ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1206/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 9 decembrie 2016, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și Cotidianul "C.", obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale.

Hotărârile pronunțate în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 7088/24.05.2017, Judecătoria Iași a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iași. Învestit prin declinare, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2174/2017 din 23 noiembrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Cotidianul "C.".

Hotărârea pronunțată în apel: Împotriva acestei sentințe a formulat apel A.. Prin decizia civilă nr. 679/2018 din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2174/2017 din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, care a fost schimbată în parte. A admis, în parte, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții B. și Cotidianul "C.", în sensul că au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 3000 RON, cu titlu de daune morale.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs pârâții B. și Cotidianul "C.", apreciind hotărârea atacată ca fiind nelegală. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat de dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul - pârât Cotidianul "C." a arătat că instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația de a verifica întrunirea condițiilor cerute de art. 194 C. proc. civ., cu privire la menționarea în cuprinsul cererii de chemare în judecată a codului unic de înregistrare ori a codului de identificare fiscală și a numărului de înmatriculare în registrul comerțului și a "condamnat" astfel o persoană care nu există. De asemenea, se mai susține că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu privire la indicarea denumirii, sediului, codului unic de înregistrare sau de identificare fiscală și numărului de înmatriculare în Registrul Comerțului și consideră că intimatului-reclamant îi va fi imposibil să pună în aplicare o hotărâre în care nu sunt menționate datele de identificare ale pârâtului Cotidianul "C.". Totodată, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepția lipsei calității procesuale a ziarului "C.", motivat de faptul că acest ziar este o marcă înregistrată, fără personalitate juridică, iar o marcă nu poate fi chemată în judecată întrucât aceasta este un semn susceptibil de reprezentare grafică care servește la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele care aparțin altor persoane. Se arată că pot constitui mărci, semne distinctive precum: desene, cuvinte, inclusiv nume de persoane, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau ambalajului, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne, iar, în raport de dispozițiile art. 36 C. proc. civ., potrivit cărora trebuie să existe o identitate între părțile din litigiu, astfel cum a fost dedus judecății, raportul juridic litigios nu poate exista între o marcă, entitate abstractă, fără personalitate juridică și reclamantul A.. Se susține că s-a aflat în imposibilitate efectivă și obiectivă de a formula anterior excepția întrucât nu a fost citat niciodată în mod legal, iar la adresa la care s-a efectuat procedura de citare funcționează mai multe publicații și mai multe societăți comerciale, citațiile neajungând la un reprezentant al pârâtului. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. formulează următoarele critici: Instanța de apel a reținut, în mod greșit, incidența dispozițiilor art. 74 alin. (1), lit. c) C. civ. și art. 329 C. proc. civ., având în vedere că a fost dovedită în cauză împrejurarea potrivit căreia fotografia realizată de recurentă a fost depusă în dosarul penal și nu a fost pusă la dispoziția jurnalistului de către recurentă, situație în care instanța de apel nu putea acorda întâietate prezumției relative că recurenta a pus la dispoziția ziarului poza cu intimatul și nici principiului de drept conform căruia urmărirea penală are caracter nepublic, în detrimentul probelor certe. De asemenea, se mai arată că decizia atacată este dată cu încălcarea principiului imparțialității, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., judecata fiind una inechitabilă, prin contestarea dreptului la exprimare liberă, pe care îl condiționează de respectarea demnității altor persoane și de aflarea adevărului. Se susține că a existat bază factuală pentru afirmațiile făcute de către jurnalistul ziarului, chiar dacă plângerea penală a fost formulată peste termen și organele de urmărire penală nu au emis un rechizitoriu, ceea ce nu echivalează cu inexistența faptelor penale. Apreciază recurenta că este inadmisibilă prevalarea instanței de apel de pricipiul caracterului nepublic al urmăririi penale, arătând că este de notorietate faptul că în multe dosare au fost date publicității acte și fapte de cercetare și urmărire penală, chiar dacă urmărirea penală are caracter secret. Se afirmă că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului privind dreptul la judecarea unui proces în mod echitabil, de către o instanță de judecată independentă și imparțială și că sunt incidente în speță dispozițiile art. 75 C. civ., iar depunerea fotografiei incriminate în dosarele penale în care recurenta a avut calitatea de parte vătămată, cu scopul dovedirii faptelor penale, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute de acest text de lege. În aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) și lit. d) C. civ., instanța de apel ignoră faptul că intimatul se afla într-un spațiu privat care aparține