ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursurilor deduse judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 12 martie 2019 pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 123.476,51 CHF, echivalentul a 517.057,89 RON, potrivit cursului valutar de la data promovării acțiunii, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a demarării cu rea-credință a executării silite în dosarul de executare nr. 15/2014 al B.E.J. D..

Prin sentința civilă nr. 171 din 12 februarie 2020, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Prin decizia nr. 4422 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 171 din 12 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, pe care a schimbat-o, în parte: a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5000 CHF, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale; a păstrat dispoziția referitoare la respingerea acțiunii reclamantului B..

4.1. La 11 decembrie 2020, împotriva deciziei nr. 4422 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamanta A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că înțelege să critice soluția instanței de apel doar cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, pe care îl apreciază nejustificat, în raport de situația de fapt reținută chiar de instanța de apel.

Apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală, soluția de acordare a daunelor morale de doar 5000 CHF, în raport de suma solicitată, nefiind motivată.

Arată că instanța de apel s-a limitat doar la a expune generic condițiile în care daunele se pot acorda, împrejurările circumstanțiale și circumstanțele personale care trebuie avute în vedere, fără a face referire la persoana apelantei, la vârsta, profesia, nivelul de pregătire și de cultură al acesteia și fără a arăta de ce suma solicitată, cu titlu de daune morale, ar reprezenta un folos material injust și de ce suma acordată este corect apreciată ca fiind o reparație justă a prejudiciului cauzat.

Învederează că suferința pe care recurenta reclamantă o invocă în susținerea cererii a fost motivată de alterarea încrederii în instituția pârâtei, care a semnat un angajament de plată pe care nu l-a respectat, alterarea încrederii în puterea pe care o au actele asumate prin semnătură și ștampilă. Arată că suferința a fost cauzată de actele de executare nelegale, materializate în popriri, scoaterea bunului imobil la vânzare, precum și de continuarea executării până la momentul în care instanța de judecată a stabilit că este nelegală. Suferința psihică a constat în stresul de a pierde singurul imobil pe care îl dețineau și de a nu avea unde locui, ceea ce a condus la necesitatea unor ședințe de psihoterapie pentru reclamantă, în perioada aprilie- septembrie 2014, pentru tratarea simptomelor de anxietate, stres, depresie, cauzate de șocul emoțional avut în momentul declanșării executării silite. Arată că a fost afectată imaginea și reputația reclamanților în comunitatea locală, aceștia fiind percepuți ca restanțieri, în condițiile în care erau la zi cu achitarea ratelor, stabilite conform angajamentului de plată, prejudiciul traducându-se, totodată, în atingerea adusă imaginii reclamanților prin publicarea procedurilor de executare silită, prin anunțarea instituțiilor la care își desfășoară activitatea sau cu care colaborează reclamanții despre existența unor debite mai mari decât cele reale, ceea ce a putut da naștere unei supiciuni reale de neîncredere.

Susține că daunele morale se stabilesc ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, toate aceste criterii subordonându-se aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Arată că intimata a demarat, la 12 ianuarie 2014, executarea silită împotriva apelantei pentru suma de 123.476,51 CHF și consideră că acordarea daunelor morale în același cuantum este un prejudiciu echitabil și rezonabil.

4.2. La 14 decembrie 2020, împotriva deciziei nr. 4422 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâta C. S.A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a arătat că, prin decizia atacată, au fost aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la criteriile de apreciere și scopul acordării daunelor morale. În acest sens, susține că instanța de apel a luat în considerare un document întocmit, în afara cercetării judecătorești, de un practicant aflat în supervizare și nu de un medic care are toate calitățile și acreditările necesare pentru emiterea unei păreri avizate, iar simptomele descrise în document pot avea cauze multiple, lipsind legătura de cauzalitate dintre procedura de excutare silită demarată de bancă și apariția simptomelor descrise în document. Arată că partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească atât producerea unui prejudiciu, cât și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta pesoanei juridice, iar, în speță, reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului.

Învederează că instanța de apel nu motivează mărimea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, nu a adus în discuție valoarea morală lezată și nu a făcut aprecieri asupra importanței acesteia pentru reclamanți, deși importanța valorii morale lezate constituie un criteriu de apreciere a prejudiciului moral. Arată că alt criteriu de apreciere a prejudiciului este durata menținerii consecințelor vătămării pe plan fizic și psihic, iar instanța de apel nu a dispus efectuarea unei expertize medicale în acest sens.

Sub un ultim aspect, arată că față de bancă nu s-a reținut existența unei fapte ilicite, atât timp cât aceasta a procedat conform dispozițiilor C. proc. civ., iar existența unor eventuale sincope în procedura de declarare a scadenței anticipate au fost sancționate deja de o instanță prin anularea executării.

