concretă, legată de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu care a fost imputată prin precizările depuse la dosar a fost aceea că pârâta, în calitate de manager de proiect și director al C.R.F.P.A Dolj, ar fi omis să depună prima cerere de rambursare în termenul de 3 luni de la primirea prefinanțării, ceea ce ar fi determinat rezilierea contractului de finanțare x de către Organismul Intermediar POSDRU-Regiunea Sud-Vest Oltenia, însă, sub acest aspect, instanța de apel a reținut că reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei potrivit art. 272 Codul muncii, nu a făcut dovada că depunerea cu întârziere a primei cereri de rambursare de către pârâtă s-ar datora săvârșirii cu vinovăție a unei fapte ilicite de către pârâtă în legătură cu atribuțiile sale de serviciu. În egală măsură, în mod just s-a reținut că, din considerentele sentinței nr. 2186/20.06.2014, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2013, reiese că între părțile contractului de finanțare au existat neînțelegeri privind termenul în care trebuie depusă prima cerere de rambursare, ca urmare a modificărilor survenite ulterior la contractul de finanțare. Prin urmare, întârzierea depunerii cererii de către pârâtă, ca reprezentant legal al C.R.F.P.A. Dolj, care nu a avut calitatea de parte litigantă în dosarul menționat, nu poate fi asimilată unei fapte ilicite a acesteia, săvârșite cu vinovăție. S-a apreciat, astfel, că întârzierea se putea datora doar interpretării diferite a clauzelor contractuale și modificărilor intervenite. De asemenea, în mod corect instanța de apel a valorificat efectele lucrului judecat a deciziei nr. 2111/15.06.2016, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 (dosar în care, pentru aceeași faptă ilicită s-a urmărit angajarea răspunderii administrativ-patrimonială a pârâtei în calitate de funcționar public), prin care s-a statuat în sensul că nu se poate angaja răspunderea pârâtei, în calitate de manager de proiect, pentru neîndeplinirea obligației de a coordona și controla activitatea echipei de proiect. Față de cele mai sus expuse se constată că în cauză reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile patrimoniale, care rezidă din raportul de muncă dintre pârâtă și angajatorul său, existent pe perioada în care s-ar fi derulat contractul POSDRU nr. x/3.1/S/63305, motiv pentru care instanța de apel în mod corect a menținut soluția de respingere a acțiunii. Cum recurentul nu a formulat alte critici de nelegalitate a deciziei atacate, ci s-a rezumat a relua cele invocate prin motivele de apel, fără a se raporta la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat în cauză.