persoanei vătămate, respectiv în locuința recurentei B., fără acceptul acesteia și, în mod greșit, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 74 lit. c) C. civ. și nu pe cele ale art. 75 din același act normativ, text de lege care stabilește anumite limite ale aplicării dispozițiilor art. 74 C. civ., limite care au caracter de excepție, derogatoare. În speță, apreciază recurenta că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 1349 alin. (1)-(3), art. 1357 și art. 1386 C. civ., nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul vinovăției, prejudiciului, legăturii de cauzalitate, neexistând, astfel, răspundere juridică și, în mod greșit, în aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a acordat prevalență dreptului la imagine în detrimentul dreptului fundamental la protecția vieții private și siguranței fizice a persoanei. Instanța de apel trebuia să își exercite rolul activ, în baza art. 22 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul administrării probelor care erau necesare și utile cauzei și nu să pretindă mass mediei să probeze afirmațiile pe care le lansează în spațiul public, cunoscut fiind faptul că presa nu are competența legală de a proba, ci doar de a verifica afirmațiile din trei surse.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursurilor formulate de recurenții-pârâți B. și Cotidianul "C.", susținând neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Cotidianul "C.", prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei pronunțate în apel și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. Intimatul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta-pârâta B., solicitând respingerea susținerilor acesteia.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 martie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâții Cotidianul "C." și B. împotriva deciziei nr. 679 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestora.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prin motivele de recurs deduse judecății, recurentul-pârât Cotidianul "C." a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., prin nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 194 C. proc. civ. și art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Din lecturarea cererii de chemare în judecată, dar și a actelor de procedură întocmite ulterior, rezultă că reclamantul nu a indicat datele de identificare ale pârâtului Cotidianul "C.", iar instanțele anterioare nu s-au preocupat a stabili care este cadrul procesual legal, respectiv, a stabili dacă persoana juridică chemată în judecată este sau nu constituită potrivit legii. De asemenea, prin decizia atacată, Curtea de Apel, admițând apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2174/23.11.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis în parte cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâții B., cu domiciliul în jud. Iași și Cotidianul "C.", cu sediul în municipiul Iași, Calea x, Clădirea D., jud. Iași - fără a identifica persoana juridică pârâtă prin codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice. Procedând astfel, Curtea de Apel Iași a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde: c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Față de considerentele anterior arătate urmează a se constata că sunt fondate susținerile recurentului-pârât în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care o astfel de împrejurare a produs o vătămare procesuală părții. De asemenea, recurentul-pârât a susținut că persoana juridică chemată în judecată nu există, că nu are personalitate juridică, neavând număr de înregistrare fiscală, cont bancar sau reprezentant, "C." fiind doar o marcă înregistrată. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. Având în vedere aceste dispoziții, la termenul din data de 18 iunie 2020, Înalta Curte a calificat aceste susțineri, conform art. 152 C. proc. civ., în sensul că s-a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință, rămânând în pronunțare asupra cauzei, după ce în prealabil a pus în discuție acest aspect. Cu privire la această excepție, trebuie menționat că, potrivit art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța trebuie a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepția celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situație în care vor fi unite cu fondul cauzei. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, iar în ceea ce privește folosința și exercițiul drepturilor procedurale, în special cu referire la capacitatea procesuală de folosință, art. 56 C. proc. civ. statuează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Cu toate acestea, potrivit alin. (2) al art. 56 C. proc. civ., pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Conform art. 25 alin. (3) C. civ., persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile. De asemenea, potrivit art. 188 C. civ., sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187, respectiv au o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general. Ca atare, pentru persoanele juridice, capacitatea procesuală de folosință începe de la data înregistrării lor, iar pentru persoanele juridice, nesupuse înregistrării, de la data îndeplinirii cerinței prevăzute de lege și încetează prin comasare, divizare totală sau dizolvare la încheierea operațiunilor de lichidare. Potrivit art. 56 alin. (3) C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Ca atare, actele de procedură făcute de o persoană fizică sau juridică fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută, iar excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie ce poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului. Susținerile recurentului-pârât în sensul că ziarul "C." nu are capacitate procesuală de folosință au fost însoțite de dovezi din care rezultă că "C." este o marcă înregistrată în Registrul Mărcilor, așa cum reiese din Certificatul de înregistrare a mărcii nr. x, eliberat în temeiul Legii nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice - dosar recurs. Din același certificat rezultă că durata de protecție a mărcii este de 10 ani cu începere de la data de 09.04.2008, cu posibilitatea de reînnoire. În cuprinsul capitolului cu titlul "Reînnoiri" nu apar mențiuni în acest sens, iar la capitolul privind "Modificări în situația juridică a mărcii", apare mențiunea că la data de 26.10.2012 a intervenit cesiunea totală asupra dreptului de marcă în favoarea S.C. E. S.R.L.. Deși în cadrul întâmpinării reclamantul a arătat că acest cotidian este editat zilnic, atât în format electronic, cât și în format fizic, iar datele de contact inserate în forma electronică sunt: sediul în Iași, Calea x, clădirea D., a depus la dosar doar un ziar în formă fizică, din cuprinsul căruia nu rezultă aceste date de identificare. Cum intimatul-reclamant nu a făcut dovada contrară a susținerilor recurentului-pârât, iar informațiile rezultate din verificările efectuate la Registrul Comerțului nu confirmă identitatea cu partea din prezenta cauză a persoanei juridice ce deține datele de identificare indicate, respectiv Codul fiscal x și numărul de înregistrare x, Înalta Curte constată că este necesară suplimentarea probatoriilor pentru clarificarea acestor aspecte. Aceste verificări privind existența sau nu a persoanei juridice pârâte, dar și stabilirea corectă a cadrului procesual, în condițiile în care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta B., dar și cu "Cotidianul "C." și reprezentanții săi", sunt incompatibile cu procedura de soluționare a cauzei în fața prezentei instanțe și nu pot fi efectuate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, doar a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În atare condiții, având în vedere că, instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor procedurale anterior menționate, a pronunțat o hotârâre fără verificarea și stabilirea corectă a cadrului procesual cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție, făcând aplicarea art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât și, după casarea hotârârii atacate, va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel, respectiv Curții de Apel Iași, secția civilă. Această instanță, prealabil soluționării fondului pricinii va face verificările privind existența capacității procesuale de folosință a pârâtului și va stabili cadrul procesul conform legii, după suplimentarea probatoriilor ce se impun a fi administrate. Față de soluția ce s-a impus a fi pronunțată, conform acelorași dispoziții, enunțate anterior, urmează a fi admis și recursul declarat de recurenta-pârâtă B., cu consecința casării hotârârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recurenta-pârâtă, în cuprinsul cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., a invocat, în esență, incidența dispozițiilor art. 74 alin. (1), lit. c) C. civ. și art. 329 C. proc. civ., art. 6 C. proc. civ., art. 22 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului, art. 75 C. civ., art. 74 lit. c) și lit. d) C. civ., art. 1349 alin. (1)-(3) C. civ., art. 1357 și art. 1386 C. civ., apreciind că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul vinovăției, prejudiciului, legăturii de cauzalitate, neexistând, astfel, răspundere juridică și că în mod greșit, în aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a acordat prevalentă dreptului la imagine în detrimentul dreptului fundamental la protecția vieții private și siguranței fizice a persoanei, iar sub aspectul administrării probelor care erau necesare și utile cauzei nu trebuia să pretindă mass mediei să probeze afirmațiile pe care le lansează în spațiul public. Instanța de apel, prin decizia atacată a obligat ambii pârâți, în solidar, să plătească reclamantului suma de 3000 RON cu titlu de daune morale, dar, în raport de cele arătate anterior, asupra obligației de plată instituită în sarcina pârâtului Cotidianul "C." se poate statua doar după stabilirea cadrului procesual. Susținerile recurentei-pârâte privind stabilirea existenței obligației sale de plată, considerată solidară de instanța de apel cu cea a unui pârât a cărui capacitate procesuală de folosință este contestată, nu pot fi verificate în mod direct de către instanța de recurs fără a fi puse în dezbaterea contradictorie a tuturor părților implicate în prezentul litigiu, după stabilirea cadrului procesual corect. Pe cale de consecință, după solicitarea și verificarea datelor de identificare a persoanei juridice pârâte și a reprezentanților acesteia și stabilirea cadrului procesual cu care instanțele de judecată au fost învestite, instanța de trimitere se va pronunța în deplină cunoștință de cauză asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată de pârâtul Cotidianul "C.". În funcție de soluția ce se va impune în cauză asupra acestei excepții, raportat la situația de fapt astfel stabilită, dar și în funcție de dezlegarea problemelor de drept dată prin prezenta decizie, cu ocazia analizării fondului pricinii, instanța va avea în vedere și celelalte susțineri din cererile de recurs formulate și care, raportat la economia soluției ce s-a impus în speță, nu au mai putut fi analizate. PENTRU ACESTE MOTIVE,