5 . Apărările formulate în cauză

La 17 februarie 2020, C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamanta A., arătând că, deși recursul declarat de aceasta este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate vizează netemeinicia deciziei atacate, nefiind susceptibile de încadrare în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că recurenta reclamantă nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, nu s-a reținut existența unei fapte ilicite săvârșite de bancă, precum și faptul că recurenta vizează în realitate o îmbogățire fără justă, întemeiată pe propria culpă/neglijență, lipsă de diligență și pasivitate, având în vedere că nu a fost interesată de soarta creditului contractat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Criticile formulate prin ambele recursuri declarate vizează soluția instanței de apel, adoptată în privința cererii reclamantei de dezdăunare pentru prejudiciile de ordin moral, invocându-se, în esență, o nemotivare a hotărârii sub acest aspect și o dezlegare nelegală, cu nesocotirea criteriilor de cuantificare și evaluare a daunelor morale.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 123.476,51 CHF, echivalent în RON, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a demarării cu rea-credință a executării silite în dosarul de executare nr. 15/2014 al B.E.J. D..

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, reținând că, prin raportare la probele administrate, nu se poate reține situația de fapt invocată de reclamanți, respectiv că pârâta a demarat cu rea-credință executarea silită, în condițiile în care exista între părți încheiat un angajament de plată respectat de debitori, astfel încât nu poate fi reținută săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ca element al răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a infirmat soluția tribunalului și a reținut ca fiind dovedite și întrunite în cauză condițiile angajării răspunderii civile delictuale. În considerarea suferinței psihice cauzate reclamantei victimă de acțiunea pârâtei, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5000 CHF, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale.

Instanța de apel a arătat în hotărâre că își însușește toate argumentele expuse de către pârâtă în întâmpinarea formulată în dosarul de fond, referitoare la criteriile de apreciere și scopul acordării daunelor morale, în sensul că prejudiciul nu poate consta într-o sumă ce ar deveni un folos material injust, iar la cuantificarea prejudiciului se vor avea în vedere vârsta, profesia, nivelul de pregătire și de cultură al persoanei vătămate deoarece fiecare individ acordă valorilor o prețuire diferită în funcție de aspirațiile sale, fără detalierea sau explicarea modului ori măsurii în care toate aceste elemente s-au reflectat în cuantificarea daunelor acordate.

În motivarea soluției cu privire la cuantumul daunelor morale, se reține că acest cuantum trebuie să reflecte consecința negativă suferită de cel în cauză și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, astfel încât suma pentru care a început executarea silită, sumă solicitată de reclamantă, nu poate constitui o despăgubire echitabilă și rezonabilă, însă cu privire la suma de 5000 CHF acordată, instanța de apel apreciază că aceasta păstrează un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită și aduce acea satisfacție de ordin moral reclamantei, în condițiile în care nu există criterii legale pe baza cărora se poate realiza o astfel de cuantificare.

Astfel justificată, măsura instanței de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptățită criticile formulate prin cererile de recurs atât de reclamantă, cât și de pârâtă, din perspective diferite, în sensul că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanța a decis acordarea sumei de 5000 CHF, cu titlu de daune morale.

Acordarea sumei, cu titlu de reparație a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamantă în urma acțiunii pârâtei de demarare a executării silite, a fost justificată prin trimitere, doar în mod formal, la criterii precum vârsta, profesia, nivelul de pregătire și de cultură al persoanei vătămate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, de vreme ce nu se explică modul în care aceste criterii au funcționat în sensul determinării unui anumit nivel al cuantumului despăgubirilor.

Apare, astfel, îndreptățită critica recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu a arătat de ce suma solicitată cu titlu de daune morale de aceasta ar reprezenta un folos material injust, iar suma acordată de 5000 CHF ar fi corect apreciată ca fiind o reparație justă a prejudiciului cauzat, precum și critica recurentei pârâte, potrivit căreia instanța nu motivează mărimea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, în raport de criteriile de apreciere a prejudiciului moral. În plus, pârâta contestă și legătura de cauzalitate astfel cum a fost constatată de instanța de apel între fapta ilicită a băncii și suferințele de ordin psihic ale reclamantei, apreciind că acestea nu pot fi reținute ca un criteriu de acordare a daunelor morale în lipsa stabilirii concludente și neechivoce a raportului de determinare cauzală între conduita băncii și afecțiunea psihologică pe care reclamanta pretinde că a dobândit-o urmare directă a acestei conduite.

Chiar dacă măsura a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privința cărora instanțele statuează, de principiu, în echitate, după cum se reține în hotărâre, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanță în privința daunelor morale și nici nu poate să legitimeze o soluție care, în absența argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunțat caracter discreționar.

Or, cerința legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispozițiile art. 174-179 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei și corectei înfăptuiri a justiției, a posibilității exercitării controlului judiciar și, nu în ultimul rând, în scopul protejării părților împotriva unor soluții sau măsuri discreționare din partea instanțelor judecătorești.

Pentru motivele arătate, apreciind că hotărârea instanței de apel nu respectă exigența legală a motivării, în limita soluției date cererii reclamantei de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și va casa, în parte, decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiași instanțe de apel spre rejudecare cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, celelalte dispoziții ale acesteia, neatacate pe calea recursului, urmând a fi menținute.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va stabili cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la situația de fapt din prezentul litigiu, sens în care va ține seama atât de consecințele pretins a fi fost suportate de recurenta-reclamantă în urma acțiunii pârâtei, cât și de criticile aduse prin motivele de recurs dezvoltate de ambele părți elementelor de evaluare reținute anterior, în scopul respectării criteriului echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să își păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogățire fără justă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtă C. S.A.. împotriva deciziei civile nr. 4422 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2021.